Pe când implozia?

Recentele victorii la urne ale euroscepticilor şi eurocriticilor din Polonia, Spania, Marea Britanie şi Finlanda trebuie să fie până şi în ochii ultimului căuzaş al integrării, fie el cât de romantic, dovada că UE se confruntă cu masive probleme. Probleme care se vor agrava în lunile ce vin.

Din motive foarte diferite, nemulţumirile stau să dea în clocot într-o întreagă serie de state membre. În nucleul UE, care are tendinţa de a se micşora, compus din Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg şi, în parte, Franţa, guvernele se fac că nu observă transformările şi fac politică la fel ca până acum. În cele din urmă vor eşua, fiindcă forţa centrifugă a devenit între timp irezistibilă.

Presiuni dinspre stânga şi dreapta

Grecia, guvernată de radicali, riscă din clipă în clipă să dea faliment. Ieşirea ţării din zona euro, cel puţin, trebuie luată în calcul. În Marea Britanie, referendumul vizând ieşirea din UE se apropie cu paşi repezi iar rezultatul nu poate fi anticipat. În Spania şi Portugalia, mişcările de stânga iau proporţii, punând în dificultate susţinătorii politicii UE de până acum. Mai la est, în Polonia, alegerile prezidenţiale au fost, surprinzător, câştigate de un politician conservator, ale cărui convingeri eurosceptice nu se deosebesc prea mult de cele ale britanicilor. Iar alegerile parlamentare din toamnă i-ar putea readuce la putere pe euroscepticii polonezi.

În Finlanda, o formaţiune critică la adresa UE face pentru prima dată parte din guvern. Iar în Ungaria, premier este un eurosceptic, pe care preşedintele Comisiei Europene l-a calificat recent, chiar dacă în glumă, un dictator. Numai în Italia a reuşit premierul socialist să-i ţină în şah pe eurocritici. Oare ce se întâmplă cu Europa? Eurocriticii, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, sunt pe val, mai mult decât oricând.

Mai multă Europă?

Dacă ne uităm pe hartă, Germania este de-a dreptul încercuită. Guvernul de la Berlin reacţionează faţă de euroscepticismul tot mai pronunţat care se lăţeşte la marginile UE prin săparea unui şanţ de apărare. La următoarea reuniune la vârf a UE, şefa executivului german, Angela Merkel, vrea să propună, împreună cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, o cooperare aprofundată în cadrul zonei euro, din care fac parte 19 state. Ce-i drept, un astfel de plan a fost dat în lucru de ţările zonei euro cu doi ani în urmă, când criza monedei comune traversa un moment de vârf, dar astăzi nu mai vrea să ştie nimeni de el.

Angela Merkel respinge o modificare a tratatelor UE de felul celei cerute de premierul britanic David Cameron. Dar premierului britanic îi suflă vântul în pânze după alegerile pe care le-a câştigat atât de convingător. Acelaşi vânt îi este lui Merkel de-a dreptul potrivnic. Privind realist, modificarea tratelor UE nu poate fi impusă în situaţia tensionată de acum, mai ales că ar fi necesară organizarea unor plebiscite în mai multe state membre.

Mai multă solidaritate?

O amplă reformare a UE este dificilă şi fiindcă revendicările criticilor şi motivele ce stau în spatele lor sunt cât se poate de diferite. Britanicii vor mai puţină UE şi, în consecinţă, o reducere a contribuţiei la bugetul comunitar. Situaţia lor economică este relativ acceptabilă şi de aceea consideră că nu au nevoie de UE. Polonia şi Spania profită de UE iar economia lor creşte. Totuşi, cetăţenii acelor ţări văd în UE sursa propriilor nemulţumiri. Ţările membre din sudul continentului solicită din partea Germaniei, în cadrul UE, mai multă solidaritate şi un management comun al datoriei. Cu alte cuvinte mai mulţi bani. Dar guvernul german nu este dispus să dea satisfacţie acestor solicitări, deşi germanilor le merge relativ bine din punct de vedere economic.

Nu există soluţie de ieşire din impas. Cel puţin nu una vizibilă şi la îndemână. Comisia Europeană încearcă pe mai departe să-şi finanţeze planul de investiţii menit să creeze locuri de muncă. Statele membre stau în expectativă. Comisia Europeană propune o mai echitabilă distribuţie a refugiaţilor între statele membre. Dar statele membre refuză. Comisia Europeană încearcă să negocieze cu SUA un tratat de liber schimb. Dar mai ales germanii sunt sceptici. Oriunde te uiţi, ţelurile comune veritabile sunt tot mai rare.

Vlăguiţi, pe marginea prăpastiei?

Voinţă de reformă profundă, menită să-i mulţumească simultan şi pe britanici şi pe spanioli, greci, polonezi sau germani nu se arată la orizont. Probabil că tergiversarea şi improvizarea vor ţine în continuare loc de soluţie. Măcar până la prezidenţialele din Franţa, din primăvara lui 2017, când formaţiunea eurosceptică de dreapta Front National speră să repurteze o victorie răsunătoare. Dar cel târziu când Franţa se va alătura taberei eurosceptice, Uniunea, cu toate florile şi buruienile ei crescute vreme de 60 de ani, îşi va da obştescul sfârşit. De aceea, Germania are datoria să acţioneze. Săparea şanţului de apărare nu este suficientă.