1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Comentariu: Sufletul american

După trei ani, corespondentul DW în America, Gero Schieß, se întoarce în Germania. În SUA, el spune că a descoperit un patriotism aparte.

Ţara asta s-a schimbat şi m-a schimbat şi pe mine. Ultimii trei ani în care am fost corespondent în Statele Unite reprezintă o perioadă decisivă. De pildă, în planul politicii interne americane.

Nu, nu este vorba despre Trump în aceste rânduri, ci despre o politică reală, care a pătruns în vieţile oamenilor. Să luăm exemplul reformei sănătăţii, confirmată, definitiv, în ultimii trei ani de către justiţia americană, împotriva permanentei rezistenţe a republicanilor.

Schliess Gero Kommentarbild App

Gero Schliess

Aşa se face că, acum, milioane de americani pot avea siguranţa că, în cazul în care ajung grav bolnavi, nu mai sunt singuri pe lume. Or, în viaţa de zi cu zi, acest lucru are dimensiunea unei revoluţii.

O importanţă similară are şi punerea în aplicare a căsătoriei între persoane de acelaşi sex. În această ţară cu convingeri profund coservator-religioase, acest lucru are, de asemenea, dimensiunea unei revoluţii. Sute de mii de homosexuali se simt acum eliberaţi şi, desigur, sărbătoresc.

Fapte americane, reţinere germană

În răstimp, nehotărîtă și sfioasă, politica germană nu găseşte forța necesară de a lua această decizie așteptată cu multă determinare. Cuvintele deseori citate ale cancelarei, care are "probleme personale" la acest capitol se bucură de statutul unui amendament constituţional inviolabil.

Americanii, în mare majoritate, au înţeles că nu este vorba "doar" despre drepturile unei minorităţi. Este vorba despre un întreg, despre principiile trăite ale unei constituţii în care este preţuită libertatea. Inclusiv libertatea de a te căsători cu persoana pe care o iubeşti.

Americanii principiali

Da, americanii pot fi groaznic de principiali. De pildă la aeroport, când se stă la coadă în faţa parcării pentru taxiuri, deşi ar putea găsi şi soluţii mai puţin "paşnice".

Sau la restaurant, unde, în pofida numărului mare de mese libere, americanul aşteaptă să îi fie alocată una. Principiali sunt americanii şi când vine vorba despre regulile unei întâlniri, deseori depăşite, însă permanent prezente în minte.

Toate aceste lucruri au un rost. Ele reglementează traiul tuturor într-o ţară relativ tânără, în care aproape fiecare om provine dintr-o familie de imigranţi, veniţi cândva în trecut în America.

Lecţii la capitolul refugiaţi

Balamalele stabile ale modelelor de comunicare și de comportament sunt de ajutor pentru a face din străini cetăţeni respectaţi şi productivi, lăsându-i să îşi păstreze identitatea - fără conflicte. Acest lucru - împreună cu un set strict de valori - este liantul care ţine încă laolaltă această țară mare, puternică și atât de diferită. Poate că germanii învaţă ceva de la americani, mai ales acum, când sunt copleșiți de un număr enorm de migranți.

În ce măsură aceste lucruri vor rămâne neschimbate (şi, iată, acum ajungem şi la Trump), se va decide la alegeri. Apelul lui Trump la teamă şi agresivitate prinde mai mult decât s-a anticipat. Am însă încredere că americanii se vor folosi de potenţialul lor, care poate nu îi ajută să realizeze "visul american", dar care menţine trează dorinţa de a-l obţine şi credinţa în acesta.

Oamenii de aici au o energie a lor, aparte, altfel decât în Germania, respectiv Europa, unde toţi cred în stat, toate lucrurile fiind reglementate până la loc comanda sau chiar încremenite.

Times Square

Times Square, New York

Sigur că des invocatul "statut american de excepţie" a avut de suferit în ultimii ani, inclusiv pe fondul pierderii rolului de mare putere şi a diminuării clasei de mijloc. În situaţii extreme încrederea de sine, mândria americană ies însă în evidenţă.

Nu voi uita niciodată interviul cu Anthony Graves, care a fost condamnat pe nedrept la moarte și care a petrecut ani de zile aştepându-şi pedeapsa.

Cu toate că acest stat a căutat să îi ia viaţa, iar execuția a fost reprogramată de două ori, la sfârșitul pledoariei sale, Graves şi-a exprimat argumentele în favoarea abolirii pedepsei capitale: "Suntem Statele Unite ale Americii. Trebuie să o facem, pentru că avem standarde morale mai înalte".

Acest lucru ar putea părea ciudat sau naiv unui european. Dar, mai frumos și mai impresionant nu se prea poate experimenta sufletul american. Acest lucru nu poate lăsa rece nici măcar un corespondent străin în Statele Unite.