1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Un prim pas după un secol

Prima întâlnire între premierul Albaniei şi Serbiei, Edi Rama şi Aleksandar Vucic, nu s-a încheiat prea frumos. Jurnalistul Dragoslav Dedovic propune temele de discuţie pentru următoarea reuniune.

A fostă pentru prima oară în istoria Balcanilor când premierii aleşi în mod democratic ai Albaniei şi Serbiei s-au întâlnit. Referindu-se la eveniment presa din ambele ţări a preferat să folosească deja uzatul termen "istoric", pentru a mai atenua disconfortul electoratului dominat de tendinţe naţionaliste. Deşi o întâlnire tardivă, mai bine mai târziu decât niciodată. Şi, totuşi, ea s-a produs cu un secol mai târziu.

Belgradul şi Tirana se află la doar două ore distanţă de zbor de Berlin şi Bruxelles. Însă distanţa dintre cele două capitale din Balcani este de ani lumină. În Balcani, fiecare oaspete e tratat bine chiar şi când e perceput ca duşman. Totuşi, ce poate oferi o asemenea întânire în afară de ritualuri politice şi patetice strângeri de mână? În orice caz, nu rezultate concrete căci mai întâi vor trebui discutate deschis problemele existente.

Scandalul de la Belgrad

În prezenţa oaspetelui albanez, premierul sârb Aleksandar Vucic a vorbit despre o "provocare" la care nu s-ar fi aşteptat din partea omologului său, Edi Rama. În discuţie: independenţei provinciei Kosovo. Desigur, şeful guvernului de la Belgrad ar fi preferat să vorbească despre economie, schimburi culturale şi starea vremii cu colegul său albanez, însă oaspetele de la Tirana n-a vrut să rateze ocazia de a se transforma în avocatul kosovarilor pe pământ sârb.

Kosovo - mărul discordiei între cele două ţări. Iar fosta provincie sârbă trebuie să se simtă tare sexy în postura de obiect al dorinţei celor mai sărace state europene. Oficial, Belgradul şi Tirana susţin inviolabilitatea frontierelor şi relevanţa scăzută a graniţelor în Europa unită. Însă tocmai această abordare e butoiul cu pulbere, căci atunci când se referă la graniţele sale, Serbia include şi fosta provincie Kosovo. În schimb, Albania vorbeşte despre graniţele celui de-al doilea stat albanez din Balcani - independentul Kosovo.

Iar cetăţenii care i-au votat pe aceşti politicieni merg chiar mai departe: în cârciumile din Belgrad, Priştina şi Tirana dezbat deschis problema graniţelor şi se întreabă unde ar trebui să fie frontiera între "Marea Albanie" şi "Marea Serbie".

Agenda vizibilă şi cea invizibilă

Deutsche Welle Serbisch Dragoslav Dedovic

Dragoslav Dedovic

După o lungă perioadă de tăcere, între cele două ţări balcanice au apărut două agende: una vizibilă, alta invizibilă. O agendă vizibilă, cu binecuvântarea Uniunii Europene, condiţionată de raţionalitatea liderilor politici de la Belgrad şi Tirana. Ambele ţări vor în Uniunea Europeană.

Invizibilă rămâne, însă, dorinţa reală de unire a multor albanezi şi sârbi, fiecare într-un mare stat.

Există şi nişte deosebiri: sub presiunea comunităţii internaţionale, Serbia a trebuit să renunţe la ambiţiosul său plan privind crearea unui mare stat. Singura ţară în care trăiau aproape toţi sârbii s-a numit Iugoslavia. Ocazional, visul de mărire a Serbiei revine. Însă ori sunt acţiuni ale grupărilor populiste, ori sunt spasmele post-mortem ale fostului radicalism. Sub aspect politic şi economic, Serbia zilelor noastre nu-şi mai permite să viseze.

În Albania e altfel: cu mici excepţii, visul de unire a albanezilor din Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Grecia nu poate fi zărit pe agenda niciunui partid. Şi, totuşi, în inimile şi în minţile multor oameni dorinţa există. Tocmai acesta este şi motivul populismului manifestat ocazional de politicienii albanezi.

Viitorul se numeşte Uniunea Europeană

În occident, kosovarii albanezi sunt consideraţi, în multe cazuri, victime. Inclusiv din acest motiv s-au grăbit, în 2008, SUA, Germania, Franţa şi Marea Britanie să recunoască independenţa Kosovo. Cu toate acestea, Priştina sau Tirana n-ar trebui să tragă concluzia că ar fi posibilă şi o nouă trasare a graniţelor în favoarea "unirii albanezilor".

Singura comunitate în care sârbii şi albanezii ar putea trăi în linişte este UE. Aceasta este şansa celor două popoare şi a ţărilor diferite în care trăiesc. Numai că dacă atractivitatea Uniunii Europene va scădea, există riscul ca aspiraţiile naţionale să recâştige teren.

La următoarea reuniune, premierii celor două ţări ar trebui să găsească o cale de dialog pentru a mai îndulci relaţiile bilaterale. Un acord de prietenie între Belgrad şi Tirana, care să includă atât problema delicată a graniţelor - respectiv soluţionarea pe cale paşnică a acesteia - cât şi sprijinul reciproc pe drumul către aderare ar fi un început cu adevărat bun!