1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Visuri de stânga în nișă

De ce ar alege cineva un partid care pune obstacole de netrecut în fața unor potențiali parteneri de coaliție? Partidul Stângii se dovedește un ajutor electoral pentru Merkel, crede Marcel Fürstenau.

Șefa Die Linke, Sahra Wagenknecht, la congresul partidului de la Hanovra

Șefa Die Linke, Sahra Wagenknecht, la congresul partidului de la Hanovra

Partidul Stângii este la fel de îndepărtat de participarea la un guvern federal de coaliție ca Alternativa pentru Germania (AfD). Nu este nimic polemic sau cinic în această remarcă. Cu populiștii de dreapta xenofobi din AfD nu vrea oricum niciun partid să se asocieze.

Dar social-democrații și ecologiștii ar vrea cu plăcere să guverneze împreună cu Partidul Stângii. Dar această formațiune nu a transmis până acum niciun semnal clar că ar accepta compromisurile necesare în vederea unei guvernări comune. Ceea ce ar trebui să fie de la sine înțeles pentru un partid cu un potențial electoral de 10%.

Dar unii reprezentanți ai Stângii dau impresia că ar fi dispuși să guverneze doar dacă programul partidului ar fi preluat 100%. Cea mai puternică reprezentantă a acestei aripi dure din partid este nimeni alta decât Sahra Wagenknecht. Discursul ei la încheierea congresului național al formațiunii de la Hanovra a fost un avertisment de evitare a unei eventuale coaliții roșu-roșu-verde (cu social-democrații și ecologiștii). Candidata principală a Die Linke îi tratează pe social-democrați mai dur chiar decât o fac rivalii conservatori ai acestora. Cel mai mult de câștigat din această situație are Angela Merkel, care poate spera acum și mai mult la un al patrulea mandat de cancelară.

Cu această Stângă nu se poate face nimic

De ce ar alege cineva un partid care pune obstacole de netrecut în calea unor potențiali parteneri de coaliție? Aceste poziții ultraintransigente se referă la chestiuni de ordin social și în legătură cu politica de securitate. Programul electoral adoptat de Stânga la Hanovra implică revizuirea totală a platformei de reforme "Agenda 2010", aplicată de guvernul social-democrat/ecologist condus de Gerhard Schroeder. Germania a ieșit de fapt din criză cu acest plan de reformare a politicilor economice și sociale.

Redactorul DW Marcel Fürstenau

Redactorul DW Marcel Fürstenau

Dar Agenda 2010 a venit cu greșelile ei, un lucru admis de liderul SPD Martin Schulz, care a promis acum corectarea acestui program. Dar promisiunile lui nu sunt deloc clare și nici consistente, aici are dreptate Partidul Stângii. Dar trebuie oare din acest motiv să se creeze impresia că SPD ar fi rivalul principal al Partidului Stângii la alegerile federale din septembrie? Sigur că nu. Dacă așa se pune problema, înseamnă că Stânga nu vrea deloc la guvernare. Discursul liderei formațiunii la Hanovra măcar a clarificat lucrurile. Știm acum că nu este nimic interesant de făcut cu această formațiune a Stângii, cel puțin atât timp cât nu părăsește această poziție fundamentalistă.

Speranțele dezamăgite ale lui Gregor Gysi

Probabil că viața este mai comodă în această nișă în care se află Die Linke. Dar schimbarea unei țări poate fi cel mai bine realizată de la guvernare. Ceea ce a atras atenția la acest congres de la Hanovra Gregor Gysi. Timpul acestuia, fost lider al grupului parlamentar al partidului, a cam trecut. Din 2015 el a anunțat că nu mai candidează pentru poziția respectivă. Eforturile sale îndelungate de a pregăti partidul de guvernare au eșuat. Iar dacă își mai făcea cumva speranțe la acest congres că tovarășii săi de partid își vor schimba mentalitatea, atunci va fi fost definitiv dezamăgit.