1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Să nu ne supărăm pe taxa de autostradă a germanilor

31 martie 2017

Germania este pe cale să impună taxe şoferilor străini care folosesc celebrele ei autostrăzi. Jefferson Chase recomandă celor supăraţi, să fie mulţumiţi că nu trebuie să meargă pe Interstate 95 din Statele Unite.

https://p.dw.com/p/2aTlE
Imagine: stocksnap.io/L. Aldarwish

Vestea că Germania intenționează să perceapă taxe șoferilor care folosesc autostrăzile sale a stârnit discuţii aprige. Germania? Patria autostrăzilor fără limitare de viteză? Nu este dreptul tău să calci pedala de acceleraţie a BMW-ului pe Autobahn?

Ca de obicei, diavolul se ascunde în detalii. Cu toate că, oficial, taxa se aplică tuturor, germanii nu vor pierde niciun ban, deoarece guvernul intenționează să reducă impozitul auto.. Prin urmare, noua taxă îi forţează pe şoferii străini să contribuie la menținerea rețelei de drumuri de mare viteză a țării - o idee atrăgătoare pentru politicienii germani, aflaţi în plină campanie electorală.

Evident, vecinii Germaniei nu sunt defel fericiţi de această decizie. Austria, de pildă, se pregăteşte să conteste taxa în instanțele europene. Viena consideră că aceasta reprezintă un gest de discriminare la adresa străinilor, ceea ce o face inadmisibilă. Reacţia austriecilor este de înţeles. Nimănui nu îi place să plătească pentru ceva care a fost, mereu, gratuit. Întrebați reprezentanţii industriei muzicale.

Deutschland Autobahn PKW Maut Symbolbild
Imagine: Getty Images/S. Gallup

La urma urmei, germanii înşişi i-ar putea acuza pe vecinii lor din sud de ipocrizie, de vreme ce Austria colectează taxe pentru utilizarea autostrăzilor sale. La rândul lor, austriecii s-ar putea apăra, pentru că plătesc impozite mult mai mari pe maşini. Oricum, apariţia unei decizii rapide în acest diferend este puțin probabilă.

Ceva despre autostrăzile americane

Străinii vexaţi că vor plăti taxe pe autostrada A9, Berlin-München sau pe A3, Oberhausen-Köln, unde traficul pare să fie într-un blocaj permanent, pot să îşi ia măcar o piatră de pe inimă. Fiind vorba despre Germania, ne aşteptăm ca taxa să fie colectată eficient, într-un mod bine organizat.

USA Stau in Los Angeles
Imagine: picture-alliance/AP Photo/J. C. Hong

Ca om care a crescut pe coasta de est a Statelor Unite şi care a petrecut mult timp în maşină pe drumul care leagă Washington DC de Boston, aş putea să vă povestesc numeroase păţanii, mult mai neplăcute decât plata unei taxe. Dacă mi-ar fi plăcut romanele în format audiobook, aş fi putut asculta Război și Pace, Ulise și operele complete ale lui Charles Dickens, în timp ce conduceam în zona New Jersey.

La noi, taxa de drum se numeşte turnpike. Cuvântul aminteşte de vremurile în care nu existau automobile, când dădeai câţiva bănuţi unui tip care învârtea un turnichet pentru a oferi acces la anumite drumuri. Acest sistem era, probabil, la fel de plăcut ca actualele norme şi taxe de drum, extrem de diferite de la un stat american la altul.

Sus inima, vecini! Germania va aplica, fără îndoială, o modalitate rapidă și eficientă de colectare a banilor. Și, pentru moment cel puțin, o dată ce ați plătit, măcar veți simţi fiorul vitezei fără limită.

Autor: Jefferson Chase