1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Seducerea despoţilor

Şi în Orientul Mijlociu alegerile din SUA sunt privite ca o cezură. Mulţi se tem de o reîntoarcere la gândirea simplistă, care ar transforma administraţia Trump într-un coşmar pentru regiune, consideră Loay Mudhoon.

Cu opt ani în urmă, Barack Obama a întins mâna lumii islamice, oferindu-i un nou parteneriat pe baza respectului reciproc. El îşi propusese să încerce un nou început în relaţiile vestului cu ţările islamice, dar mai ales să pună capăt definitiv militarismului agresiv din era Bush.

"Nu există motiv pentru care să nu reinstaurăm acelaşi respect şi acelaşi parteneriat cu lumea islamică, pe care America le-a avut cu 20 sau 30 de ani în urmă", a declarat Obama postului arab de televiziune al Arabiya, la numai câteva zile de la debutul primului său mandat la Casa Albă.

Or, până acum, administraţia Trump nu dă semne că ar fi tentată să adopte o poziţie comparabilă. Dimpotrivă. Afirmaţiile critice la adresa Islamului făcute de noul preşedinte de la Washington în timpul campaniei electorale şi simpatia manifestată pentru dictatori puternici şi lideri autoritari, cum ar fi Vladimir Putin sau Bashar al-Assad, fac ca aşteptările de la noua politică americană pentru Orientul Apropiat şi Mijlociu să fie extrem de reduse.

Cel târziu după discursul demagogic rostit de Trump la învestitură în faţa opiniei publice mondiale, în care a lipsit orice referire la valori clasice, americane, cum ar fi democraţia, libertatea şi implicarea în favoarea drepturilor omului, a devenit posibilă întoarcerea la scheme de gândire simple (noi împotriva lor), datând din era Bush.

Mudhoon Loay Kommentarbild App

Loay Mudhoon

Nu eşti cu mine - eşti duşmanul meu

Indiscutabil, noul preşedinte american moşteneşte de la precursorii săi numeroase şi complicate conflicte în Orientul Apropiat şi Mijlociu. În parte, sunt chiar conflicte suprapuse. Dar din câte se poate observa până acum, Trump pare dezinteresat de dinamica de conflict din regiune, pentru care nu are înţelegere. Cu precădere perspectiva unilaterală din care priveşte problemele regiunii, simplificând lucrurile, ar putea deveni o reţetă pentru noi catastrofe.

Un exemplu: dacă Trump anunţă că vrea să stârpească terorismul Statului Islamic (SI) fiind dispus, din acest motiv, să colaboreze cu ucigaşul în masă Assad, atunci el confundă cauza cu efectul. Aceasta fiindcă SI nu ar fi devenit niciodată atât de puternic fără tirania lui Assad şi fără teroarea răspândită de butoaiele sale explozive lansate asupra aşezărilor siriene.

În plus, cel de-al 45-lea preşedinte american a anunţat că vrea să denunţe acordul nuclear cu Iranul, fiindcă acesta ar fi cel mai ineficient tratat din toate timpurile, de vreme ce nu împiedică Republica Islamică să se doteze cu arme atomice. Dar ce plan alternativ are administraţia sa pentru acest acord multilateral, care a împiedicat probabil izbucnirea unui război? Mai ales UE nu vrea să abandoneze tratatul cu Teheranul şi este dispusă să colaboreze în continuare pe acest subiect cu Rusia şi China.

Concomitent, Iranul îl sprijină pe despotul sirian Assad, care, potrivit lui Trump, "este cu mult mai dur şi mai înţelept" decât politicieni americani la vârf, care cu ajutoare de miliarde şi mii de soldaţi de elită au asigurat în ultimii cinci ani supravieţuirea regimului său. Felul în care percepe Trump conflictul din Siria nu doar că e contradictoriu, dar e extrem de periculos.

Arhitectură statală în disoluţie

Bineînţeles că încă e prea devreme pentru identificarea precisă a priorităţilor reale pe care administraţia Trump şi le-a trasat în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Iar faptul că urmăreşte să înlăture SI printr-o politică pragmatică de alianţe cu lideri autoritari nu trebuie să surprindă.

Mai problematică pare a fi disponibilitatea sa de a colabora necondiţionat cu toţi despoţii şi răufăcătorii regiunii. De pe acum se tem observatorii arabi că stimularea democraţiei, drepturile omului şi buna guvernare vor fi primele victime ale politicii americane pentru Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Deschiderea faţă de regimurile autoritare promite doar o stabilitate aparentă, fiindcă acestea nu au rezolvare pentru imensele probleme şi nici voinţă de reformă. În cel mai rău caz, este posibil ca autodistrugerea lumii arabe să fie accelerată de reabilitarea americană a despoţilor.

Ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu, confruntate cu crize imense, au nevoie de o perspectivă reală de dezvoltare. Mai ales instrumentalizarea identităţilor confesionale în scopuri politice, practicată de Iran şi Arabia Saudită, trebuie să înceteze. Aici ar putea avea un cuvânt de spus UE.

Fără abandonarea zgândăririi deosebirilor confesionale şi fără instalarea unor structuri de cooperare interregionale menite să pună capăt conflictului din care nu are nimeni nimic de câştigat nu există ieşire din cercul diabolic al violenţei.

Loay Mudhoon / ia