1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: viitorul politic al Bulgariei rămâne incert

Partidul conservator Gerb al fostului premier Boiko Borissov a câştigat alegerile parlamentare anticipate. Având însă în vedere că opt formaţiuni au reuşit să treacă pragul electoral.

Alegătorii bulgari au avut de dat duminică răspunsuri la două întrebări: Cum poate ieşi în sfârşit ţara din criză? Şi îşi menţine Bulgaria politica de deschidere spre spaţiul euro-atlantic? La această din urmă întrebare, electoratul a răspuns afirmativ. Bulgarii se numără în continuare printre pro-europenii cei mai convinşi şi sunt membri de nădejde ai alianţei NATO, deşi entuziasmul lor a mai scăzut în ultima vreme. Criza ruso-ucraineană îşi spune cuvântul şi a produs o sciziune în societatea bulgară. Tradiţionala simpatie a bulgarilor pentru Rusia s-a materializat printr-o masivă susţinere a politicii lui Vladimir Putin. În plus, Bulgaria este dependentă în proporţie de 90 la sută de livrările de gaze din Rusia. În timpul guvernului trecut, format din socialiştii pro-ruşi prin definiţie şi formaţiuniea minorităţii turce, care şi ea sprijină, potrivit unui studiu al spionajului german BND, politica Rusiei în Bulgaria, ţara era cât pe ce să construiască împreună cu Rusia controversatul cazoduct "South Stream", deşi UE era împotrivă. A doua centrală atomică la Dunăre - şi acesta un proiect energetic al Rusiei în Bulgaria - a revenit pe ordinea de zi. De asemenea, din cauza poziţiei Bulgariei ca avanpost al UE şi al NATO la Marea Nagră, atât politicieni cât şi populaţia în general se tem că ţara ar putea ajunge într-o situaţie periculoasă, prinsă între occident şi Rusia. Rezultatul votului de duminică arată însă că bulgarii s-au pronunţat foarte clar în favoarea menţinerii politicii de deschidere spre UE şi SUA.

Patru munci ale lui Hercule

Deutsche Welle Bulgarische Redaktion Alexander Andreev

Alexander Andreev

Fără răspuns a rămas însă prima întrebare, cea legată de căile de ieşire din criza economică. Bulgaria este cea mai săracă ţară a UE, cu cel mai redus PIB. Corupţia a atins cote alarmante. Astfel, potrivit unui studiu Gallup, Bulgaria a ajuns să aibă şi cea mai nemulţumită şi nefericită populaţie. Criza financiară a afectat ţara masiv iar blocajul din politica internă, care a debutat cu aproape doi ani în urmă, a prosdus o amânare a reformelor atât de necesare. Noul guvern va avea de rezolvat cel puţin patru sarcini extrem de dificile: în primul rând, să îmbunătăţească condiţiile-cadru pentru creşterea economiei, prin sprijinirea producţiei interne şi chibzuita folosire a banilor primiţi de la UE. În al doilea rând trebuie reformată justiţia şi administraţia, apoi trebuie stăvilită evaziunea fiscală şi deturnarea încasărilor vamale către oligarhi şi grupări de crimă organizată. Statul bulgar pierde anual miliarde în acest fel. A patra chestiune vizează asanarea sistemelor sociale, de sănătate şi de educaţie, afectate grav de corupţie şi birocraţie.

Mai mulţi bani pentru săraci, mai puţine reforme

Aceste patru sarcini nu vor putea fi rezolvate de viitorul guvern. Excepţie făcând mica formaţiune liberală de dreapta "Blocul Reformei", care ar putea, eventual, să acceadă la guvernare. Nici câştigătorul scrutinului, Gerb, nici socialiştii sancţionaţi de electorat, nu deţin o agendă clară de reforme. Bulgariei îi lipsesc atât banii cât şi voinţa de reforme aşa că nu are cum să ia deciziile care se impun. Se aşteaptă ca ţara să relaxeze politica de austeritate din ultimii ani, pentru a face situaţia suportabilă pentru cei săraci în iarna care vine, prin contractarea de noi împrumuturi. Altfel, noi proteste sunt inevitabile.

Curând noi alegeri anticipate?

Se va vedea în urma negocierilor care încep dacă Bulgaria va fi guvernată de o alianţă de dreapta, compusă din Gerb, RB şi o mică formaţiune naţionalistă, sau dacă se va realiza o mare coaliţie formată din conservatori şi socialişti. În ambele cazuri, Bulgaria va rămâne un partener de nădejde al UE şi al NATO, dar şi o ţară săracă şi secătuită, incapabilă de reforme. Orice coaliţie posibilă se va confrunta cu presiuni din partea propriului electorat şi din partea străzii. În consecinţă, va avea zilele numărate. După două alegeri anticipate în răstimp de numai doi ani, se anunţă deja noi alegeri anticipate în Bulgaria.