1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Compasiune şi durere

Catastrofa seismică din sudul Asiei şi urmările ei Victoria în algerile prezidenţiale din Ucraina a candidatului pro occidental Victor Iuşcenko.

default

Din nou au fost loviţi cei mai săraci dintre săraci,scrie LÜBECKER ZEITNG, iar BERLINER ZIEITUNG critică faptul că în întreaga regiune nu a existat un sistem de prealertă faţă de uriaşele valuri produse puternicul cutremur din nordul insulei Sumatra. Dacă oamenii nu au puterea să evite astfel de catastrofe, ei au totuşi posibilitatea de a comunica şi astfel de a reduce urmările dezastraose ale unor astfel de calamităţi naturale. Un astfel de sistem ar fi salvat zeci de mii de vieţi omeneşti.

HANDELSBLATT din Düsseldorf precizează că un astfel de sistem necesită investiţii ce implică un potenţial financiuar puternic. Au lipsit banii necesari pentru un astfel de sistem, subliniază şi TAGES ANZEIGER din Geneva.

La Paris cotidianul LA CROIX consideră că oamenii trebuie să înveţe din acest dezastru şi să comunice un mesaj de solidaritate, declarînd sudul Asiei zonă sinistrată, iar DE MORGEN din Bruxelles este de părere că omenirea trebuie să tragă învăţămintele de rigoare şi să devină mai cumpătată. Indiferent ce progrese va face şi tehnica, omul nu va putea niciodată controla natura. Nimic nu este garantat, nici măcar pămîntul de sub picioare a remarcat filozoful roman Seneca după ce lava a acoperit oraşul Pompei cu mii de locuitori şi comori nepreţuite de artă. A doua leccţie este aceea că trebuie să fim pregătiţi să prevenim şi să avertizăm faţă de producerea unor calamităţi de acest gen.

Iată acum şi cea de a doua temă: victoria în alegerile prezidenţiale din Ucraina a candidadtului opoziţiei Victor Iuşcenko.

Preşedinte al Ucrainei devine omul pe care Kremlinul l-a combătut cu toate mijloacele, subliniază cotidianul rus IZVESTIA, iar MOSKOVSKI KOMSOMOLET atraege atenţia că economia Ucrainei depinde de cea a Rusiei de unde vine majoritatea capitalului. Soarta noului guvern, oricît de paradoxal ar suna , depinde direct de Rusia. Fiecare pas contra ei îl aduce pe noul preşedinte şi echipa sa în pragul falimentului economic. +Si atunci din obişnuinţă ucrainienii vor ieşi în Piaţa Independenţei şi vor protesta.

In schimb la Viena ziarul KURIER titreaz: ”Un succes pentru democraţia din Europa” şi scrie în continuare, dar în primul rînd pentru Victor Iuşcenko, omul desfigurat ca într-o grea bătălie, dar cu o neobişnuită forţă fizică, psihică şi politică . Este un succes al democraţiei europene , al Uniunii Europene. Putin l-ar fi dorit pe vechiul oligarh Ianukovici de care ar fi profitat în continuare însă cercurile noilor îmbogăţiţi din Ucraina şi Rusia.

Cotidianul LE MONDE din Paris consideră că Europa trebuie să ajute Ucraina pentru ca acolo să se instaureze o democraţie stabilă şi o economie modernă. Iuşcenko are o sarcină deosebit de grea, căci oligarhii şi profitorii guvernului anterior nu vor sta cu mîinile în piept.

Pentru ziarul EL MUNDO din Madrid victoria lui Iuşcenko înseamnă un cutremur geopolitic, atît pentru Putin care a acuzat Occidentul că trezeşte la viaţă stafia războiului rece, cît şi pentru Uniunea Europeană care are o atitudine foarte reţinută, nedorind să irite Rusia. Cînd însă poporul a ales calea democraţiei el are drepotul să prtetindă Vestului să-l sprijine cu toată forţa,conchide ziarul spaniol.

  • Data 28.12.2004
  • Autoare/Autor Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B16g
  • Data 28.12.2004
  • Autoare/Autor Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B16g