Comentariu: Speranţa moare ultima

Pentru început o veste bună: niciunul dintre cei peste 150 de şefi de stat şi guvern, prezenţi la Paris, nu se îndoieşte de existenţa efectului de seră şi de faptul că împotriva schimărilor climatice trebuie făcut ceva. Pare de la sine înţeles, dar nu-i aşa: ani în şir summit-urile ONU pentru climă au fost acompaniate de respingerea sau ignoranţa unor politicieni. Atitudine ce pare să fi dispărut acum.

Da, toţi vor un acord, toţi vor să susţină cu miliarde statele sărace - cel mai frecvent afectate de uragane sau secetă - aşa încât acestea să-şi poată construi diguri, să-şi poată practica agricultura şi să renunţe la cărbune sau gaz ca sursă de energie. Sună bine numai că nu-i sigur şi că un acord va rezolva într-adevăr problema.

Diferenţe mici, dar subtile

În discursurile preşedinţilor Obama, Putin şi Xi precum şi-n vorbele cancelarei Merkel s-au strecurat, din nou, ambiţiile care au încheiat fiecare reuniune de până acum cu rezultate frustrante.

Însă şi aici o veste bună. Angela Merkel a fost persuasivă şi a precizat un obiectiv clar: încălzirea globală cu mai puţin de două grade, conştientă fiind de faptul că obiectivele celorlalte state prezente la reuniune vizează, în cel mai bun caz, 2,7 grade.

Aceasta era ţinta multor lideri politici, în ciuda avertismentelor lansate de către oamenii de ştiinţă care susţin că o încălzire globală de peste 2 grade nu mai poate fi ţinută sub control. Bună treabă, Angela Merkel!

Iar Barack Obama a recunoscut: SUA se numără printre principalii vinovaţi de modificările climatice. Preşedintele american a promis ţărilor sărace fonduri consistente, de exemplu pentru a le oferi posibilitatea acestora de a-şi asigura cetăţenii contra catastrofelor naturale. Câţi bani? Răspunsul lui Barack Obama va veni până la încheierea summit-ului. Şi astfel liderul Casei Albe a ratat şansa de a da un impuls actualei reuniuni, încă din start.

Protejarea climei - răspunderea fiecărui stat?

În sfârşit, şi China vrea să devină parte a unui acord privind protejarea climei. Însă discursul preşedintelui Xi a amintit de precedentele apariţii ale chinezilor la reuniunile consacrate climei: vinovate de încălzirea globală sunt ţările industrializate din rândul cărora, formal, China nu face parte chiar dacă, la nivel mondial, ţara este cel mai mare producător de gaze cu efect de seră. În opinia Beijing-ului, în viitor, protejarea climei ar trebui să intre în răspunderea fiecărui stat în parte. De fapt, nu aceasta a fost ideea când conferinţa pentru climă a decis încheierea unui acord în baza unor obiective stabilite benevol de către ţările semnatare.

Dar mai este destul timp la dispoziţie pentru a transforma aceste contraste într-o construcţie comună, utilă cu adevărat climei. Până acum, totul pare neschimbat: unii refuză, alţii şovăie, europenii - adică unii dintre ei - vor să meargă mai departe, iar ţările emergente vor bani. Însă ar fi prea devreme diminuarea încrederii încă de la începutul lucrărilor conferinţei de la Paris. În fond, speranţa moare ultima.