1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Zi neagră pentru economie

Decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană a provocat un imens haos la bursele din întreaga lume. Situaţia se va calma. Mai grave sunt urmările pe termen lung resimţite în comerţ, apreciază Henrik Böhme.

Crash la Bursa din Londra

Crash la Bursa din Londra

Cinci miliarde de dolari. Aproape dublul performanţelor economice anuale ale Marii Britanii. La bursele din întreaga lume, crashul provocat de rezultatul votului britanicilor a dus la volatilizarea a cinci miliarde de dolari. Pieţele financiare au fost prinse pe picior greşit. Până în ultimul moment brokerii din Frankfurt, Tokyo, New York şi alte burse au crezut că britanicii vor alege să rămână în Europa. Pe cât de bune au fost evoluţiile din ultimele luni, pe atât de dură a fost căderea din "Vinerea Neagră", pe care mulţi au încercat din răsputeri să o evite.

Grav afectată a fost mândra lira sterlină, care a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani. Nici băncile nu au scăpat mai uşor, mai ales cele britanice. Cursurile au înregistrat scăderi de până la 20 de procente. Indicii acţiunilor din toată lumea au intrat în zona negativă, roşul a pus stăpânire pe tranzacţiile bursiere. Haosul este însoţit de multe semne de întrebare. Ce se întâmplă mai departe? Care sunt urmările? Care este pasul următor?

Marea nesiguranţă

Henrik Böhme, șeful redacției economice DW

Henrik Böhme, șeful redacției economice DW

Evident că au existat multe scenarii, puse pe hârtie, care să schiţeze oarecum situaţia în cazul în care englezii ar fi fost în favoarea variantei "leave". Evident că se poate spune cu oarecare precizie că economia britanică va avea de suferit, chiar dacă nu imediat, ci mai târziu, când tratatele economice vor fi modificate. Când se vor reintroduce taxele vamale pentru comerţul cu Europa continentală. Când tot mai mulţi investitori se vor retrage de pe insulă. Când concernele asiatice, care şi-au stabilit sediile europene în Anglia, se vor retrage peste Canal, mai la sud.

În prima fază se va instala nesiguranţa. Nesiguranţa este otravă pentru economie, pentru că îngheaţă planurile de investiţii, pentru că investitorii îşi retrag capitalul. Economia va avea de suferit, cea britanică în mod direct, dar şi cea europeană, în egală măsură. Nimeni nu poate prognoza cât de mari vor fi pierderile. Este însă clar că performanţele economice ale Uniunii Europene, fără britanici, vor scădea semnificativ.

Nu există învingători

Destul de clare sunt însă câteva aspecte: ieşirea britanicilor din Uniune reprezintă lovitura fatală aplicată Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). Germania va trebui să acopere costuri suplimentare, pentru că Marea Britanie era un contribuabil important la bugetul comunitar.

Dat fiind că prin plecarea britanicilor se pierde o importantă forţă economică, Germania va capăta şi mai multă putere. Iar vecinii francezi nu vor saluta sporirea influenţei economice a germanilor, cu atât mai puţin spaniolii, italienii sau grecii.

Britanicii nu pot fi puşi la zid: au luat o decizie democratică. Europa trebuie să respecte rezultatul votului. Uniunea va trage concluziile ce se impun. Nu va fi uşor, pornind de la o Europă afectată oricum. Economia de pe ambele părţi ale Canalului Mânecii este în doliu şi nu există nici un învingător.