1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Complicarea situaţiei în Orientul Apropiat

Contrar majorităţii oamenilor politici care nu-şi respectă promisiunile, premierul Ariel Scharon aplică cu consecvenţă adagiul zis şi făcut cel puţin atunci cînd este vorba de combaterea terorismului şi eliminarea capilor acestuia.

Cu nu multă vreme în urmă el ceruse autorităţilor palestiniene şi lui Yasser Arafat să ia măsuri împotriva terorismului autohton. In caz contrar Israelul va proceda cum crede de cuviinţă. Aşa se face că operaţiunea de eliminare a şefilor Hamasului, cotată drept organizaţie teroristă - începută cu lichidarea liderului - Jassin a continuat şi va continua. De pe lista neagră a mai fost eliminat la finele săptămînii Abdelasis Rantisi, la rînd sunt alţii.

Operaţiunea a stîrnit un val de proteste internaţionale pornind de la ideea că ea ar încălca flagrant normele dreptului internaţional şi că ar periclita grav viitorul procesului de pace israeliano - palestinian. La început de săptămînă acest complex de teme ţine , cum era de aşteptat, capul de afiş al presei germane şi străine, din distribuţie făcînd însă parte în continuare războiul din Irak, rezultatul scrutinului din Slovacia şi apoi grijile de zi cu zi ale germanilor, mai puţin importante desigur decît stringenţele actualităţii internaţionale: reforma sistemului de asigurăr medicale, ingineria genetică şi normele europene, Bundesbank între exigenţele clasei politice şi imperativele economico financiare, etc.

Cotidianul DIE WELT pornind de la recunoaşterea legitimităţii dreptului la autoapărare a Israelului contestă metodele utilizate de cabinetul lui Ariel Scharon şi fiindcă acestea ameninţă să arunce ţara în vîrtejul unei nesfîrşite violenţe. Executarea unor capi ai organizaţiilor teroriste care periclitează securitatea Israelului, fără deferirea prealabilă a acestora justiţiei şi fără un proces nu numai că încalcă flagrant normele dreptului internaţional dar conform opiniei unor israelieni cu spirit critic, prejudiciază bunul renume al ţării - constată NEUES DEUTSCHLAND, pentru a conchide că toate acestea îl lasă indiferent pe Scharon căruia Washingtonul i-a dat mînă liberă.

Deja precursorul democrat al lui Bush la Casa Albă, Bill Clinton înclina vădit deşi cu discreţie de partea Israelului, în complicata ecuaţie din regiune. Bush nu se sfieşte să fie făţiş părtinitor lui Scharon , nemairămînîndu-i în acest caz decît să acţioneze cum crede el de cuviinţă remarcă HANNOVERSCHE ZEITUNG nu fără a atrage atenţia asupra faptului că o pace în regiune nu se poate face fără palestinieni. Pînă una alta, este de părere BRAUNSCHWEIGHER ZEITUNG Scharon a adus prejudicii imaginii Israelului în lume şi nu a reuşit prin politica sa de mînă forte să sporească securitatea locuitorilor ţării sfinte.

Mai rău, războiul îămpotriva organizaţiei Hamas a fost transformat de Scharon în capitolul unei politici de forţă scrie LIBERATION regretînd ratarea ocaziei de a netezi calea dialogului israeliano palestinian după răsturnarea de la putere a lui Saddam Hussein.

Aşa încît asasinarea lui Rantisi va alimenta resentimentele faţă de occident, America şi Israel în ţinuturile de autonomie palestiniană dar şi în lumea arabă avertizează THE GUARDIAN . Si încă nu există nici o dovadă că Scharon îi va putea teroriza la rîndul lui pe terorişti conchide LE FIGARO. Situaţia din Irak şi decizia Spaniei de retragere a militarilor săi din forţele de coaliţie este comentată de NEUE OSNABRUCKER ZEITUNG în următorii termeni, citez: "Guvernul spaniol al premierului Zapatero nu face figură bună . Mai jalnică este impresia creată de administraţia Bush căci actualul preşedinte american a fost cel care în repetate rînduri a creat impresia că este cel mai bine informat asupra legăturilor dintre Irak şi terorismul internaţional. Intre timp realităţile au contrazis viziunile lui Bush spre paguba Statelor Unite şi a aliaţilor săi.

Iar în harababura creată, cresc vertiginos îndioielile şi neîncrederea. In Italia, Noua Zeelandă şi Filipine la fel ca şi în Spania se află în dezbatere corelaţiile dintre o schimbare a puterii în Irak, rolul ONU şi misiunea trupelor străine. Dacă Bush vrea să-şi salveze coaliţia - şi să cheme Alianţa Nord Atlantică la datorie, va trebui să apeleze la ONU - ceea ce nu va fi uşor şi nici nu va garanta victoria. Dar această cale rămîne cea mai promiţătoare în situaţia în care Statele Unite s-au gîndit prea puţin la ce se va întîmpla după răsturnarea lui Saddam Hussein de la putere.

  • Data 19.04.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B19U
  • Data 19.04.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B19U