Comisia Uniunii Europene face publice datele de primăvară privind conjunctura
5 aprilie 2005Prognozele negative nu se rezumă numai la Germania. Întraga Uniune Europeană trebuie să accepte o rată scăzută de creştere economică, declară comisarul pentru finanţe Joaquin Almunia. Contrar aşteptărilor, creşterea economică a ţărilor membre va fi nu de 2% ci doar de 1,6%.
„A doua jumătate a anului 2004 a fost nefavorabilă creşterii economice. Astfel nu pornim bine nici în 2005. Dar cu o prognoză de 1,6% sperăm într-o revigorare în anul curent”, a declarat Almunia.
Cauzele sporirii atât de slabe a economiei europene în anul trecut au fost în principal preţurile mari la petrol şi cursul ridicat al Euro în comparaţie cu dolarul.
Cele 10 noi state primite în Uniunea Europeană se remarcă prin creşteri economice, superioare celor 15 vechi state membre. Pe primul loc se situează Letonia cu o creştere remarcabilă de 8,5% urmată de Lituania, Estonia, Republica Slovacă şi Polonia. În aceste state se va menţine o creştere de 3,7% şi în 2005.
„Alte ţări ale Uniunii Europene, ca Germania, Italia, Olanda sau Portugalia au rate de creştere ale economiei în jur de 1%, Germania chiar mai mică de 0,8%”, afirmă Almunia.
Creşterea lentă aduce prejudicii deficitului bugetar. De aceea, comisia crede că Republica Federală va depăşi şi în acest an pragul de 3% permis de normele UE. Prognoza este de exact 3,3% ceaa ce reprezintă o încălcare a Pactului de stabilitate în al patrulea an consecutiv.
Reamintim însă ca în urmă cu trei săptămâni, statele membre ale UE au votat reformarea Pactului de stabilitate care permite încălcarea acestuia, fără sancţiuni grave.
Totuşi, Comisia Europeană supraveghează îndeaproape deficitele bugetare ale Germaniei şi Franţei şi îşi rezervă dreptul de a lua decizii contra celor două ţări în următoarele luni, a afirmat comisarul Almunia.