Va reuși Europa?

Ultimul Consiliu al Europei a fost altfel decât celelalte, pentru că în centrul atenției nu s-au aflat diversele detalii obișnuite din politica europeană, ci "o provocare istorică pentru Europa", dacă ar fi să ne luăm după cuvintele cancelarei germane Angela Merkel. Din păcate, șefii de stat și de guverne europeni nu s-au ridicat la înălțimea acestei provocări - și anume criza refugiaților cu care tocmai se confruntă din greu Uniunea. Nu s-au înregistrat progrese față de ultimul summit de criză, din urmă cu trei săptămâni. Din contră: pe lângă niște apeluri obosite de a implementa mai repede măcar deciziile financiare luate la ultima reuniune privind refugiații, diferendele de opinie între statele membre privind soluționarea crizei au continuat să se adâncească. Liderii europeni se comportă ca și cum ar avea tot timpul din lume pentru a lămuri toate neînțelegerile lor dictate de diversele interese naționale. Nu au însă la dispoziție acest răgaz.

În timp ce mii de refugiați își petrec nopțile înghețând în tabere stabilite la Bruxelles, Berlin sau Calais, liderii europeni discută comod la căldură despre "hotspots", cauzele migrației, acorduri de repatriere și fonduri de ajutorare pentru Africa. Elita politică din UE pare că încă nu a înțeles că zilnic mii de refugiaţi își continuă drumul spre centrul Europei, via Grecia și pe ruta balcanică. Problema trebuie rezolvată acum, nu peste o lună sau peste un an. Există deja concepte și măsuri, dar care sunt implementate mult prea lent.

Multe detalii nu se potrivesc încă. La ce folosește controlarea mai bună a frontierelor externe, dacă nu se știe cine trebuie să-i preia pe refugiați și să-i distribuie mai departe? La ce folosește înregistrarea solicitanţilor de azil în așa-numite "hotspots", dacă acestea nu sunt legate de centre de preluare în care să se decidă deja cine are voie să rămână în Europa și cine trebuie să fie repatriat? Cine vrea să protejeze granițele, trebuie să accepte și înființarea de zone de tranzit la frontierele externe ale UE. Cine respinge cereri de azil, trebuie să îi și expulzeze pe cei respinși. Zonele de tranzit trebuie păzite, altfel orice refugiat poate să le ocolească. Pentru aceasta este nevoie de bani și de personal. Până acum însă, statele comunitare nu au căzut de acord nici legat de modul de organizare a întregului sistem, nici legat de finanțarea acestuia.

O serie de guverne est-europene continuă să respingă preluarea de refugiați. Altele nu vor să o spună pe față, dar sunt foarte bucuroase să lasă greul problemei în sarcina Germaniei. Unii chiar se bucură pe la spate că atât de puternica și veșnic plina de succes regină a Europei, Angela Merkel, se confruntă în sfârșit serios cu presiuni și probleme. Se speră că Merkel cea de fier va ceda în alte probleme din politica europeană pentru a-și impune strategia de soluționare a crizei refugiaților.

Dar are ea măcar un plan în acest sens? Mulți se îndoiesc la Bruxelles. Cancelara spune pe de o parte că regulamentele acordului Dublin nu mai sunt funcționale, pe de altă parte nu spune cu ce ar trebui înlocuite acestea. Această directivă europeană este în vigoare de 25 de ani și stipulează că țara prin care un refugiat pătrunde în UE este responsabilă pentru acesta. Landul german Bavaria cere Austriei să respecte această prevedere. Premierul ungar Viktor Orban invocă legislația europeană când vine vorba de măsurile sale controversate de securizare a granițelor. Și are cumva dreptate, pe lângă xenofobia sa ideologică. Și-a securizat frontiera cu Serbia, stabilind astfel zone de tranzit. Face deci deja ceea ce UE propune ca soluții pentru Grecia și Italia. Orban nu este singur. Polonia și Cehia trimit polițiști pentru a sprijini grănicerii unguri.

Situația din Balcani amenință însă cu ieșirea de sub control. Ungaria vrea să închidă granița cu Croația, țară membră a UE, pentru a bloca total accesul refugiaților. Aceasta va genera haos în Croația sau va determina reorientarea fluxului de refugiaţi spre Slovenia, în drum spre Austria. Ungaria cere Greciei să se ocupe de migranţi, conform prevederilor Dublin. Atena nu este însă interesată prea tare, ci ar vrea mai mulți bani pentru insulele din Marea Egee pe unde vin refugiații.

La mare nevoie, UE este gata să apeleze la Turcia. Aceasta ar trebui să nu le mai permită refugiaților sirieni să pornească spre Europa. Alte măsuri pentru Ankara: combaterea traficanților de persoane și securizarea propriilor granițe. Turcia cere în schimb un preț ridicat, pe care UE este gata să-l achite: urgentarea liberalizării regimului de vize pentru turci și recunoașterea ca lider democrat a președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Toate acestea nu au însă nimic de-a face cu solidaritatea europeană. Parafrazând-o pe cancelara Merkel: dacă politica comună privind refugiații eșuează, atunci eșuează întreaga Europă.