Comentariu: Vrea SPD să guverneze - sau nu? | FOCUS | DW | 19.01.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

FOCUS

Comentariu: Vrea SPD să guverneze - sau nu?

Toată Germania e cu ochii pe congresul social-democraților de duminică. Dacă partidul votează împotriva negocierilor de coaliție cu conservatorii, Martin Schulz și Angela Merkel vor suferi urmările, scrie Felix Steiner.

#NoGroKo Bundesparteitag der SPD (picture-alliance/dpa/K. Nietfeld)

#NoGroKo: Mulți membri SPD spun "Nu marii coaliții!"

Martin Schulz are motive să tremure. Dacă rezultatele sondărilor cu conservatorii nu sunt aprobate la congresul de partid al social-democraților de duminică, acesta va fi sfâșitul unei noi mari coaliții - dar și cel al lui Schulz ca șef de partid.  În acest caz ar deveni liderul SPD care a căzut cel mai rapid și cel mai adânc. N-a trecut nici măcar un an întreg de când l-au ales social-democrații în unanimitate.

Da, SPD iubește dezbaterile, ca să nu spunem că-i o gașcă certăreață. Foștii cancelari social-democrați au trecut prin experiențe neplăcute din acest motiv: Helmut Schmidt a inițiat o rezoluție privind NATO pe care nu a putut să o impună din cauza propriilor oameni. Gerhard Schröder a lansat cea mai mare reformă socială din istoia postbelică a Germaniei cu Agenda 2010, căreia i se datorează situația economică excelentă de astăzi. Dar cine suferă de pe urma acestei performanțe și o vorbește de rău? Tocmai SPD.

Fără milă

Totuși, Martin Schulz nu merită milă, pentru că s-a automanevrat în situația actuală, în care nu mai are controlul asupra procedurii. A început cu campania electorală ratată, în care liderul SPD n-a fost în stare să găsească un subiect care să entuziasmeze electoratul. A urmat dezbaterea televizată cu Angela Merkel, care semăna cu un interviu pentru postul de vicecancelar, apoi răsturnarea de situație direct după alegerile din septembrie, cu declarația: "Colaborarea cu Uniunea CDU/CSU e încheiată". Acest zigzag politic a dus la o pierdere a încrederii din partea electoratului și a scindat partidul social-democrat. 

Steiner Felix Kommentarbild App

Felix Steiner, redactor politic la DW

În aceste condiții, planurile conducerii SPD cu privire la o nouă mare coaliție seamănă cu un dans pe muchie de cuțit: se va ajunge la negocieri de coaliție cu conservatorii doar dacă cei aproximativ 600 de delegați prezenți la congresul de partid sunt de acord. Iar dacă se ajunge la un acord de coaliție, cei peste 400.000 de membri de partid se vor exprima prin vot direct asupra acestuia - având puterea de a-l bloca.

Nici statutul oficial al SPD, nici constituția Germaniei nu prevăd o procedură atât de complicată și de îndelungată, la finele căreia germanii vor avea, cu ceva noroc, un nou guvern pe la Paște (măcar anul acesta sărbătoarea e mai devreme decât anul trecut).

Un lider de partid slab

De ce nu se ia decizia privind începerea negocierilor de coaliție într-o ședință a grupului parlamentar al SPD sau în cadrul conducerii partidului? Explicația e banală: delegarea deciziilor în direcția unui congres de partid sau a membrilor SPD e o modalitate de a exercita presiuni asupra conservatorilor conduși de cancelara Angela Merkel - după principiul: "Din păcate nu putem să venim în întâmpinarea conservatorilor în acest punct, pentru că nu sunt de acord oamenii noștri."

Poate că această tactică e de ajutor în negocieri, dar ar putea să ducă la un dezastru pentru Martin Schulz la congresul de duminică. Un lider puternic nu și-ar fi asumat niciodată un astfel de risc și i-ar fi tăiat rapid avântul întregului cor de critici (printre care se numără inclusiv membri ai comisiei de negociere!). Măcar ar fi trebuit să-și convingă propria trupă de înțelepciunea și succesul în negocieri al șefului prin prestații convingătoare. Dar Schulz, care a avut odinioară 100 la sută din voturi, nu e un lider puternic. Șeful tineretului socialist, liderul mișcării anti-coaliție din SPD, pare mult mai elocvent. 

Vești proaste pentru Angela Merkel

Cine vrea să prezinte totul în roz, vorbește despre o cultură a dezbaterii deosebit de vie în interiorul SPD. Dar se poate recunoaște, pur și simplu, că partidul social-democrat, în starea lui actuală, din păcate nu-i un partener de încredere și nici nu-i în stare să guverneze. SPD nu poate să-și dorească nici alegeri anticipate - potrivit sondajelor, ar obține un rezultat și mai prost decât în septembrie. Există deci multe semnale că ne apropiem de o premieră în istoria germană: un guvern minoritar al conservatorilor de la CDU și CSU. Pentru Angela Merkel ar fi cea mai proastă veste.

Autor: Felix Steiner (das)

Vă mai recomandăm