1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Să ne păstrăm cumpătul cu Turcia

Afară din UE? Afară din NATO? Jens Thurau pledează pentru prudență după referendumul din Turcia. Și pentru ca Germania să spună lucrurile așa cum sunt.

Era de așteptat: în cele câteva zile scurse de la referendumul constituțional din Turcia, politicienii germani s-au gândit la toate scenariile de amenințare care ar putea fi folosite împotriva Turciei autocratului Erdogan: stoparea negocierilor de aderare la UE, stoparea ajutoarelor de miliarde de euro din partea Uniunii, excluderea din NATO, retragerea Bundeswehr de la Incirlik. Reacții de înțeles ale clasei politice germane, după ce provocările lui Erdogan au depășit toate limitele în campania electorală pentru referendumul său.

Merkel și Gabriel: Am luat la cunoștință

Cu toate acestea, reacțiile oficiale ale guvernanților germani au fost salutar de reținute: "Am luat la cunoștință" - aceasta a fost replica cancelarei și a ministrului de Externe după aflarea victoriei la limită a lui Erdogan în referendumul care îi extinde major prerogativele. O reacție care, din punct de vedere diplomatic, este foarte aproape de dezaprobare. Dar păstrează distanța cuvenită. Iar ministrul de Interne german a punctat apoi corect că trebuie verificate cât mai repede de către autoritățile turce toate indiciile privind eventuale incorectitudini la vot. Poziția sa vine în sprijinul observatorilor electorali străini din Turcia, precum politicianul german de stânga Andrej Hunko, care s-a aflat în ținuturile locuite de kurzi în Turcia și a vorbit despre o atmosferă de amenințare masivă în ziua votării.

Învinovățirile nu ajută la nimic

Greșite sunt acum învinovățirile pe care partidele germane și le aduc unele altora cu privire la eșecurile integrării etnicilor turci din Germania, după ce peste 60% dintre aceștia au votat la recentul referendum în favoarea extinderii puterii lui Erdogan. Ba mai mult, în anumite regiuni germane, precum bazinul Ruhr, rata de aprobare pentru autocratul turc a fost și mai mare. Această atitudine nu este o noutate, comunitatea turcă are această poziție de mai mulți ani, poate de mai multe decenii chiar.

Jens Thurau

Jens Thurau

Stângiștii germani au visat la multiculturalism și i-au criticat dur pe cei care susțineau obligativitatea cursurilor de limba germană pentru străini. Pentru conservatori, etnicii turci din Germania au fost timp îndelungat (pentru unii până în ziua de azi chiar) doar niște muncitori sezonieri care nu este nevoie să fie integrați. Iar numeroși turci nu au dorit nici ei să fie integrați și în niciun caz asimilați. Sub acest aspect s-au întâmplat multe în ultimii ani, dar adevărul este că numeroși turci din a doua generație nu s-au simțit niciodată ca acasă în Germania și nici nu o să o mai facă.

Germania, de neimaginat fără turci

În Republica Federală trăiesc trei milioane de oameni de origine turcă: cu pașaport german sau turcesc, cu cetățenie dublă, cu cunoștințe perfecte sau bune sau proaste de limba germană; unii chiar fără niciun fel de cunoștințe de germană. Și mulți dintre ei nu se simt nici până azi că ar aparține cu adevărat aici: inclusiv în rândul celor mai integrați și mai de succes turci din Germania. Dar o Germanie fără toți aceștia este greu de imaginat în zilele noastre.

Germania: țară de imigrație

De aceea, cea mai bună reacție la o Turcie autocrată este să admitem că Germania este, deja demult, o țară de imigrație. Ne putem aștepta că străinii care vor să trăiască timp îndelungat aici apreciază democrația, ca să ne exprimăm așa. Nu e ceva ce ar trebui să considerăm de la sine înțeles în cazul tuturor germanilor. Ar trebui să-i sprijinim pe cei mult peste 30% din turcii care locuiesc aici și care au spus NU la referendum. Iar în politica externă cu privire la Turcia, are trebui să ne păstrăm cumpătul. Aderarea la UE a Turciei nu este o problemă pe termen scurt și mediu. Pe termen lung, poate se vor liniști apele și în Turcia și vor fi posibile lucruri care acum par imposibile. Dacă Erdogan reintroduce pedeapsa cu moartea, atunci ultima limită va fi fost depășită; dar să așteptăm până când acest lucru se va întâmpla. Avioanele Tornado ale Bundeswehr de la Incirlik participă la lupta împotriva Statului Islamic în cadrul operațiunilor NATO, deci se află la locul potrivit la baza din Turcia. Iar Turcia este demult membră NATO, mai bine să rămână cu acest statut și să poată fi abordată ca atare.

Democrația mai înseamnă și cumpătare, reținere și mai ales dialog și păstrarea deschisă a porților de contact. Asta ar trebui să diferențieze în aceste momente Germania de o țară ca Turcia.

Autor: Jens Thurau

Vă mai recomandăm