1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comisia de la Veneţia spune „NU” – Ghimpu „DA”

11 februarie 2010

Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor de la Chişinău să renunţe deocamdată la ideea adoptării unei constituţii noi, dar sprijină iniţiativa modificării procedurii de alegere a şefului statului.

https://p.dw.com/p/Lynw
Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al R. MoldovaImagine: AP

După ce s-a întâlnit, la Chişinău, cu reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare, preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a declarat că liderii politici moldoveni ar trebui să ajungă la un consens în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei. Până atunci, însă, oficialul european a sugerat forţelor politice din Republica Moldova să înlăture rapid toate divergenţele şi să identifice împreună modalităţi de depăşire a crizei eonomice. Totuşi, Gianni Buquicchio a spus că articolul 78 din actuala Constituţie a Republicii Moldova, care se referă la procedura de alegere a preşedintelui, trebuie schimbat, deoarece a provocat crize repetate:

„Constituţia Republicii Moldova are nevoie de unele ajustări, dar aceste ajustări pot să aştepte. Prioritar este de a depăşi criza. Pentru aceasta trebuie să lucrăm asupra modalităţii de alegerea a preşedintelui”

.

Preşedintele Comisiei de la Veneţia a evitat să spună dacă prin „a lucra asupra modalităţii de alegere a preşedintelui” a avut în vedere reducerea cvorumului necesar pentru alegerea şefului statului de la două treimi la o majoritate simplă de deputaţi. Această ipoteză a fost exprimată anterior de unii lideri ai coaliţiei de guvernare de la Chişinău.

„Nu voi da un răspuns exact, pentru a nu prejudicia dialogurile care vor avea loc aici. Insist asupra unui lucru: tot ce se va face în Moldova trebuie să rămână în cadrul legal”

.

Preşedintele Comisiei de la Veneţia a lăsat să se înţeleagă că după eventuala modificare a Constituţiei, Parlamentul actual va trebui să fie dizolvat în termenul stabilit de legislaţia în vigoare – adică, cel târziu în vara anului 2011.

Poziţia exprimată de Gianni Buquicchio se pare că nu este agreată de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai Ghimpu:

„Nu am prea înţeles ce a avut în vedere dumnealui. Eu ştiu foarte bine că orice stat este în drept, prin organul său suprem care este Parlamentul, să adopte orice lege. Comisia de la Veneţia nu poate submina activitatea Parlamentului. Nici Consiliul Europei nu poate să facă acest lucru. Ei ne ajută şi noi le suntem recunoscători”

.

Anterior Mihai Ghimpu s-a pronunţat pentru adoptarea unei noi Constituţii care să proclame limba română - limbă de stat în Republica Moldova şi care să dea dreptul cetăţenilor moldoveni să voteze de la vârsta de 16 ani. De asemenea, liderul Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu, care deţine şi interimatul funcţiei de şef al statului, a declarat că nu va dizolva actualul Parlament în următorii patru ani.

La 24 februarie, preşedintele Comisiei de la Veneţia va reveni în Republica Moldova împreună cu o delegaţie de experţi. Până atunci, forţele politice de la Chişinău trebuie să ajungă la un compromis în problema modificări Constituţiei.

Înfiinţată în 1990, Comisia de la Veneţia este agenţia pentru chestiuni constituţionale a Consiliului Europei. Rolul Comisiei de la Veneţia în luarea deciziilor este doar unul consultativ.

Autor:Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
Redactor: Rodica Binder