1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Complimente si critici

„E mult mai simplu să fi cancelarul unui popor de 80 de milioane decît al unuia de 1,3 miliarde”, a declarat preşedintele Germaniei, Horst Koehler, în cursul vizitei pe care i-a făcut-o omologului său chinez la Beijing.

In mod vădit, Koehler a vrut să-i facă un compliment preşedintelui Chinei comuniste, Hu Jintao. Dar şeful de stat al Republicii Federale nu s-a rezumat la complimente, al căror rost este adesea tocmai facilitarea formulării unor critici.

In privinţa ziariştilor, autorităţile Chinei comuniste au adoptat măsuri draconice. Jurnaliştilor li s-au alocat doar 5 minute pentru a auzi ce-au de spus cei doi şefi de stat. O conferinţă de presă n-a mai avut loc după discuţiile celor doi lideri, derulate în spatele uşilor închise. La Beijing s-a stabilit clar ce anume să i se permită publicului să afle şi ce nu. Iar informaţiile date publicităţii s-au redus la obişnuitul schimb de politeţuri.

Şeful statului chinez l-a desemnat pe Koehler drept un prieten al poporului chinez: „sunt foarte sigur că vizita Preşedintelui federal este o nouă şansă pentru dezvoltarea în continuare a colaborării noastre bilaterale. Şi am satisfacţia de a proceda la un schimb de chestiuni de profunzime privind relaţiile noastre şi interesele noastre comune”, a declarat Hu Jintao.

La rîndul său, Koehler a elogiat şi el raporturile prieteneşti dintre Germania şi China. Cei doi lideri s-au întîlnit pentru prima dată la Berlin, în 2005 şi, potrivit şefului statului german, au discutat şi atunci probleme de substanţă, Koehler avînd impresia că şi-ar fi ascultat mutual cu atenţie punctele de vedere. Koehler a declarat în context că ţine de experienţa sa de viaţă şi profesională „convingerea că rezolvarea problemelor e mai lesnicioasă şi mai durabilă dacă ne ascultăm unii pe alţii. Din unghiul meu aceasta înseamnă să încerc să aflu cît mai mult despre o ţară sau alta, iar în acest caz, despre China”, a mai spus preşedintele Germaniei.

Din surse ale delegaţiei sale s-a aflat însă că s-au dezbătut şi aspecte controversate ale drepturilor omului. Koehler ar fi abordat tema ecologiei, protecţia mediului interesîndu-l în ce mai înalt grad. Koehler a declarat în trecut că şi China trebuie să-şi conştientizeze răspunderea globală pentru apărarea mediului ambiant şi pentru resurse. La rîndul ei, Germania nutreşte interese puternice în acest domeniu, sperînd să vîndă Chinei cît mai multă tehnologie ecologică.

Respectarea drepturilor omului a stîrnit recent divergenţe sino-germane. Iritare a provocat la Beijing în special decizia Bundestagului german, de a adopta o rezoluţie, în care parlamentarii de la Berlin au criticat cu asprime sistemul penitenciar şi lagărele de muncă din China comunistă.

Potrivit delegaţiei prezidenţiale, Koehler şi-a propus să abordeze în China chestiunea drepturilor omului, făcînd-o însă într-o manieră care să nu-i bruscheze gazdele şi să nu pună în pericol cooperarea dintre cele două ţări. Liderul de la Berlin speră în virtuţile dialogului privind principiile statului de drept, pe care China şi Germania l-au purtat în

ultimii ani, între altele cu ajutorul preşedintelui Curţii de Justiţie Federale, Guenther Hirsch. Potrivit lui, ar fi deosebit de important „să nu ne manifestăm ca şi cum i-am dăscăli pe chinezi, sau am şti toate mai bine decît ei, ci să le explicăm sistemul nostru, cu tot cu părţile lui bune şi mai puţin bune”. Cheia dialogului „rezidă în expunerea sistemului nostru şi a succeselor sale, a mai opinat Hirsch. El şi-a exprimat nădejdea ca, „pe termen lung, autorităţile chineze să înţeleagă că respectarea autentică a drepturilor omului reprezintă şi un avantaj economic, devreme ce investitorii occidentali revendică securitatea juridică şi accesul la o justiţie liberă şi independentă”.

  • Data 25.05.2007
  • Autoare/Autor Monika Dittrich / Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ca
  • Data 25.05.2007
  • Autoare/Autor Monika Dittrich / Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Ca