1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Super-europenii

Toţi plătesc, dar germanii îşi primesc banii înapoi. Prin decizia Bundestag-ului referitoare la taxa de autostradă, Angela Merkel a făcut un cadou aniversar Uniunii Europene, crede Felix Steiner.

Germanii se prezintă cu mare plăcere drept super- şi exemplari europeni. De înţeles, de altfel. Ei sunt doar cei care, din poziţia de naţiune exportatoare, profită pe departe cel mai mult de piaţa internă europeană. Nimeni nu cere aici în mod public părăsirea Uniunii. Ar fi o prostie, să îţi tai singur craca bunăstării de sub picioare.

Angela Merkel va fi considerată de mulţi drept ultima luptătoare pentru Europa, după ce britanicii au ieşit din joc, italienii şi spaniolii sunt preocupaţi de crizele lor, iar în Franţa nu se ştie dacă Francois Hollande mai conduce în vreun fel ţara. Toţi ceilalţi sunt considerați, dintr-o perspectivă intra-germană, ori prea mici și deci de ignorat, ori - mult mai rău - concentraţi pe intersele naţionale. Altfel spus: vor banii noştri de la Bruxelles.

Nu numai altruiştii germani

S-o lăsăm, totuși, mai moale. Germanii nu sunt nici pe departe atât de altruişti şi pro-europeni. Dacă cineva se mai îndoia de acest lucru, atunci decizia referitoare la introducerea taxei de autostradă pentru automobile reprezintă o lecţie cu totul aparte. Cum se poate mai potrivită la aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea UE, o uniune care se află deja într-o veritabilă criză.

Teatrul a început în urmă cu patru ani în Bavaria. Acolo, bravii bavarezi s-au intrigat de nedreptatea cărora le cădeau victime: în toate statele vecine ei sunt obligaţi să plătească taxe de autostradă, în vreme ce toţi ceilalţi străini folosesc gratis şoselele germane în drumul lor către Alpi sau Adriatică. Şi pentru că guvernanţii locali din CSU sunt un partid populist în cel mai bun sens al sintagmei, introducerea taxei de autostradă pentru străini a intrat pe agenda politică a acestora.

Felix Steiner

Felix Steiner

"Cât timp sunt eu la putere, nu va exista nici o taxă de autostradă pentru automobile", declara cu trei săptămâni înaintea alegerilor parlamentare Angela Merkel. Dar, după foarte scurt timp, solicitarea introducerii taxei ajungea în programul coaliţiei guvernamentale. Şi astfel era clar că guvernul va încerca cel puţin să o activeze. 

Toţi cei care considerau ideea de la bun început drept o mare prostie, mizează în continuare pe UE. Pentru că taxa, pe care germanii ar primi-o înapoi prin reducerea impozitului auto, fiind practic plătită de străini, nu poate fi în acord cu dreptul european. Şi multă vreme indiciile erau că Bavaria va pierde în faţa rezistenţei Bruxelles-ului. Comisia Europeană anunţase chiar că va constesta măsura la Curtea Europeană.

Surprinzătorul acord al Comisiei Europene

Dar supriza avea să se întâmple pe 1 decembrie: Comisia Europeană complica şi mai mult modelul german şi îşi dadea acordul. Exact în momentul în care Angela Merkel începea să strângă rândurile partidului pentru a candida a patra oară la funcţia de cancelară şi constata că are nevoie şi de sprijinul încăpăţânaţilor bavarezi din CSU. Poate nu este chiar lipsit de conţinut reproşul polonezilor, care consideră că la Bruxelles deciziile se iau mai ales în funcţie de voinţa Berlinului. Şoferilor le rămâne să spere că plângerea depusă de Austria la Curtea Europeană împotriva deciziei germane va avea sorţi de izbândă. Finalul nu s-a scris încă.

Sigur este însă că pagubele sunt mari pentru Europa. Şi mai ştim de pe acum că preţul este prea scump pentru un proiect care, potrivit calculelor ADAC, nu va aduce nimic bugetului federal. Încasările de la automobiliştii străini se vor anula complet pe producerea, vânzarea şi controlul vignietelor, spun specialiştii de la Clubul Automobilistic German (ADAC). Uniunea Europeană suferă în prezent de pe urma egoismelor naţionale. Iar planul de introducere a taxei auto pentru străini este unul dintre aceste egoisme.

Autor: Felix Steiner / A.K.