1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Să-i lăsăm pradă uitării pe criminali

Patru atacuri sângeroase în decurs de câteva zile. Experții se tem că valul de violențe i-ar putea încuraja la acte similare pe eventuali agresori imitatori. Putem contribui cu toții la reducerea acestui pericol.

Pe cât de diferite au fost motivațiile interne ale atacatorilor de la Würzburg sau München, de la Reutlingen sau Ansbach, un lucru îl aveau în comun toți patru: erau cu toții niște narcisiști extrem de bolnavi. Oameni pentru care lumea se reducea la ei înșiși și la imaginea lor despre realitate. Și care aveau impresia că sunt stăpâni peste viața și moartea altor oameni.

Un tip patologic de personalitate, predispus la violență. În cel mai bun caz, violența se răsfrânge asupra propriei persoane; în cel mai rău - îi afectează pe mulți alții, oameni care de multe ori nu au nicio legătură cu agresorul. Au doar ghinionul de a se afla la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Faptele sunt descrise ulterior ca "atac sinucigaș", "amoc" sau "atac terorist". Denumiri care nu îi ajută cu nimic pe cei care stau la mormântul sau patul de spital al apropiaților căzuți victime - după cum bine a remarcat ministrul federal de Interne Thomas de Maizière.

Presa te face nemuritor

Nici pentru mass-media nu ar trebui să conteze atât aceste categorisiri. Pentru că toate aceste acte violente nu fac decât să inspire imitatori! Suflete bolnave, care vor să se ridice la statutul dobândit de idolii lor: prezentați în toată presa, deveniți celebri, de fapt nemuritori prin atenția care li se acordă.

Dar exact asta ar trebui să le refuze atât presa, cât și publicul. De aici și întrebările autocritice: de ce le dăm mereu numele? De ce le arătăm mereu imaginile? Imagini care vor inspira următoarea generație de agresori. Jurnaliștii explică că audiențele vor să vadă aceste imagini. Chiar așa să fie? Nu este asta doar o explicație ieftină și simplistă? Să nu știe publicul ce efecte secundare are acest voyerism? Atunci poate ar trebui să-i explicăm. Și să dăm exemplul bun al renunțării la aceste mijloace de mediatizare în astfel de cazuri.

Felix Steiner

Felix Steiner

Vinerea trecută, în ziua atacului de la München, s-au împlinit cinci ani de la un act similar petrecut în Norvegia, unde un extremist de dreapta a ucis singur 69 de tineri pe insula Utoya. Toată presa, inclusiv Deutsche Welle, a dat publicității (deja în titlu) numele atacatorului. Această abordare este de fapt o palmă pe obrazul victimelor sale: atacatorul rămâne mereu în amintirea publică. Revenind la seara de groază de la München: momentul nu a fost ales la întâmplare - atacatorul a vrut să comită fapta sa tocmai în ziua în care se petrecuse și masascrul din Utoya, după cum a informat ulterior poliția. Jurnaliștilor ar trebui să li se facă greață în lumina acestor informații.

Jurnaliștii nu învață din greșeli

Doar o zi mai târziu a devenit însă clar: această branșă nu învață din propriile greșeli. De pe prima pagină a ziarului cu cel mai mare tiraj din Germania ne privea chiar atacatorul de la München. Au urmat desigur și alte instituții de presă pe aceeași linie. Deutsche Welle a publicat o imagine în care nu se deslușea fața agresorului, chiar dacă astfel de fotografii nu contribuie prea mult la valoarea informațională a unei relatări. Iar numele atacatorului a fost de asemenea răspândit în lumea întreagă. În Germania, unde lumea este atât de mândră de felul în care se respectă sfera privată, se dă doar prenumele persoanei vizate și prima literă din numele de familie. Ca și cum ne-am tutui cu acești mesageri ai groazei.

Garantat vom vedea în curând și imaginea ucigașului din Reutlingen și rucsacul plin cu bombe al atentatorului sinucigaș din Ansbach. Numele lor sunt deja de găsit pe Internet. Dar de ce am vrea să le știm? Ali sau Yussuf? David sau Kevin? Ce importanță are asta?

Pe vremuri, ucigașii morți erau înmormântați fără să le fie trecut undeva numele. Alți criminali erau aruncați în temnițe adânci și lăsați pradă uitării. Abordări inumane, după standardele de azi. Dar este la fel de inuman să-i transformi pe criminali în staruri mediatice și să facilitezi ca "prestigiul" lor să-i inspire pe alții. Imitatorii vor deveni la rândul lor criminali, ucigași de oameni nevinovați, aflați la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. De aceea: să-i pedepsim pe acești ucigași prin ignorare, prin uitarea lor. Este singurul răspuns care îi afectează cu adevărat pe acești narcisiști bolnavi!