Socialiştii francezi nu mai vor puterea

Prin alegerea lui Benoit Hamon, socialiştii francezi se înscriu în trendul internaţional. Ei au votat împotriva raţiunii şi pentru doctrina pură, la fel ca aripa de stânga a democraţilor din SUA, care l-a sprijinit pe Bernie Sanders, la fel ca laburiştii britanici, care l-au propulsat în fruntea lor pe Jeremy Corbin. Şi socialiştii francezi vor să viseze la un viitor politic care spune adio economiei de piaţă, bazat pe o redistribuire radicală a veniturilor.

Ideile lui Hamon, prea futuriste

Lupta pentru principiile politice de bază, care i-a măcinat în ultimii ani pe socialiştii francezi şi care l-a adus pe preşedintele Hollande aproape în imposibilitatea de a mai guverna, a fost decisă prin alegerea lui Hamon. Partidul a virat brusc spre stânga. Candidatul se pronunţă de exemplu pentru impozitarea roboţilor şi pentru un venit de bază oferit necondiţionat tuturor, de un stat sută la sută paternalist, conform dorinţei multora. În principiu, Hamon se află pe drumul cel bun, doar că ideile sale vin cu 10 până la 15 ani prea devreme.

Aceasta fiindcă economia franceză, prea puţin competitivă şi prea puţin automatizată, nu poate finanţa o redistribuire atât de radicală. Economia suferă de neajunsuri structurale, se sprijină prea apăsat pe câteva ramuri industriale mari şi împiedică prin norme excesive apariţia IMM-urilor inovative. Piaţa muncii este după cinci ani de guvernare socialistă la fel de închistată ca înainte.

Socialiştii francezi nu au reuşit, în calitate de partid de guvernământ, ce au reuşit tovarăşii lor germani: nu au izbutit să împingă statul social nesustenabil pe o şină funcţională şi să-i convingă pe cetăţeni de justeţea drumului ales.

Rămas bun, responsabilitate guvernamentală

Prin virajul la stânga, socialiştii francezi spun adio puterii. Votul de duminică marchează sfârşitul vechiului sistem dualist, în care republicanii şi socialiştii asigurau pe rând guvernarea. Potrivit sondajelor, Benoit Hamon va obţine mai puţin de 10 procente la prezidenţialele din primăvară. Partidul a preferat saltul spre stânga în locul emiterii, măcar teoretic, a pretenţiei de continuare a guvernării. Laburiştii francezi au luat voit calea deşertului politic, cu nădejdea vagă într-o înnoire viitoare a idealurilor proprii.

O simplă privire aruncată spre Marea Britanie, unde stânga a ajuns într-o situaţie dezolantă, având cel mai redus electorat din toate timpurile, ar fi trebuit să-i determine pe tovarăşii francezi să-şi aleagă o altă cale. Nici exemplul social-democraţilor germani, care şi l-au pus în frunte pe Martin Schulz, un politician de centru, nu le-a dat de gândit francezilor.  

Cale liberă pentru Emmanuel Macron?

Constelaţia dinaintea alegerilor din Franţa s-a schimbat fundamental după alegerea lui Benoit Hamon. Un rol joacă aici şi erodarea capitalului politic de care s-a bucurat Francios Fillon, candidatul republican, de la izbucnirea scandalului legat de sinecura în beneficiul soţiei sale Penelope, care-i afectează masiv credibilitatea. În sondaje creşte în schimb tot mai mult candidatul independent Emmanuel Macron, care ar putea avea şanse să o învingă în primul tur pe Marine Le Pen, cu ajutorul unui plan de reformare a UE şi de stimulare a economiei.

Numeroşi comentatori francezi consideră că liderii socialişti cunoscuţi se vor alinia în spatele lui Macron, fiindcă nu sunt de acord cu virajul spre stânga, decis de baza partidului. Cu trei luni înaintea alegerilor, orice pare posibil. Dar trei luni înseamnă un timp îndelungat în politică, fapt demonstrat şi de razanta ascensiune şi prăbuşire a lui Fillon. Până la primul tur al prezidenţialelor se mai pot petrece multe. Competiţia este captivantă şi deznodământul imposibil de anticipat. De aceea, pariurile nu se recomandă.

Autoare: Barbara Wesel