1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Un acord necesar

Înţelegerea privindu-i pe refugiaţi, încheiată între Turcia şi UE în urmă cu un an, este criticată din toate părţile. Dar sunt necesare şi alte acorduri de acest gen, consideră Jasper von Altenbockum.

Înţelegerea dintre UE şi Turcia a fost inevitabilă. Protestele oraşelor şi comunelor germane care s-au trezit cu sălile de sport ocupate şi creşterea xenofobiei a făcut ca, la câteva zile de la "deschiderea graniţelor" din septembrie 2015, Angela Merkel să declare în Cancelaria federală: "Cheia se află în Turcia". A fost începutul strategiei de a menţine graniţele Germaniei deschise, concomitent cu luarea unor măsuri de reducere drastică a numărului refugiaţilor care să le traverseze.

UE încă nu şi-a făcut temele

Şi astăzi se poartă controverse pe marginea următoarei chestiuni: cine a produs acest rezultat? Înţelegerea cu Turcia sau închiderea anterioară a rutei balcanice? Probabil că una nu ar fi fost posibilă fără alta. Dat fiind că ruta balcanică a fost închisă cu câteva săptămâni înainte, înţelegerea UE-Turcia a avut cu atât mai mult efectul dorit de UE. Numai în cealaltă direcţie nu a funcţionat. Dat fiind că presiunile cu care se confruntau statele UE s-au domolit, ele nu au putut nici până astăzi să adopte un mecanism de redistribuire a refugiaţilor, menit să despovăreze Grecia şi Italia, ţările cele mai afectate de acest fenomen şi fără de care resuscitarea sistemului european de azil devine aproape de neconceput.

Deutschland Jasper von Altenbockum Journalist der Frankfurter Allgmeinen Zeitung (F.A.Z./Wolfgang Eilmes)

Jasper von Altenbockum, ziarist Frankfurter Allgemeine Zeitung

Deja de pe atunci se punea întrebarea: merge şi fără această înţelegere? Trebuie Germania şi UE să se facă dependente de Recep Tayyip Erdogan? Tristul adevăr este că UE depinde şi de cooperarea cu state vecine dictatoriale dacă vrea să-şi menţină legile de azil în forma actuală. Fiindcă acestea stipulează clar: relocarea şi retrimiterea la frontiera externă a UE sunt posibile doar dacă există un acord corespunzător cu ţara vecină respectivă. Dacă astfel de acorduri lipsesc, dreptul de azil riscă să se transforme în drept de imigraţie. Mai ales într-o perioadă cu presiuni migratoare enorme şi cu atât mai mult într-o perioadă de creştere a crimei organizate în domeniul traficului de persoane.

Potenţial de şantaj de ambele părţi

În înţelegerea cu Turcia au fost incluse o seamă de chestiuni care nu au legătură una cu alta. De exemplu înlesnirea obţinerii vizei Schengen pentru cetăţenii turci şi continuarea negocierilor de aderare a Turciei la UE. Negocierea ambelor chestiuni este între timp sistată. Alte aspecte nu funcţionează aşa cum s-a convenit: readucerea în Turcia a refugiaţilor sirieni ajunşi în Grecia nu a funcţionat niciodată la scară mare, aşa cum fusese stabilit.

Înţelegerea a avut efectul dorit doar fiindcă Turcia a luat măsuri ca migranţii şi refugiaţii să nu ajungă pe ţărmul Mării Egee pentru a fi transportaţi, contra cost, de traficanţii de oameni, în Grecia. În plus, cei şase miliarde de euro oferiţi de UE pentru găzduirea refugiaţilor pe teritoriul Turciei au fost un factor important pentru Ankara. Potenţial de şantaj există deci de ambele părţi. Această constatare formează şi miezul eforturilor de încheiere a unor înţelegeri asemănătoare cu state din nordul Africii. Şi în cazul acestor noi acorduri este valabilă aceeaşi constatare: ele sunt inevitabile.

Autor: Jasper von Altenbockum