Startul ratat

Thomas Bach strânge din dinţi şi priveşte atent. Mimica devine serioasă. Întrebarea pare să îl provoace. Îi va putea privi în ochi pe sportivii profund dezamăgiţi de decizia lui de a accepta participarea aproape a întregii echipe a Rusiei? Cu puţin timp înainte, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic declarase la conferinţa de presă că pentru această "întrebare dificilă" se orientează după principiul: "trebuie să îi pot privi în ochi pe sportivi, chiar şi după anunţarea deciziei". Bach inspiră adânc şi spune: "îi pot privi în ochi pe sportivi, pentru că am conştiinţa curată." El adaugă şi că "se poate baza pe larga susţinere a comitetelor naţionale olimpice." Nu spune însă nimic despre cei care se opun cursului promovat de el. Bach crede că dezbaterea despre Rusia a luat sfârşit. Greşit.

Lupta anti-doping - un spectacol ieftin

Faptul că, acum, 271 de sportive şi sportivi din Rusia au dreptul de a participa la Jocurile Olimpice reprezintă o lovitură pentru sportivii curaţi, care nu vor putea uita uşor această nedreptate. Iniţial, articole de presă şi declaraţii ale martorilor, apoi confirmarea ulterioară venită de la Agenţia Internaţională Anti-Doping au scos la iveală dopajul sistematic şi extins din sportul rusesc. Nu este vorba despre "cazuri individuale", cum au fost ele prezentate de CIO, ci despre o adevărată avalanşă de fraude. Dar nici aceasta nu este de ajuns pentru excluderea totală a echipei, crede Thomas Bach. El s-a referit la "folosirea unui sistem de echitate". O teză sensibilă. Decizia CIO de a accepta participarea majorităţii echipei ruse la Olimpiadă transformă lupta anti-doping într-un spectacol ieftin.

Corectă ar fi fost pedepsirea sistematică a încălcării regulilor. Corectă ar fi fost protejarea sportivilor în faţa impostorilor. Şi corectă ar mai fi fost şi lăsarea puterii de decizie unor instaţe independente, precum Agenţia Internaţională Anti-Doping. Nimic nu s-a întâmplat în acest sens. Astfel încât întreaga mişcare olimpică cade într-o adâncă criză de credibilitate. Un start ratat.

Nu este singura problemă a Olimpiadei de la Rio. Se resimta lipsa entuzisamului. În aceste zile, Rio este o metropolă în care graba şi iubirea îşi dau mâna, ca întodeauna. Dar unde rămâne entuziasmul de la Londra, din 2012? Oamenii de aici se declară mai degrabă sceptici când sunt întrebaţi de oportunitatea organizării Olimpiadei la Rio. Potrivit unui sondaj publicat de cotidianul brazilian Estadao, circa 60 de procente dintre brazilieni apreciază că cele 10,5 miliarde de euro investite în organizarea Jocurilor Olimpice nu sunt benefice pentru ţara lor, o ţară în care sportul a avut mereu un loc aparte. Cifrele ar trebui să îi alarmeze pe responsabilii de la CIO.

Primele proteste împotriva Olimpiadei

Bach ignoră şi aceste cifre. El dă vine pe criza în care se află ţara. Da, dar ce are de-a face Olimpiada cu scepticismul brazilienilor? Protestele de pe străzile din Rio şi din împrejurimi vizează chiar Jocurile Olimpice. Studenţi şi profesori nemulţumiţi de condiţiile proaste de învăţământ blochează drumul flăcării olimpice spre Maracana, întocmai ca şi cetăţenii desproprietăriţi sau sindicaliştii. Protestele împotriva elitei politice corupte se amestecă deja cu mişcările "catastrofei olimpice la toate nivelurile", după cum se poate citi pe un slogan afişat la Copacabana. Brazilia se află cu adevărat în criză. Iar Jocurile Olimpice nu au voie să fie atrase în această criză.

Mai există însă speranţă. Spre deosebire de cursa de 100 de metri, unde un start ratat atrage descalificarea, eşecul politico-sportiv al Jocurilor Olimpice oferă o a doua şansă organizatorilor. De abia când vor începe competiţiile la propriu se va instala şi entuziasmul. Speranţa nu este nejustificată, după cum s-a întâmplat deseori în trecut. Cei care fac jocurile nu trebuie să se culce pe o ureche, ci ar trebui să înceapă de pe acum reformarea Olimpiadei, chiar şi după 2020, când se termină agenda lui Bach. Dacă se ridică prea lent din blocstarturi, atunci vor fi din nou depăşiţi de probleme.