1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Telefonul lui Merkel, un semnal de alarmă

Cu exact un an în urmă a devenit cunoscut că serviciul secret american NSA monitoriza telefonul mobil al şefei executivului german, Angela Merkel

După dezvăluire a urmat iniţial o perioadă de dezminţiri şi minimalizări. Şeful de atunci al Cancelariei Federale, care este şi coordonatorul serviciilor secrete germane, Ronald Pofalla, membru al Uniunii Creştin Democrate, a contestat în vara anului 2013 orice implicare a instituţiilor germane în activităţile de monitorizare derulate de americanii de la National Security Agency (NSA). Pofalla a infirmat categoric acuzaţia că serviciul german de spionaj Bundesnachrichtendienst (BND), ar fi transferat ilegal către colegii americani date privind unii cetăţeni germani. Omul de încredere al Angelei Merkel declara la acea vreme: "Legea de protecţie a datelor a fost respectată în proporţie de 100%". El le-a cerut agenţilor secreţi americani, dar şi celor britanici, să declare în scris că şi ei au respectat legile germane, ceea ce aceştia au făcut cu uşurinţă. În opinia lui Pofalla, asta era de ajuns pentru liniştirea opiniei publice germane în toiul campaniei pentru alegerile generale.

Prefăcuta naivitate afişată de responsabilii politici după dezvăluirile lui Edward Snowden privind activităţile ilegale ale NSA a fost în ton cu declaraţiile conciliante ale ministrului german de Interne de atunci, Hans-Peter Friedrich, membru al Uniunii Creştin Sociale din Bavaria. Acesta s-a deplasat special la Washington pentru a se convinge, chipurile, la faţa locului de comportamentul corect al NSA. Întregul scandal, aşa părea în urmă cu un an, nu mai este de importanţă decât pentru meschini apărători ai confidenţialităţii datelor şi pentru oameni tentaţi să vadă pretutindeni conspiraţii. În orice caz, Merkel şi oamenii ei au reuşit să evite transformarea scandalului în temă de campanie electorală

Nu este posibilă monitorizarea între prieteni? Ba da!

Scandalul a reizbucnit însă la o lună după ce Merkel a câştigat alegerile. Şi telefonul mobil al şefei executivului german a fost ascultat de NSA. Ceea ce nu era decât un detaliu nesemnificativ dacă se ia în considerare că datele a milioane de cetăţeni germani nevinovaţi au fost stocate ilegal, s-a transformat brusc într-un scandal de primă mărime. "Monitorizarea între prieteni - aşa ceva nu este deloc permis", a declarat Merkel, şi această propoziţie a ei a făcut între timp istorie. Dar această afirmaţie, deşi este corectă ca şi conţinut, nu este onestă. Valabile sunt drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor. Monitorizarea telefonului meu mobil este o activitate la fel de scandaloasă ca şi nerespectarea sferei private a cancelarului.

Kommentarfoto Marcel Fürstenau Hauptstadtstudio

Marcel Fürstenau

Dar ce bine că NSA nu a avut, în operaţiunile sale de supraveghere totală, scrupule în a monitoriza şi telefonul "celei mai puternice femei de pe planetă"! Fiindcă de atunci, politicienii reacţionează mai energic faţă de scandaloasele dezvăluiri. Este mai ales valabil pentru politicienii din opoziţie. Ecologiştilor şi celor din Partidul Stânga, al comuniştilor reformaţi din defuncta RDG, li se datorează înfiinţarea unei comisii parlamentare care investighează activităţile necurate ale NSA şi BND.

Repetatele tentative ale Cancelariei Federale, de a sabota investigaţiile parlamentarilor prin refuzul de a le pune la dispoziţie anumite documente, sunt regretabile. Acestea subminează credibilitatea politicii guvernamentale. Totuşi, există mai nou indicii că executivul renunţă la această tactică. Expulzarea funcţionarului american care coordona activităţile NSA în Germania din ambasada SUA de la Berlin, a fost un semnal important. Chiar dacă partea americană nu s-a lăsat impresionată şi refuză în continuare să semneze un acord cu Germania, de interzicere a activităţilor de spionaj.

Există numeroase indicii că SUA îşi continuă nestingherite activităţile de spionaj, şi în ţări aliate cum ar fi Germania. Iar guvernul federal pare să se fi împăcat cu asta. Totuşi, afirmaţia ministrului de Interne, Thomas de Maiziere, aceea că serviciul de contraspionaj Verfassungschutz va monitoriza activităţile tuturor serviciilor care operează pe teritoriul Germaniei este salutară. Fiindcă asta înseamnă că privirea celor care stau de veghe va fi îndreptată şi spre vest, nu numai spre est. Germania a fost mereu sceptică faţă de serviciile secrete ale ruşilor şi chinezilor. Dar să vedem ce va scrie în raportul de anul viitor al Verfassungschutz, la capitolul consacrat NSA. În raportul pe 2014 nu scrie nimic, deşi motive au existat cu vârf şi îndesat!