1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Terorismul ca normalitate?

După atentatul de la Manchester, Europa apelează la ritualurile binecunoscute pentru a-și ascunde neputința. Politicienii ar avea însă și alte opțiuni mai pragmatice, este de părere Felix Steiner.

De data aceasta, terorismul a lovit orașul Manchester. Din nou un atentat în mijlocul unei metropole europene. Din nou au fost uciși oameni nevinovați care nu au vrut decât să se distreze. Din nou gruparea teroristă "Statul Islamic" a revendicat atentatul sinucigaș înainte ca poliția să facă declarații publice legate de autorul acestei atrocități.

Alegerea locului a fost deosebit de perfidă: concertul unei vedete îndrăgite de adolescenți. Printre victime se numără mulți copii și tineri. Când ne amintim de propria adolescență sau dacă avem copii de vârsta adolescenței, știm cu cât entuziasm este așteptată o seară specială de acest fel. Cât de încântați sunt tinerii când se întorc acasă după un concert al vedetei preferate! Dar cei din Manchester au ajuns direct în brațele unei bestii ucigașe... Niciun fel de teroare din lume nu se poate justifica. Dar cât de bolnav trebuie să fie cineva care își alege în mod conștient astfel de victime?     

Rutina relatărilor și a consternării

Steiner Felix Kommentarbild App

Felix Steiner

Și abordarea subiectului e un deja-vu. Mereu aceleași titluri pe toate portalurile de știri: "Cronologia terorismului", "Ce se știe, ce nu se știe". Urmează relatările banale ale unor martori oculari de genul: "Oamenii țipau și alergau" - evident, ce să fi făcut oare? "Peste tot erau împrăștiați pantofi" - logic, doar e vorba de o generație de tineri care consideră că șireturile sunt de modă veche. Nenumărate reacții din lumea muzicii și din politică: toți vor să-și exprime consternarea, dar declarațiile par a fi doar un fel de rutină. Nenumărate mesaje sunt postate în rețelele de socializare, toată lumea declară că e alături de victime. Și toate țările civilizate își exprimă solidaritatea cu Marea Britanie - orice ar însemna așa ceva într-un moment ca acesta.  

Nu putea să lipsească nici întreruperea iluminării Turnului Eiffel la Paris în noaptea spre miercuri - un simbol al doliului care ajunge pe toate portalurile de știri. La fel ca imaginile cu șefa de stat a Marii Britanii în locul unde a avut loc atentatul și cele care vor urma cu slujbele de comemorare a victimelor. Aceste gesturi arată că Europa, care a ajuns să fie tot mai des ținta unor atentate islamiste, și-a creat un fel de rutină în abordarea atrocităților. Ritualurile sunt menite să distragă atenția de la faptul că nu există un răspuns simplu, rapid și eficient în ceea ce privește lupta împotriva terorismului. Un astfel de răspuns nici nu poate să existe.    

De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic

După atentat, viața pare să continue în Europa de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic: Oamenii vor merge mai departe la concerte, în mall-uri, la meciuri de fotbal sau la Zilele Bisericii care se desfășoară în această săptămână în Germania. Poate se vor simți neliniștiți, dar vor merge în continuare la astfel de evenimente: pentru că au ajuns, deja demult, să accepte pericolul terorist ca pe o normalitate. Extrema dreaptă va considera că această atitudine e un semn de slăbiciune și va vorbi în continuare despre o expulzare a tuturor musulmanilor din Europa. Iar toți ceilalți vor spune că atitudinea calmă reflectă tăria cetățenilor bătrânului continent, fiindcă nu avem voie să ne lăsăm intimidați și învinși de terorism.

Cu toate acestea, politicienii au datoria - și posibilitatea - să schimbe ceva: de pildă, să supravegheze și să interzică, dacă e necesar, toate lăcașurile de cult în care s-au radicalizat teroriștii. În toată Europa există locuri de acest fel. Sau să urmeze exemplul pragmatic al lui Donald Trump la Riad: în jur de 50 de șefi de stat din diverse țări predominant musulmane - în frunte cu regele Arabiei Saudite - au semnat un contract prin care se angajează că vor opri finanțarea directă sau indirectă a "Statului Islamic" din țările lor. Poate că acest contract nu va avea niciun efect asupra prevenirii atentatelor teroriste din orașele europene - rămâne de văzut ce va aduce viitorul. Dar e o opțiune mai rațională decăt să nu faci nimic sau să bombardezi în mod stupid orașe din Orientul Apropiat.

Autor: Felix Steiner (das) 

Vă mai recomandăm