1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Un preşedinte judicios

Politica externă a lui Obama nu urmăreşte să arate lumii fermitatea unei super-puteri. America vrea să facă ceea ce este corect, adică să abandoneze mentalitatea de tip "alb-negru", crede Max Hofmann în comentariul său.

Prin anunţarea intenţiei de a trimite trupe în Irak, preşedintele american nu a urmărit să dovedească unor hardlineri precum senatorul John McCain, că şi el poate trata cu fermitate o situaţie complicată.

Obama a vrut mai degrabă să convingă poporul american de oportunitatea acestei decizii, subliniind faptul că misiunea nu este una de tip "mission creep", o extindere a prezenţei americane în regiune, ci dictată de situaţia de la faţa locului. Ieşirea publică a lui Obama a survenit în contextul în care mulţi americani se tem că, după trimiterea celor 300 de "consultanţi militari" în Irak, SUA va trimite inclusiv trupe de luptă.

Obama ştie că Orientul Apropiat este o zonă explozivă, motiv pentru care este extrem de precaut. La fel s-a întâmplat şi în cazul deja celebrei "linii roşii", pe care preşedintele sirian Bashar al-Assad era avertizat să n-o depăşească sub nicio formă. Într-un final, aparenta intransigenţă a lui Obama s-a mai diminuat, astfel încât nu puţini comentatori au fost de părere că preşedintele american este ezitant.

Gheaţă subţire

Altfel decât predecesorul său, actualul lider american a înţeles de la bun început că riscurile de a deteriora situaţia în regiune sunt mult mai numeroase decât şansele de a o îmbunătăţi. Obama ştie de asemenea că orice fel de susţinere acordată vreuneia dintre grupările religioase din Irak ar putea avea urmări fatale.

Ce se întâmpla dacă americanii dau curs solicitării prim-ministrului irakian, Nuri al-Maliki şi-l susţin pe acesta cu o intervenţie militară din aer?

În secunda următoare, nu doar că minoritatea sunită s-ar întoarce împotriva Americii, dar ar fi torpilate inclusiv eforturile Washingtonului de formare a unui guvern în Irak, din care să facă parte toate grupările religioase şi politice din această ţară. Or, prin clădirea unui astfel de guvern, ar putea fi controlate şi celelalte grupări şi sub-grupări care acţionează în Irak.

Altfel spus, este o situaţie de tip "lose-lose" pentru preşedinte, care pare a fi marele perdant într-o regiune în care nu există băieţi buni şi băieţi răi. Prin urmare, care ar fi rostul unor atacuri aeriene în acest moment, de vreme ce nu sunt cunoscute foarte bine nici ţintele, nici coordonatele acestora.

În 2011, nu doar trupele americane au plecat din Irak, ci şi importante servicii militare de informaţii. După cum a subliniat însuşi Obama, armata SUA nu a plecat de bună voie. Administraţia americană i-a propus premierului irakian păstrarea unui contingent militar american în aceleaşi condiţii în care acestea staţionează în alte regiuni ale lumii.

Nebunie sau cumpătare?

Ex-US-Vizepräsident Dick Cheney bei Fox

Dick Cheney, fost vice-preşedinte al SUA

Unii republicani nu au defel vreo reţinere în a-l face pe preşedintele american responsabil de haosul din Irak. În ceea ce priveşte rolul american în această ţară, n-ar strica să caute responsabilitatea la fost preşedinte american provenit chiar din rândurile partidului lor.

A-l descrie acum pe Obama drept "slab" sau chiar "nebun", după cum îl numeşte unul din arhitecţii războiului din Irak, recte fostul vice-preşedinte Dick Cheney, este o dovadă de cras oportunism politic.

Altfel, discuţiile privind soluţiile concrete de îmbunătăţire a situaţiei la faţa locului, se pierd mai mereu în nesfârşite şi inutile vorbe goale. Obama nu este nici troglodit, nici vinovat de situaţia din Irak. El este, dincolo de orice, judicios.