1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Unde putem găsi un președinte federal?

Se caută chiriaș nou la castelul Bellevue. Ba în spatele ușilor închise, ba în gura mare, în mass-media. Obiectivul este obținerea unei majorități sigure. Chiar e nevoie de așa ceva?, se întreabă Volker Wagener.

Marele joc strategic de găsire a succesorului lui Joachim Gauck a început. Mai devreme decât era de așteptat. Sigmar Gabriel nu s-a mai putut abține: următorul președinte ar trebui să fie Frank-Walter Steinmeier, actualul ministru de Externe. Să fie vorba aici de o scăpare a lui Gabriel, de o gafă? Nici vorbă - a fost o mutare de șah. Potrivit actualei stări de lucruri, valabilă este înțelegerea din cadrul marii coaliții: aceasta precizează că CDU și SPD caută împreună un candidat. Dar șeful social-democraților Gabriel a încălcat acum acest protocol.

Nu a fost pentru prima oară. Deja în urmă cu 14 zile, Gabriel a cercetat terenul la ecologiști și Partidul Stângii, în vederea susținerii, alături de SPD, a candidaturii lui Margot Käßmann pentru prima funcție în statul german. Fosta șefă a Bisericii Evanghelice și șeful diplomației federale au în comun faptul că sunt cunoscuți și apreciați de o mare parte din populația Germaniei. Cei doi ar avea șanse deci într-un vot direct. Potrivit unui sondaj de opinie, 41% din germani l-ar vrea pe Steinmeier în funcția de președinte federal. Nicio altă personalitate politică sau socială germană nu se bucură de un sprijin atât de ridicat în rândul populației.

Poporul ar alege altfel

Singura problemă este însă că președintele nu este ales de popor, ci de Adunarea federală. Iar aici sunt valabile alte prevederi. Nu există o campanie electorală, candidații sunt pur și simplu nominalizați, după care se votează în Adunare asupra candidaturilor. Iar obținerea unei majorități pentru un candidat nu este de regulă un act public, ci se petrece în culise. Șeful SPD știe desigur toate acestea. Decât că alegerea președintelui federal precede cu șase luni alegerile generale pentru Bundestag. Este vorba deci doar de strategie: căutarea unei majorități în Adunarea federală servește ca test în perspectiva alcătuirii unei viitoare coaliții de guvernare.

Volker Wagener

Volker Wagener

Prin urmare, nu putem să-l suspectăm de naivitate pe Sigmar Gabriel. El vrea să se profileze și face astfel presiuni. În primul rând asupra Angelei Merkel, care s-a preocupat în mai multe rânduri de menținerea liniștii și disciplinei în cadrul coaliției. Gabriel vrea să puncteze în rândul electoratului, în ochii căruia Steinmeier se bucură de un bun renume. Dar Uniunea Creștin-Democrată, căreia îi aparțin cam 40% din votanții din Adunarea federală, nu dorește din motive lesne de înțeles să voteze pentru un social-democrat. Asta la prima vedere. Pentru că, de fapt, Steinmeier ar fi un candidat acceptabil și pentru conservatori. Până la vederile sale cu privire la relația cu Rusia, desigur. Dar conservatorii nu agreează felul în care procedează șeful SPD Gabriel. Ei ar vrea să fie întrebați înainte ca acesta să se refere la problemele comune în public. Orice altă variantă lezează încrederea între partenerii de coaliție.

În plus, rar a mai fost societatea germană atât de sensibilă din punct de vedere politic, pe fondul politicii privind refugiații, al ascensiunii AfD și al destabilizării UE. Viitorul ocupant al palatului Bellevue va trebui să aibă numeroase capacități: să echilibreze și să integreze, să înțeleagă spiritul epocii, să fie elocvent. Steinmeier ar fi o astfel de personalitate. La fel Norbert Lammert, actualul președinte al Bundestag. Un altul ar putea fi Andreas Voßkuhle, președintele Curții Constituționale. Dar ultimii doi au precizat deja clar că nu sunt interesați de postul de președinte federal.

Mai mult curaj pentru o competiție deschisă

O situație nu doar regretabilă, ci chiar enervantă. Pentru că evocarea în public a unor nume din rândul celor "potriviți" pentru această funcție îi afectează negativ chiar pe aceștia. Cine se bagă, dacă alegerea sa nu este considerată sigură? Tocmai această desfășurare sprijină însă ritualurile din spatele ușilor închise. Democrația ar avea de câștigat dacă fiecare tabără politică mare ar numi candidatul său puternic. Joachim Gauck a pierdut în 2010 în fața lui Christian Wulff fără a fi avut vreun dezavantaj real. Gauck a ajuns ceva mai târziu la Bellevue, în a doua încercare. Iar Richard von Weizsäcker a pierdut la rândul său în 1974 în fața lui Walter Scheel, înainte de a fi ales în 1984 în funcția de președinte federal, o poziție în care a excelat. Concluzia: ar fi nevoie de mai mult curaj în asumarea de riscuri, chiar dacă votul ar putea însemna o înfrângere. Cine știe: în al treilea tur de votare, decisivă pentru numirea în funcția de președinte federal este o simplă majoritate.