1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Comuniştii din Ungheni cer Chişinăului semnarea Convenţiei de mic trafic

Comuniştii din Consiliul raional Ungheni, localitate situată chiar la graniţa cu România, au votat o decizie prin care cer Guvernului de la Chişinău semnarea imediată şi necondiţionată a Convenţiei cu România.

Decizia-surpriză a fost votată în unanimitate de Consiliul raional Ungheni în cadrul unei şedinţe extraordinare. Şi asta după ce Ministerul moldovean de Externe a condiţionat semnarea Convenţiei de mic trafic de semnarea de către România a Tratatului politic de bază şi a celui de frontieră cu Republica Moldova. Preşedintele raionului, Ion Harea, a spus că aleşii locali s-au ghidat doar de avantajele sociale pe care le-ar oferi populaţiei semnarea acelei Convenţii:

“S-a exclus politicul… S-a vorbit numai de problemele socio-economice, culturale şi de bună vecinătate”.

Iniţial, proiectul conţinea şi ameninţări cu organizarea de proteste în cazul în care Guvernul nu se va conforma. Comuniştii de la Ungheni au fost împotriva acestei prevederi şi, după lungi discuţii, s-a ajuns la un compromis. Un consilier comunist ne-a spus că aceste ameninţări pur şi simplu au fost excluse din proiect:

„A ieşit, tot în şedinţă, un consilier care a spus să fie anulat punctul acesta, că noi putem şi pe cale paşnică să soluţionăm întrebările care sunt în ordinea de zi... Nu numaidecât cu proteste”.

Pe lângă solicitarea de a semna imediat Convenţia de mic trafic, consilierii de la Ungheni au cerut Guvernului de la Chişinău să intervină pe lângă Reprezentanţa UE din Chişinău cu rugămintea de a încuraja România să anuleze vizele de tranzit pentru moldovenii care posedă viză Shengen, precum şi examinarea posibilităţii de abolire de către România a regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Potrivit proiectului Convenţiei de mic trafic propus Chişinăului de către autorităţile române, moldovenii care locuiesc la o distanţă de cel mult 50 km de graniţa cu România vor putea circula fără viză în România pe o distanţă similară.