1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: UE, Ucraina şi balanţa corectă

Aşteptările ucrainenilor de la UE sunt mari. La fel şi cele ale UE la adresa Kievului. Important este, în context, echilibrul, crede Christoph Hasselbach.

Când vine vorba de viitorul Ucrainei, Uniunea Europeană să află în faţa unei dileme: ar vrea să ia ţara sub aripa ei, însă, de asemenea, conducerea de la Kiev ar trebui să ajungă, pe termen lung, la un compromis cu Rusia. O abordare profund anti-rusească ar fi complet greşită. Simultan, Bruxelles-ul condiţionează aproprierea de Ucraina, respectiv ajutoarele financiare, de reforme politice şi economice pe care autorităţile ucrainene ar trebui să le pună grabnic în aplicare.

Însă corupţia a fost şi rămâne o problemă larg răspândită în administraţie şi justiţie. Guvernului ucrainean i se cere să accelereze procesele de privatizare şi descentralizare şi să consolideze sectorul bancar, lucruri deloc facile. În acest timp, ţara continuă să fie sufocată de datorii. Fondul Monetar Internaţional spune că, în 2013 - aşadar cu puţin timp înainte de a începe conflictul cu Rusia - datoria publică a Ucrainei reprezenta 40 la sută din produsul intern brut al ţării. În acest moment, ea a ajuns la 100 la sută.

Chiar dacă procentajul nu este mult mai mare decât media datoriilor din UE, unde multe ţări cu economii net mai eficiente şi în care nu are loc un război civil, cu greu fac faţă problemelor financiare - în absenţa păcii şi stabilităţii, Ucraina rămâne un butoi de pulbere. Fără pace şi stabilitate nu pot exista investiţii sau dezvoltare economică.

Fără un stat unitar

Hasselbach Christoph

Hasselbach Christoph

Europenii ştiu prea bine că ruşii poartă o mare parte din vină pentru nerespectarea acordului de încetare a focului în estul Ucrainei. Cu toate acestea, discursul preşedintelui ucrainean, care vorbeşte despre o posibilă "eliberare" a teritoriilor ocupate de separatişti, consolidarea limbii "unice" ucrainene inclusiv în teritoriile din estul ţării şi statuarea caracterului unitar al Ucrainei, este neproductiv şi nu va ajuta la nimic în viitor. Or, chiar dacă din perspectivă internă, abordarea lui Petro Poroşenko este de înţeles, descentralizarea şi acordarea unui rol oficial limbii ruse rămân esenţiale.

Decizia Uniunii Europene de a amâna, până în 2016, tratatul de liber-schimb cu Ucraina, oferă un important răgaz Kievului şi Moscovei, de a discuta despre implicaţiile economice ale acestui document. Îngrijorările Rusiei, care crede că va avea enorm de suferit din cauza acordului, au fost luate în seamă de UE, însă gestul nu este un semn de slăbiciune. Dimpotrivă, UE ţine cont de scepticismul ruşilor pentru a face posibilă ajungerea la un compromis între cele două tabere, absolut necesar Ucrainei.

False speranţe

În relaţia Ucrainei cu Uniunea Europeană există o sumedenie de decepţii, vizibile nu doar când se vorbeşte despre marele deziderat ucrainean al aderării europene, subiect neplăcut pentru cei mai mulţi reprezentanţi UE. Deziluziile pavează inclusiv drumul către integrare. Ucrainenii vorbesc, de pildă, despre dreptul de a călători fără viză în vestul Europei. Poroşenko însuşi nu ratează nicio ocazie de a aduce acest subiect în centrul atenţiei. Însă, colegii europeni ezită să facă pasul înainte. Nu este vorba doar despre teama Bruxelles-ului că s-ar putea abuza de măsura anulării vizelor obligatorii, ci şi despre o abordare pragmatică, de tip "tu ce îmi dai?". Chiar dacă sunt comparaţii forţate, aderarea prematură a României şi Bulgariei, ţări în care nu avuseseră loc reforme suficiente în sectorul public, sau aderarea Greciei la spaţiul euro, controversată, dar aprobată în cunoştiinţă de cauză de UE, au dovedit că generozitatea prost înţeleasă şi aplicată, se răzbună.

Desigur, torpilarea speranţelor ucrainene ar fi la fel de greşită. În Ucraina, la fel ca în alte ţări care aspiră să facă parte din familia europeană, UE trebuie să acţioneze echilibrat: să prezinte avantajele apropierii de UE, dar, în acelaşi timp, să solicite reforme clare. Aderarea este, deseori, un ţel vag şi îndepărtat, dar asta nu înseamnă că ea nu poate fi un stimulent pentru schimbări sociale, fie ele şi dureroase. Dacă, însă, UE cere prea puţin, îşi face singură probleme. Dacă, dimpotrivă, cere prea multe schimbări şi reforme, va dezamagi şi va fi respinsă.

Punerea în balanţă a tuturor acestor lucruri nu este simplă. Cu atât mai puţin în cazul Ucrainei, ţară aflată în război civil şi în care se va decide viitorul relaţiei cu Rusia.