1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Să nu uitaţi niciodată!

Auschwitz este sinonimul crimelor naţional-socialiste. Comemorarea eliberării din lagăr, chiar dacă are loc pentru ultima oară împreună cu supravieţuitorii, este un eveniment esenţial, consideră Christoph Strack.

Auschwitz, un loc al răului, numele celui mai mare lagăr de concentrare nazist, simbolul delirului naţional-socialst. Cei care vizitează fostul lagăr, devenit între timp un important loc de comemorare a victimelor Holocaustului, amuţesc în faţa faptelor inumane săvârşite de semenii lor şi a suferinţei pricinuite de germani altor oameni, aici şi în alte ţări.

Christoph Strack Redakteur im DW Hauptstadtstudio

Christoph Strack

Mulţi dintre supravieţuitorii de la Auschwitz nu s-au mai întors niciodată în acest loc. După 1945, Jean Amery, Tadeusz Borowski, Primo Levi, urmăriţi de umbrele chinuitoare ale trecutului, şi-au luat viaţa la câţiva ani sau chiar decenii după ce au ieşit din infern. De altfel, cine cunoaşte şi priveşte atent la supravieţuitorii lagărului de concentrare, simte că teama acestora nu s-a risipit nicio clipă.

Mulţi dintre ei, foarte în vârstă, care şi-au pierdut fraţii şi părinţii în acest loc, nu vor uita niciodată momentul în care au fost nevoiţi să dea drumul mâinii celor pe care îi iubeau. În 2005, când a avut loc o altă importantă comemorare a victimelor de la Auschwitz, un bătrân, gârbovit şi nesigur, a ieşit din mulţime, a trecut pe lângă preşedinţii prezenţi la eveniment şi a îngenuncheat în faţa tribunei special amenajate. După ce a sărutat pământul, s-a restras, plângând, la locul său. Această imagine a cuprins mai bine inimaginabilele coşmaruri de la Auschwitz, decât toate discursurile rostite de-a lungul evenimentului.

Şi anul acesta, la 27 ianuarie, vin sute de supravieţuitori la Auschwitz-Birkenau, evrei din numeroase ţări, printre care şi 100 de foşti deţinuţi polonezi. Va fi ultima oară, când, la comemorare, vor fi prezenţi atât de mulţi martori ai acelor timpuri. Ar trebui să-i ascultăm, câtă vreme încă mai trăiesc, iar poveştile lor să ne preocupe.

A durat mai bine de 50 de ani, până când germanii au transformat ziua eliberării prizonierilor de la Auschwitz într-o zi de comemorare a victimelor naţional-socialismului şi de întrunire a Bundestag-ului cu această ocazie. Păcat că, anul acesta, când privirile se îndreaptă către supravieţuitori, niciunul dintre ei nu va vorbi, ci doar preşedintele federal.

Bundestag Holocaust Gedenkstunde 27.01.2015 Gauck

Joachim Gauck, discurs cu ocazia comemorării Holocaustului

Va fi aceasta o comemorare reuşită? Vor continua germanii să îşi asume şi mai departe responsabilitatea pentru Holocaust? Acum câteva zile a fost publicat un sondaj foarte iritant. Conform acestuia, 81 la sută dintre germani vor "să lase în urma lor" istoria persecuţiei evreilor.

Altfel, fostele lagăre de concentrare, deopotrivă în noile şi vechile landuri federale, au înregistrat un număr record de vizitatori. Şi la Auschwitz, anul trecut au venit peste 1,5 milioane de oameni; un număr record, care arată că, deşi Shoah nu se poate uita, a păstra vie amintirea acelor timpuri nu este un lucru de la sine înţeles, necum un consens social.

Nu este de la sine înţeles nici ca tinerii germani să viziteze, cât timp sunt la şcoală, unul din lagărele din vremea nazismului. De ce nu?

Reapariţia mişcărilor populiste de dreapta, demonstraţiile de tip nou, evidenta îndrăzneală de a umple Internetul cu declaraţii rasiste şi xenofobe, sau de a le rosti la microfon - toate acestea ne arată, astăzi, cât de necesar este să ne amintim de catastrofa nazistă, iar amintirea să rămână vie. Este nevoie de vigilenţă, iar ceremoniile nu trebuie să fie doar un simplu ritual, ci să aibă consecinţe.

Cineastul francez, Claude Lanzmann, care abordează Shoah constant în producţiile sale, spune că îl preocupă aducerea la lumină, conştientizarea lucrurilor pe care ar trebui să se sprijine prezentul. Printre acestea se numără şi Auschwitz şi grija ca oamenii să nu mai devină niciodată neoameni. Avem această datorie nu doar faţă de victime - ceea ce ar fi prea puţin - ci faţă de societate, care ar trebui să rămâna una umană. Auschwitz, un loc al răului. Numele său va dăinui - ca avertisment şi obligaţie, deopotrivă.