1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Summit-ul de la Lima, dezamăgitor şi deloc surprinzător

Conferinţa climatică din Peru a dezamăgit mulţi specialişti ale căror aşteptări au fost foarte mari. Astfel de summit-uri nu trebuie însă folosite ca unitate de măsură a progreselor în acest domeniu, afirmă Irene Quaile.

În mod obişnuit, summit-urile climatice se încheie fără rezultate notabile. Prin urmare, era de aşteptat ca nici cel de la Lima să nu consemneze reuşite deosebite. Nu degeaba, Statele Unite şi China au anunţat, încă înainte de începerea reuniunii, că au de gând să se implice în "protecţia climei".

A fost o bună acţiune de PR, menită a îmbunătăţi starea de spirit a participanţilor, fără a se preciza în mod concret felul în care cele două mari puteri au de gând să facă acest lucru. Aşadar, nu miră pe nimeni că, nici SUA, nici China, nu au de gând să permită controale externe, care să verifice progresele celor două ţări la acest capitol.

Ambele ţări mai au timp, până în luna martie a anului viitor, să prezintă cifre şi date concrete pentru întocmirea unui nou tratat climatic mondial, care ar trebui să fie semnat la Paris la sfârşitul lui 2015. Ar fi fost o clară naivitate din partea cuiva să aştepte un atare pas încă de pe acum.

În acest context mai degrabă pesimist, una din reuşitele reuniunii de la Lima pare să fie doleanţa exprimată de secretarul de stat american la adresa ţărilor cu economii emergente şi a celor aflate în curs de dezvoltare. Deloc surprinzător, reprezentanţii acestora nu au fost defel încântaţi să audă avertismentele oficialului american, care le-a cerut reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Este foarte posibil ca John Kerry să aibă dreptate, dar o asemenea cerere, venită tocmai din partea unei ţări care, până nu demult, a contribuit cel mai mult la încălzirea globală, este greu de acceptat.

De altfel, cel târziu după prezentarea raportului Consiliului Climatic de anul acesta, a devenit clar pentru toată lumea ce este de făcut. Cantitatea emisiilor de dioxid de carbon mai poate creşte doar până în 2020, dacă schimbările climatice se vor menţine la un nivel cât de cât rezonabil. Până în 2050 trebuie ca o bună parte din necesarul de energie electrică la nivel mondial să provină din surse regenerabile. Iar până în 2100, "afacerile" cu cărbune să fie abandonate în totalitate.

Pentru atingerea acestor ţeluri este nevoie de efortul tuturor ţărilor. Faptul că ţările emergente şi cele aflate în curs de dezvoltare trebuie tratate în mod diferit este de înţeles, de vreme ce "vechile" ţări industriale sunt cele care, până acum, au determinat în mod decisiv apariţia încălzirii globale. Însă faptul că o ţară precum China, care a devenit între timp cea mai mare sursă de emisii de dioxid de carbon, doreşte să fie tratată ca un stat aflat în curs de dezvoltare, este cât se poate de ciudat.

Păcat că prezentarea unei rezoluţii masiv edulcorate abate atenţia de la progresele importante care au avut loc la summit-ul de la Lima. Fondul Verde are la dispoziţie peste 10 miliarde de dolari. Ţările cu cele mai mari emisii de CO2, precum China şi SUA, au admis necesitatea implementării de măsuri pentru protejarea climei. Este limpede că vorbele trebuie urmate de fapte, însă fenomenele meteorologice extreme şi poluarea aerului din ambele ţări reprezintă o garanţie că SUA şi China se vor implica activ în protecţia climei.

Măsurile luate până acum nu sunt suficiente pentru a împiedica apariţia unei periculoase creşteri a temperaturii cu mai mult de 2 grade. La acest capitol nu se schimbă nimic nici în urma summit-ului de la Lima. Însă, indiscutabil, la nivel internaţional începe să fie acceptată ideea conform căreia nu există alternativă la protecţia climei.

Conferinţele climatice mondiale sunt importante, lumea are nevoie de un tratat climatic şi trebuie să înţeleagă necesitatea acestuia. Însă summit-urile nu pot salva lumea de încălzirea globală. Prin urmare, este nevoie de o schimbare de mentalitate la nivel politic. Tranziţia către un model economic ecologic, bazat pe energii regenerabile, reprezintă cheia către succes.

Folosirea summit-urilor climatice anuale ca unitate de măsură a progreselor făcute în acest domeniu sporeşte presiunea asupra guvernelor, iar riscul eşecului creşte considerabil. Deciziile neplăcute au fost mereu amânate.

Anul viitor, la Paris, există şansa ca acest lucru să nu se mai întâmple. Dacă însă aşteptările de la acest eveniment vor fi prea mari, rezultatul ar putea fi, din nou, dezamăgitor. Pentru a evita acest lucru, este nevoie ca guvernele lumii să îşi facă temele şi direcţia să fie stabilită dinainte, nu doar în cadrul negocierilor de la ONU.