1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Secretara generală ideală a ONU

30 septembrie 2016

Bulgaria a nominalizat-o pe Kristalina Georgieva pentru funcţia de secretar-general al ONU. Cinci motive care vorbesc în favoarea ei.

https://p.dw.com/p/2QmJE
Kristalina Georgieva
Kristalina GeorgievaImagine: Getty Images/AFP/E. Dunand

1. Personalitatea

Cine a observat-o în situaţiile oficiale şi mai puţin oficiale, la întâlniri şi conferinţe, pe drumul ei între Praga şi Bruxelles, ştie foarte bine: ce-i în guşă şi-n căpuşă. Kristalina Georgieva este autentică şi pe fază, îşi spune cu francheţe părerea şi ascultă cu atenţie tot ceea ce i se spune. Pentru unii poate părea ciudată, iar multă lume, inclusiv eurocraţii sobri, chicotesc la auzul observaţiilor ei băşcălioase. Georgieva a provocat deja amuzamentul audienţei în cadrul negocierilor bugetare, fiind un maestru al retoricii.

Cu siguranţă, ea ar aduce un suflu nou în comunicarea ONU, îmbogăţind-o cu naturaleţe și umor. În același timp, bulgăroaica este o femeie foarte harnică și tare ca oțelul. Consilierii ei de la Bruxelles o descriu drept o persoană imposibil de întors din drum. Toţi angajaţii din cabinet, care sunt mai tineri decât ea, lucrează în ture pentru a ține pasul cu ritmul Kristalinei Georgieva. În două zile, ea schimbă şapte fusuri orare, dar este mereu trează și prezentă. O abilitate utilă pentru un secretar general al ONU.

2. Vine din Europa de Est

Kristalina Georgieva, comisar european pentru buget
Kristalina Georgieva, comisar european pentru bugetImagine: AFP/Getty Images/Emmanuel Dunand

Evident este că nu a existat niciodată un secretar general al ONU din această regiune a lumii. Însă acesta nu este unicul argument în favoarea bulgăroaicei. Europa de Est are o relație directă cu problemele din Europa și din lume. Ţara din care vine Georgieva se află în prima linie a crizei refugiaților, se învecinează cu Turcia și se situează la numai 1500 de kilometri de Alep, simbol al unui conflict terifiant. În plus, Bulgaria este foarte aproape de Moldova și Ucraina, țări implicate într-un "conflict înghețat" cu Rusia.

Georgieva a asistat la căderea cortinei de fier și a trăit personal schimbările din Europa de Est. Candidata la funcţia de secretar general al ONU are sprijinul multor țări din regiune. Ea ar putea fi acceptată inclusiv de Moscova. Acolo a trăit timp de doi ani, când a lucrat, în perioada 1993-2010, pentru Banca Mondială. Economistă de profesie, femeia vorbește bine limba rusă și are conexiuni la cel mai înalt nivel în această țară, întâlnindu-se deja cu președintele Vladimir Putin și cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. În cazul în care cei doi doresc cu adevărat un est-european pentru biroul din New York, Kristalina Georgieva este candidatul cu cea mai bună șansă în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

3. Pentru că este femeie

Este timpul pentru o femeie la conducerea ONU. O treime din statele membre și nenumărate organizații se implică puternic în sprijinirea acestei idei. Există o diferență între un costum și un taior. Angela Merkel este unul dintre susținători politici ai Kristalinei Georgieva. Iar bulgăroaica are un set de competențe foarte necesare. Timpul petrecut la Banca Mondială i-a întărit experienţa în domeniul economic. În același timp, este o persoană practică și orientată către rezultate. În plus, nu manifestă foarte multă vanitate, ceea ce o deosebește de foarte mulți oameni din branşa ei.

Ea are de asemenea suficient şarm pentru a-i împinge pe adversarii politici spre compromis, fără a pierde simpatia lor. Dincolo de abilitatea ei de a aduce oamenii aproape, cei care o cunosc spun că nu este o persoană care să vorbească fără rost. Deseori, Georgieva îşi începe expunerile astfel: "Am să vă spun, pe scurt, trei lucruri". Şi, de cele mai multe ori, aşa şi este.

4. Suflu nou

Georgieva cunoaște instituțiile internaționale, dar nu este parte a maşinăriei ONU. Spre deosebire de rivalul ei, Antonio Guterres, ea va avea o nouă perspectivă asupra problemelor. În Parlamentului European, bulgăroaica este numită "action woman", ceea ce este un compliment. Femeia aceasta poate vorbi cu toată lumea: cu cei de stânga, dar şi cu euroscepticii conservatori. Nu este protocolară și iubește rezultatele practice. Nu rezolvă problemele pe baza criteriilor ideologice, ci în conformitate cu ceea ce este fezabil.

Nu este o femeie a teoriilor politice, care să facă distincție între stânga și dreapta. În același timp, ea cunoaște problemele presante: "Peste tot, oamenilor le este frică", a spus ea într-un interviu referitor la candidatura ei. "Crizele din zilele noastre se suprapun. Chiar și cei tineri, educați și bogați se tem". Georgieva este o femeie cutezătoare. Are nevoie de abilitatea aceasta la ONU.

5. Un argument final 

Ban Ki-moon, actualul secretar-general al ONU
Ban Ki-moon, actualul secretar-general al ONU Imagine: REUTERS

Din 2010 până în 2014, Georgieva a fost comisar european pentru ajutor umanitar. Era în vacanță, când Pakistanul a fost lovit de inundații grave în 2010. Angajații ei nu au vrut inițial să o sune, dar totuși au făcut-o. Oficialul european și-a întrerupt vacanța și a zburat imediat în Pakistan. Avionul a avut întârziere și a ajuns abia la șase dimineața. Așa că însoțitorii ei au vrut să anuleze programul, pentru a-i oferi posibilitatea de odihnă, câteva ore. "Somnul este o energie regenerabilă", se spune că ar fi spus Georgieva. "Consumăm acum și mai târziu îl reînnoim." În ciuda întârzierilor, Kristalina Georgieva a fost printre primele persoane care au ajuns în zona de dezastru. Unul dintre cei puțini care au sosit înaintea ei a fost secretarul general al ONU, Ban Ki Moon.