1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Comuniştii moldoveni au nou aliat pro-rus

Scandal în Parlamentul de la Chişinău. Reprezentanţii opoziţiei au părăsit sala de şedinţe ca protest faţă de refuzul comuniştilor majoritari de a ţine cont de opiniile lor privind la Concepţia Securităţii Naţionale.

default

Şi asta după ce săptămâna trecută comuniştii au amăgit opoziţia că o va fi luată în seamă dacă va vota documentul în prima lectură. Ce prevede această Concepţie, de ce opoziţia o dezaprobă şi cine, totuşi, a votat acest document alături de comunişti.

Într-adevăr, după ce săptămâna trecută toate grupurile parlamentare au votat în prima lectură această Concepţie a Securităţii Naţionale, propusă de preşedintele Voronin, ieri reprezentanţii opoziţiei nu au mai fost la fel de cooperanţi. Chiar şi creştin-democraţii, care votează în mod aproape tradiţional cu comuniştii, de data aceasta au votat împotrivă. Motivul – Concepţia reconfirmă expres statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova, deziderat ce vine în totală contradicţie cu principiile partidelor de opoziţie care pledează pentru aderarea Moldovei la NATO. În plus, comuniştii au refuzat includerea în document a unei prevederi ce ar confirma caracterul de armată de ocupaţie pentru trupele ruse dislocate în regiunea transnistreană, chiar dacă însăşi prezenţa militarilor ruşi în Transnistria contravine principiului de neutralitate atât de mult invocat de liderul comunist Vladimir Voronin.

În cele din urmă, comuniştii au fost ajutaţi să voteze Concepţia Securităţii Naţionale de către social-democraţi. Liderul acestui partid, Dumitru Braghiş, şi-a argumentat gestul în felul următor:

„Este un document mai bun decât lipsa oricărui document...”.

Dumitru Braghiş a deţinut funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova în perioada preşedinţiei lui Petru Lucinschi. În perioada 2003-2005 când administraţia comunistă de la Chişinău se afla în conflict deschis cu Kremlinul, presa de la Chişinău a scris că Braghiş ar fi noua miză a Moscovei pentru Moldova. El pledează ferm pentru menţinerea statutului de neutralitate a Republicii Moldova şi chiar susţine iniţiativa preşedintelui Voronin ca acest statut să fie recunoscut de marii actori internaţionali.

De fapt, şi în textul documentului votat ieri cu scandal se menţionează că „Moldova trebuie să depună eforturi pentru ca actorii internaţionali să-i recunoască statutul de neutralitate”, dar nu face referiri la armata rusă care staţionează pe teritoriul Moldovei. Opoziţia susţine că prin această Concepţie, puterea comunistă promovează o politică anti-NATO şi evită să ia măsuri tranşante faţă de trupele ruse de ocupaţie.

  • Data 23.05.2008
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/E4kX
  • Data 23.05.2008
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/E4kX