1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Comuniştii pregătesc răsturnarea puterii în ziua alegerilor prezidenţiale

Deputaţii moldoveni vor alege vineri şeful statului în condiţii de tensiune maximă. Opoziţia comunistă a anunţat proteste zgomotoase şi speră să obţină dizolvarea Legislativului şi plecarea de la putere a AIE.

default

Moldova se pregăteşte să-şi aleagă preşedintele, după un impas politic de trei ani

De partea cealaltă, premierul Vlad Filat i-a convocat într-o şedinţă pe şefii tuturor structurilor de forţă şi le-a cerut să asigure ordinea publică în ziua alegerilor prezidenţiale. Mai mult, de ieri, candidatul la Preşedinţie înaintat de coaliţia de guvernare, magistratul Nicolae Timofti, este însoţit de bodyguarzi ai Serviciului Pază de Stat.

Cer demisia Alianţei

Comuniştii au depus la Parlament două iniţiative legislative. Una vizează demiterea preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, iar a doua demiterea premierului Vlad Filat. Lupu a comunicat miercuri jurnaliştilor că iniţiativa de demitere a preşedintelui Parlamentului a fost înregistrată, însă moţiunea de cenzură în care se solicită demiterea Guvernului a fost respinsă, deoarece deputaţii comunişti nu au respectat procedura legală de înaintare a acesteia. Conform Regulamentului, moţiunea de cenzură trebuie prezentată preşedintelui Parlamentului în cadrul şedinţei plenare a forului Legislativ, nu altfel.

Pericol de revoltă

Analiştii politici se tem că protestul anunţat de comunişti pentru vineri ar putea degenera în altercaţii. „Totul depinde de cât de mult mai controlează Vladimir Voronin Partidul Comuniştilor”, susţine analistul politic Bogdan Ţîrdea: „Ar putea exista provocări în cadrul protestelor, inclusiv aruncări de pietre, etc. Masele sunt mase. Dacă va începe haosul, organele de forţă vor interveni. Acesta, însă, este scenariul pesimist. Personal cred însă că comuniştii vor merge pe scenariul dedublării puterii. Vor forma un congres civic, care va fi un fel de „власть совъетов” („puterea sovietelor”) şi acest congres va emite anumite legi şi hotărâri...”. Cu alte cuvinte populaţia va fi chemată la nesupunere civică.

Lipsesc trei „voturi de aur”

Republica Molodva nu are preşedinte de aproape trei ani, deoarece partidele politice parlamentare nu reuşesc să identifice un candidat care ar întruni 61 de voturi ale deputaţilor (din totalul de 101). Săptămâna aceasta, Alianţa pentru Integrare Europeană aflată la guvernare şi care deţine 58 de mandate în Parlament l-a înaintat la funcţia supremă în stat pe magistratul Nicolae Timofti. Celelalte trei voturi lipsă ar urma să vină din partea a trei deputaţi ex-comunişti care au format „grupul socialiştilor”. Aceştia, însă, pun condiţii şi deocamdată nu spun clar dacă vor vota sau nu pentru Timofti.

ULTIMĂ ORĂ

Miercuri, liderul acestui grup, Igor Dodon, s-a întâlnit cu fostul său şef de partid comunistul Vladimir Voronin, iar după întâlnire ambii au refuzat să facă declaraţii pentru presă. La câteva minute după întâlnirea cu liderul socialiştilor, Voronin a convocat o şedinţă de urgenţă la sediul Partidului Comuniştilor, iar premierul Vlad Filat i-a convocat, tot în regim de urgenţă, într-o şedinţă repetată pe şefii structurilor de forţă.

Prim-ministrul Vlad Filat a declarat că a convocat în mod repetat astăzi şefii instituţiilor de forţă pentru a fi sigur că revoltele violente din 7 aprilie 2009 (soldate cu devastarea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului) nu se vor repeta vineri, în ziua alegerilor prezidenţiale. „Ca să nu se repete acele tragice evenimente avem aceste întâlniri, unele care se văd, altele care au loc în regim de lucru. Instituţiile statului îşi vor face datoria”, a declarat Filat. El a evitat să spună dacă deţine informaţii operative despre planuri de altercaţii pe 16 martie.

Fostul ministru de interne, Victor Catan, a declarat că deţine informaţii precum că vineri Partidul Comuniştilor va încerca să împiedice alegerea şefului statului prin proteste violente. Victor Catan şi alţi foşti conducători ai organelor de forţă au semnat o declaraţie pe care o vor înmâna premierului Vlad Filat, pentru ca acesta să asigure siguranţa alegerilor prezidenţiale.

Deputatul comunist Artur Reşetnicov a declarat că marşul de vineri va fi unul paşnic şi democratic. Potrivit lui, declaraţiile fostului ministru sunt nişte aberaţii.

Autor: Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău
Redactor: Ovidiu Suciu