1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Comisia SRI îi invită pe militanții Active Watch la discuții

Comisia parlamentară de control a SRI a fost sesizată cu privire la posibilitatea ca agenții SRI infiltrați în presă să denatureze agenda publică introducând aspecte care nu reflectă interesele reale ale societății.

Președintele Comisiei SRI, Adrian Țuțuianu, a dat de înțeles că dorește să încheie un armistițiu cu SRI dacă nu chiar o pace durabilă. După episodul Ghiță-Coldea care va fi dat aripi PSD să ceară SRI să prezinte clarificări, asistăm la o modificare de ton. Dar nu în chestiunile esențiale, care rămân firește nerostite, ci în cele periferice, cum ar fi prezența ofițerilor acoperiți în presă.

Provocat de o scrisoare a organizației Active Watch care îi cerea să pună pe agenda zilei tema ziariștilor-ofițeri, Adrian Țuțuianu a dat marți această replică: ”Pe tema acoperiţilor din presă, am luat în discuţie azi o scrisoare făcută de Active Watch în care ne cerea să organizăm noi o dezbatere. Voi avea săptămâna viitoare, marţi, o discuţie cu reprezentanţii acestui ONG, eu cu domnul secretar Verestoy, şi consider că lucrurile trebuie să stea - am luat noi decizia - un pic altfel. Nu avem ca atribut să organizăm noi dezbateri. În schimb am putea să participăm la dezbateri pe care să le organizeze Active Watch cu organismele de presă care doresc să se implice într-o asemenea dezbatere şi să participăm şi noi”(Mediafax).

Pus în fața perspectivei de a iniția o lege prin care să interzică SRI să infiltreze organismele de presă, senatorul PSD și-a luat însă precauții: ”Vedem dacă există pe undeva în dreptul comparat un asemenea tip de interdicţie. Din câte ştiu eu, nu. Dacă vreţi, istoric, aşa, vă pot da un exemplu: Walt Disney la un moment dat a fost unul dintre cei care lucrau cu CIA”.

Nu e greu de înțeles încotro se îndreaptă concluzia președintelui comisiei parlamentare. El sugerează că discuția e inutilă, de vreme ce nu există precedente. Ba mai mult, a sugerat că precedentele cunoscute sunt pozitive, ceea ce ar trebui să ne modifice perspectiva.

Am observat că presa a tins să ia în râs exemplul lui Adrian Țuțuianu. În orice caz este un exemplu neclar. Așa cum reiese din sursele cunoscute, Walt Disney va fi fost informator al FBI sau (și) CIA, ceea ce este altceva decât munca unui ziarist-acoperit. Cazul lui Walt Disney ar fi relevant numai și numai în situația în care s-ar dovedi că el ar fi introdus cu premeditare în scenariile filmelor sale teme ale propagandei CIA. Să luăm un exemplu mai limpede. The Independent publica mai demult un articol amplu despre modul în care CIA a utilizat arta abstractă ca armă împotriva propagandei sovietice. Citând un fost oficial CIA, ziarul britanic afirma că Agenția a finanțat expresionismul abstract reprezentat de pictori ca Jackson Pollock, Robert Motherwell, Willem de Kooning și Mark Rothko cu scopul de-ai folosi ca armă de propagandă în timpul războiului rece. Noua mișcare artistică era oferită lumii ca probă a creativității și a libertății intelectuale de care se bucura Occidentul, în contrapondere cu realismul socialist practicat în spațiul sovietic. Dar niciunul dintre artiștii implicați nu știau ce se petrece și Agenția nici nu a căutat vreodată să-i coopteze, căci după cum declara sursa citată, ”majoritatea acestor artiști nu aveau nicio prețuire pentru guvern și cu atât mai puțin pentru CIA”. (”Modern art was CIA weapon”, The Independent)

Prin urmare, serviciile secrete au putut să-și promoveze agenda fără să-i transforme pe artiști în agenți acoperiți. CIA a lucrat mai curând ca un ”prinț din Renaștere” întreținând artiști și organizându-le cu ajutorul altor sponsori asociați expoziții peste tot în lume, deși scopul său nu mai era frumosul în sine, ci promovarea unui model politic.

Revenind la subiectul nostru restrâns, serviciile și alți sponsori asociați ar avea teoretic două posibilități:

a. Să finanțeze discret organe de presă care să le promoveze agenda, exact ca în modelul expresionismului abstract, fără ca ziariștii să bănuiască acest lucru, ba chiar lucrând cu ziariști care manifestă - dintr-un sentiment libertar destul de răspândit în această profesie - o atitudine anti-SRI. Așa cum Jackson Pollock s-ar fi revoltat să afle dedesubturile succesului său, tot așa ziariștii sponsorizați ar fi profund jigniți dacă ar bănui ceva.

b. Să infiltreze agenți acoperiți după modelul Turcescu (în cazul în care este real) care să lucreze direct și personal la influențarea agendei publice.

Putem accepta, de dragul discuției, că prima variantă ar putea primi o oarecare justificare. În definitiv, CIA nu l-a inventat pe Pollock, care ar fi existat oricum, și nu a făcut decât să dea un impuls unei anumite direcții de lucru, care părea ilustrativă pentru modul de viață american. Agențiile secrete pot justifica intervenția pe așa numita piață a artei sau a presei prin faptul că ar fi existat deja acolo un element de distorsiune. Regimurile sovietice finanțau și promovau aproape exclusiv doar o anumită categorie de artă, ceea ce pretindea pentru restabilirea unui echilibru (global) ca rivalii lor să promoveze contrariul.

Iar dacă ne gândim la presă putem imagina situația în care anumite grupuri de interese devin prea puternice și pretind o contrapondere care, neputând apărea în chip natural, ar trebui stimulată într-un fel sau altul din perspectiva intereselor de securitate. Ar apărea astfel organisme media sponsorizate de agențiile secrete fără ca cei care le animă să știe acest lucru, ceea ce ar prezerva libertatea de conștiință a ziaristului. Sună prost și așa, dar avem totuși nevoie de a descrie niște limite, oferind totuși serviciilor un anumit spațiu de acțiune.

În schimb, o intervenție directă, eventual prin ofițeri redactori-șefi, animatori de televiziune sau editorialiști (cum sugerează cazul Turcescu), ni se pare inadmisibilă, chiar dacă împrumută chipul pozitivității. Ofițerul-acoperit în presă ar trebui interzis prin lege. Serviciile ar continua de bună seamă să-și infiltreze agenții, dar cunoscând riscurile, am evita cel puțin fenomenul inflaționar.