1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Comuniştii de ieri, popularii de mâine?

Întâlnirea Biroului Politic al Partidului Popular European, desfăşurată la Bruxelles pe 28 si 29 iunie, a adus in discuţia parlamentarilor din legislativul UE, problemele partidelor româneşti cu ambiţii populare. Partidul Democrat a fost reprezentat de vicepreşedintele Sorin Frunzăverde iar Partidul Conservator de către doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al PC. Partidul Popular Creştin Democrat a participat in calitate de membru asociat si a fost reprezentat de preşedintele Gheorghe Ciuhandu si de Samuel Adrian Caba.

Wilfried Martens şi Gheroghe Ciuhandu, participanţi la reuniunea Biroului Politic al PPE

Wilfried Martens şi Gheroghe Ciuhandu, participanţi la reuniunea Biroului Politic al PPE

În rezoluţia congresului Partidului Popular European din 5 februarie 2004 se statua că „ persoanele care vor să-şi asume funcţii în instituţiile UE trebuie să-şi dezvăluie activităţile profesionale şi politice din vremea comunismului şi să se abţină de la posturile europene dacă au făcut parte dintr-un serviciu comunist de represiune.” Acesta a fost principalul subiect pe care s-au concentrat discuţiile punctului 11 al agendei privitoare la cererile de adeziune ale celor două partide, Partidul Democrat si cel Conservator la mişcarea creştin-democrată. Astfel, parlamentarul CDU, Michael Gahler a recomandat eliminarea din cele două partide a persoanelor cu vederi comuniste si a întrebat cum va realiza in mod concret PD-ul acest lucru. Un alt parlamentar a fost curios să ştie câţi din foştii comunişti cu funcţii importante in timpul vechiului regim sunt acum lideri in cadrul aceloraşi partide. Daniela Popa, reprezentanta Partidului Conservator, citind o lungă descriere a PC, a afirmat că, ”in ce priveşte apartenenţa foştilor comunişti in PC vreau să subliniez că noi suntem partidul care a promovat cei mai mulţi tineri". Daniela Popa a mai declarat « membrii Partidului Conservator sunt veniţi din clasa de mijloc, orientarea partidului fiind de a sprijini întreprinzătorii mici si mijlocii ». Partidul Conservator ar fi, in viziunea Danielei Popa, identificat cu clasa de mijloc care ar fi de 6 %, procent pe care PC-ul l-ar fi obţinut in alegeri. „Pentru susţinerea clasei de mijloc am făcut anumite compromisuri pentru a avea reprezentaţi in guvernul trecut si cel prez ent, insă noi nu am fost si nu suntem un partid de stânga pentru ca am pus in prim plan afirmarea individului. Unica opţiune pentru afilierea către o familie europeană a PC este către PPE”, a mai afirmat Daniela Popa.

In privinţa Partidului Democrat, Sorin Frunzăverde a amintit că partidul a fost fondat in 1993 de Petre Roman si că a guvernat alături de PNTCD, PNL si UDMR iar in anul 2000 a intrat in coaliţia de opoziţie contra foştilor comunişti din PSD. „Partidul Social Democrat, a afirmat Frunzăverde, este un partid corupt condus de diverse interese si nu vrem să fim colegi in Internaţionala Socialistă. In privinţa relaţiei cu PNL, Sorin Fruzăverde a susţinut că alianţa a fost singura cale să învingem PSD-ul insă suntem hotăraţi să nu fuzionam cu Partidul Naţional Liberal”. Ar mai fi menţionat că preşedintele popularilor, Wilfried Martens a avertizat ca Partidul Democr at trebuie să colaboreze cu Partidul Popular Creştin Democrat si cu UDMR si s-a declarat nemulţumit de faptul că Partidul Democrat nu a invitat partidul domnului Gheorghe Ciuhandu la congresul PD de sâmbăta trecută. Wilfried Martens a mai declarat in privinţa PD-ului că este prima dată in istoria parlamentarismului european când un partid decide să părăsească familia socialistă pentru a deveni un membru al Partidului Popular European.

Din modul cum s-au desfasurat lucrările Biroului Politic al PPE este cert că personalitatea lui Gheorghe Ciuhandu este foarte respectată de liderii popularilor europeni care presează spre o alianţa a PD-ului cu PPCD-ul. De altfel, Martens a invitat PPCD-ul să facă parte din biroul executiv care va hotărî la 3 septembrie dacă va primi un alt partid romanesc in familia creştin-democrată. Ca atare, Partidul Popular Creştin Democrat va avea un cuvânt greu de spus in ceea ce priveşte aderarea PD-ului. Acest fapt ar putea duce la o alianţa intre cele două partide care să ajute, pe de-o parte, PPCD-ul să ajungă in Parlamentul României la alegerile din 2008 iar PD-ul să intre in Internaţionala Crestin-Democrata si in grupul, PPE-DE din Parlamentul European. Pe de alta parte, se pare că democraţii se delimitează din ce in ce mai mult de mult discutata fuziune cu liberalii.

In ceea ce priveşte Partidul Conservator, şansele de a accede la popularii europeni sunt sensibil mai mici. In timpul regimului semi-oligarhic instaurat de regimul PSD, fostul Partid Umanist nu a fost un critic ci un sprijin al Partidului Social Democrat deşi rezoluţia Partidului Popular European, adoptată in aceea perioada constata că "poziţia dominantă a partidului de acum la putere (PSD, n.red) este un handicap pentru buna dezvoltare a democraţiei”, precizându-se la vremea respectivă, ”îngrijorează situaţia administraţiei publice, a justiţiei (adesea controlată de puterea politică) şi nivelul înalt la care a ajuns corupţia".

In orice caz, cuvintele fostului parlamentar creştin-democrat, Arie Oostlander, referitoare la unii politicieni români, sunt extrem de actuale si astăzi: „dacă spui că eşti social-democrat, declara Oostlander in 2004 (Dilema Veche, no 8) nu este deloc necesar să fii social-democrat. Dacă spui că eşti liberal, nu e deloc nevoie să fii liberal. Şi dacă eşti creştin-democrat, anunţi asta si s-ar putea să fii, s-ar putea să nu fii...”

  • Data 01.07.2005
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33S
  • Data 01.07.2005
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33S