Un mic pas spre o armată a UE

Problemele cu care se confruntă armatele europene sunt de multă vreme arhicunoscute. Nu numai actualul președinte al SUA a pus degetul pe rană. În multe state ale UE forțele armate sunt subfinanțate, dotate inadecvat, reduse numeric, ineficiente sau, cum este și cazul armatei germane, Bundeswehr, doar parțial capabile de intervenție, deoarece nu fac față unor misiuni moderne și războaielor cibernetice. Nou creata Uniune de Apărare, căreia nu vor să-i aparțină toate statele UE, își propune să schimbe toate aceste neajunsuri.

O inițiativă demult necesară. De 17 ani a avut Uniunea Europeană nevoie până să cadă de acord asupra acestui principiu de bază. Deja în anul 2000, la summitul UE de la Nisa, s-a decis o politică de apărare comună. Dar Uniunea de Apărare nu presupune automat și crearea unei armate europene unitare și integrate.  

O astfel de armată ar fi, ce-i drept, utilă, dar nu poate fi impusă dintr-o sumedenie de motive politice. Acest prim pas se referă la o mai bună coordonare a proiectării și achiziției de armament, vehicule și tehnică de luptă. E mult mai eficient și mai ieftin să produci un camion pentru toate cele 23 de armate, decât să concepi pentru fiecare țară ceva nou. Pentru a înțelege acest lucru simplu, partenerii europeni au avut nevoie însă de decenii.

Desigur că interesele politico-industriale joacă un rol important. Fiecare țară vrea să-și păstreze propria industrie de armament - și pentru a nu fi complet dependentă de SUA. Pentru unele state UE exportul de armament este o importantă sursă de venit. Rămâne de văzut dacă la următoarele achiziții de armament se vor impune criterii ca rentabilitatea economică și eficiența. Până și voința politică de a schimba lucrurile reprezintă un efort. 

UE vrea să arate că o mai strânsă cooperare dă rezultat. În politica fiscală și cu privire la migrație, coordonarea cam șchioapătă. Acum tocmai înarmarea ar trebui să demonstreze că "proiectul de pace" numit Europa este pe placul cetățenilor Uniunii. Șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Germania și Franța se bucură că prin Uniunea de Apărare au un nou proiect, care este, în mod excepțional, în asentimentul mai tuturor statelor membre. Este o ironie a sorții că acest lucru a devenit posibil doar după ieșirea benevolă din UE a Marii Britanii, principalul opozant al ideii de armată comunitară.  

NATO, responsabilă pentru apărarea Europei, privește cu bunăvoință noua inițiativă, fiindcă promite pe termen lung o majorare a cheltuielilor de înarmare și mai multe capacități militare pentru europeni. Există însă și voci care avertizează că acest proiect de coordonare a înarmării europene reprezintă și o delimitare de SUA. Administrația Trump pare a nu vedea lucrurile așa, după cum reiese din destul de confuzele reacții ale Washington-ului. Atâta vreme cât europenii investesc mai mulți bani în apărare, "cămătarul" Trump va fi mulțumit. El oricum nu are o strategie militară sau politică clară.

UE face bine să se pregătească pentru eventualitatea în care SUA sau, mai bine zis președintele Trump, își vor reduce angajamentul militar în Europa și regiunile învecinate.

Un început a fost făcut acum la Bruxelles. Dar până la formarea unei armate europene mai e cale lungă. De 13 ani UE deține, ce-i drept, o agenție pentru înarmare, dar ea nu a fost capabilă până acum să proiecteze nici măcar un singur tanc, ci numai multă maculatură. Ideea unei armate europene e chiar mai veche decât UE și predecesorii ei. Deja din 1950 s-a decis o cooperare militară. Ea nu a fost însă niciodată aplicată. Poate se va reuși de această dată.

Autor: Bernd Riegert/maw