1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Vor dispărea paradisurile fiscale graţie Paradise Papers?

Jurnalişti au scos iarăşi la lumină masive evaziuni fiscale. Bogătaşi, celebrităţi şi firme practică un joc murdar, deşi e adesea legal. Numai politicienii pot schimba ceva în această privinţă, consideră Henrik Böhme.

Fiecare dintre noi vrea să-şi micşoreze cât mai mult povara fiscală. Pentru asta există contabili, există suficient de multă literatură de specialitate. Este ceva omenesc atunci când statul bagă masiv mâna în buzunarul cetăţenilor, aşa cum face, de pildă, în Germania. Deci, preocuparea e să capeţi înapoi de la fisc cât mai mult în urma declaraţiei anuale de impozit. Pentru cetăţenii obişnuiţi, aceste sume sunt mereu derizorii. Pentru ei, importantă este mai degrabă o mică victorie repurtată asupra fiscului atât de lacom şi hain.

Dar altfel se prezintă lucrurile când e vorba de sume cu adevărat mari. Multinaţionale cum ar fi Apple, Google sau Facebook, dar nu doar ele, ci şi concerne listate la bursa din Frankfurt, se pricep de minune să evite impozitarea. Armate întregi de jurişti de primă mână caută să identifice în legislaţie portiţele care pot fi folosite pentru majorarea profitului sau, mai bine spus, pentru micşorarea impozitului. În fine, în cercurile bogătaşilor şi super-bogătaşilor lumii se ştie foarte bine cum pot fi evitate plăţile prea mari către fisc. Căci din nimic nici nu iese nimic.

Boehme Henrik Kommentarbild App

Henrik Böhme

Contribuabili oneşti, contribuabili maloneşti

Există de exemplu aşa-numite Familiy Offices care se ocupă de averea familiilor înstărite. Există fundaţii în care banii pot fi foarte bine dosiţi. Există firme de avocatură cum ar fiMossack-Fonseca în Panama sau, cum am aflat recent, Appleby în Bahamas, care cunosc la perfecţie portiţele de scăpare existente în legislaţie şi posibilităţile oferite de firmele de tip căsuţă poştală. Graţie reţelei de jurnalişti de investigaţie, această reţea de evaziune fiscală a fost dezvăluită într-o manieră impresionantă. Această performanţă merită tot respectul.

Desigur, valul de indignare împotriva bogătaşilor, a concernelor multinaţionale, a acestui întreg sistem este uriaş. Dar trebuie ţinut cont de faptul că marea majoritate a operaţiunilor financiare, desprinse de cei 400 de jurnalişti din noianul de date ajunse în posesia lor, s-au mişcat pe tărâmul legalităţii. Nu este (încă) interzisă existenţa oazelor fiscale. Nu este interzis să speculezi portiţele de scăpare existente în legislaţie. Şi mai ales nu poate fi totul aruncat în aceeaşi oală. Mulţi oameni înstăriţi din Germania îşi plătesc impozitele corect. Astfel că 43 la sută din impozitul pe venit este plătit de aproximativ două milioane din cei aproximativ 40 de milioane de plătitori de impozite existenţi în ţară.

Dar oi negre sunt o sumedenie

Desigur, există şi oi negre iar statele trebuie să se preocupe de încasări suficiente la buget. Fiindcă criza financiară globală a golit vistieriile guvernamentale peste tot în lume. Dacă firmele nu s-ar declara sărace, statul german ar putea încasa un impozit antreprenorial cu 30 la sută mai mare, iar la nivelul UE media ar fi la acelaşi capitol un plus de 20 la sută. Din dorinţa de a ameliora în sfârşit această stare a lucrurilor, cele 20 de state cele mai industrializate şi emergente (G20) şi grupul ONU de state industrializate OECD au decis măsuri corespunzătoare, pe care le-au şi prezentat şi semnat între timp. Numai că mai este nevoie de timp până când acestea să-şi dovedească eficienţa.

În acest context este important ca presiunile asupra factorilor de decizie politici, provocate de noile dezvăluiri, să fie menţinute la cote maxime. Dar trebuie şi constatat că scandalul fiscal de acum un an şi jumătate, provocat de dezăluirile purtând denumirea de "Panama Papers", nu s-a prea lăsat cu urmări. Este adevărat, premierul din Islanda a trebuit să demisioneze, şefii firmei de avocatură Mossack-Fonseca au intrat la închisoare, dar nu din cauza practicilor de afaceri folosite, ci din cauza unor acuzaţii de corupţie. La nivel mondial au fost demarate 6500 de anchete, dar impozitele neplătite, solicitate retroactiv de administraţiile financiare, au însumat doar 80 de milioane de euro.

Cum spuneam, asta nu ştirbeşte cu nimic uriaşa muncă de investigaţie depusă de ziarişti. Dar urmărirea penală nu e sarcina ziariştilor, ci a justiţiei şi a autorităţilor fiscale. Acestea trebuie să facă presiuni. Şi fiindcă acumulările de capital se manifestă ca o căprioară sperioasă, gata oricând să sară lesne peste graniţele naţionale, este nevoie de autorităţi fiscale capabile să acţioneze la nivel internaţional. Este nevoie de un nivel de impozitare cât mai armonizat şi de condiţii de concurenţă cât mai egale. Dar fiindcă în lume există exact opusul iar statele se concurează între ele încercând să atragă capital, specialiştii în eludarea taxelor vor avea în continuare o sarcină uşoară.

Autor: Henrik Böhme/ia

Vă mai recomandăm