Comentariu: Summit cu garnitura a doua | Global | DW | 14.05.2015
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Comentariu: Summit cu garnitura a doua

Statele Unite i-au invitat pe liderii Consiliului de Cooperare a Statelor Arabe din Golf (CCG) la un summit. Reprezentanţii arabilor sunt însă rezervaţi. Tocmai aceasta arată cât de mare nevoie au statele din Golf de SUA

Obama i-a primit pe liderii CCG la Washington

Obama i-a primit pe liderii CCG la Washington

Este bolnav, el care impune armistiţiul în Yemen sau este doar enervat? Indiferent de motivele care l-a făcut pe regele saudit Salman Ibn Abd al-Aziz să refuze invitaţia la dialog lansată de Obama, speculaţiile atrag încă o dată atenţia asupra dificultăţilor ce caracterizează în ultimii ani relaţiile dintre Washington şi ai săi aliaţi în peninsula arabă. Încrederea arabilor a dispărut, fiind acum înlocuită de rezerve, dacă nu chiar de scepticism. La Riad, Manama şi Abu Dhabi, liderii lumii arabe se întreabă: ce vrea America, ce vrea Obama? Sau, mai exact: ce vrea cu adevărat Obama?

Ce vrea Obama?

Preşedintele american i-a anunţat pe cei mai mulţi membri ai Consiliului de Cooperare a Statelor Arabe din Golf care îi sunt planurile, adică o relaţie mai bună cu Iranul, duşmanul de moarte al CCG. Dorinţa lui Obama s-a oglindit în negocierile, deocamdată încununate de succes, pe marginea programului atomic iranian precum şi în alianţa strategică impotriva terorii djihadiste, în care Statele Unite recunosc rolul important al Teheranului.

Până aici, lucrurile sunt clare. Statele Golfului, însă, şi-ar dori să afle mai multe de la Obama. Mai ales ce preţ este pregătit să plătească acesta pentru noua relaţie cu Iranul. Statele CCG pot fi acuzate de multe greşeli, mai ales Arabia Saudită, care are o politică religioasă şovinistă şi o relaţie bizară, parţial neclară faţă de salafism şi djihadism. Dar într-un punct au dreptate: este greu de apreciat dacă Iranul îşi va schimba cu adevărat politica externă.

Sprijinirea necondiţionată de către Teheran a dictatorului Bashar al-Assad a dus la continuarea unui conflict, în urma căruia un sfert de milion de sirieni şi-au pierdut viaţa şi alte zece milioane s-au refugiat din calea ororilor. E adevărat că civilii au fost ucişi şi alungaţi şi de către djihadişti, dar în mare parte armata siriană se face vinovată de crimele comise în război. Alături de apropiatul său aliat Rusia, Iranul este în mare parte responsabil de continuarea războiului. Şi liderii statelor CCG se întreabă, pe bună dreptate, dacă Obama nu putea face mai mult pentru a pune capăt acestui sângeros conflict.

Iubirea de pace, iubirea de putere

Este doar iubirea de pace, cea care îi animă pe liderii statelor CCG? Nu. Siria este scena unui război în care miza este influenţa suniţilor sau şiiţilor. Statele sunite, incluzând aici şi ţările din peninsulă - îşi doresc să împiedice dominaţia iraniană în Siria. Prin urmare îi susţin pe rebeli cu armament şi se întreabă tot mai des, în ce măsură se mai pot baza pe Obama.

Obama care, în Yemen - o altă scenă a confruntărilor dintre suniţi şi şiiţi - s-a declarat de partea statelor CCG, sprijinind şi intervenţiile militare ale acestora. Este un gest simbolic important. Pentru că acest "club al decişilor", cum s-au autonumit membrii consiliului conduşi de Arabia Saudită, şi-a propus să pună capăt influenţei Iranului în sfera dominată de suniţi. Anunţul făcut de SUA privind sprijinirea eforturilor în acest sens a fost bine primit la Riad şi în restul statelor din zonă, dar rămâne de văzut în ce măsură Iranul se va lăsa influenţat în acest sens pe termen lung.

Pragmatism limitat

Ce îşi doreşte aşadar Obama? Faptul că în negocierile cu Iranul, Obama nu i-a implicat direct şi pe membrii CCG, a supărat multe capete încoronate din peninsulă. Ceea ce se oglindeşte acum şi în prezenţa la summit: majoritatea statelor au trimis reprezentanţi de rangul doi.

Dacă acesta este un semn clar de protest, atunci ar mai putea avea o conotaţie: pacea din regiune nu poate fi obţinută decât cu SUA. Ambele tabere, atât Iranul cât şi CCG, consideră Statele Unite ca fiind un mediator indirect. Nu este chiar o dovadă de pragmatism lucid. Atât statele din CCG cât şi Iranul mai au de trecut examenul maturităţii politice.