Comentariu: Revoluţia arabă şi antisionism occidental

O femeie, cetăţean britanic, şi-a pierdut viaţa în atentatul terorist comis miercuri la Ierusalim. Explozia unei bombe într-o staţie de autobuz s-a soldat şi cu rănirea a zeci de civili israelieni. La Ierusalim e primul atentat terorist din 2004 încoace. Dar explozia din Oraşul Sfânt face parte dintr-o serie de acţiuni anti-israeliene declanşate în ultima vreme.

Deşi s-a situat, prudent, la mare distanţă de evenimentele din lumea arabă şi a devenit, recent, victima unui nou val de atentate teroriste palestiniene, statul evreu a reintrat în colimatorul obişnuiţilor săi critici.

În mare parte din mass-media occidentală, dominată de editorialişti de stânga, s-a încetăţenit în ultimii ani un algoritm destul de simplu. Potrivit tiparului uzual, orice s-ar întâmpla în Orientul Apropiat şi Mijlociu, vina o poartă fie guvernul de la Ierusalim, fie, prin extensie, statul evreu.

Că, în mod cu totul neaşteptat, revoluţiile din Maghreb au fost declanşate şi susţinute de oameni întruniţi spontan, doritori de libertate, care n-au scandat lozinci antisemite şi n-au ars nici steaguri americane şi nici drapele israeliene, i-a siderat pe mulţi în vest.

Absenţa oricăror revendicări antisioniste şi antisemite din partea maselor arabe care şi-au alungat tiranii la Tunis şi Cairo i-a amuţit o vreme pe profesioniştii criticilor anti-israeliene. Unii dintre ei au revenit însă pe poziţie odată cu declanşarea noului val de acte teroriste anti-evreieşti, comise de extremişti palestinieni.

Mai nou, agitatorii antisionişti din vest şi-au regăsit vechiul aplomb şi şi-au reluat viguros obiceiul de a răsturna realităţile din Orientul Mijlociu. Prea puţini dintre ei au luat notă de masacrul comis zilele trecute de terorişti palestinieni într-o aşezare evreiască, în care extremiştii nu s-au mulţumit să ucidă, în somn, o mamă şi un tată, ci au luat şi gâtul unui bebeluş şi au înjunghiat în inimă alţi doi copii în vârstă de doar câţiva ani.

Baia de sânge comisă pe malul apusean al Iordanului n-a părut să revolte prea mult opinia publică mondială, preocupată de Japonia şi de revoluţiile arabe şi nici n-a suscitat vreo campanie consistentă de proteste.

În schimb, demersurile defensive declanşate de guvernul de la Ierusalim după reluarea, de către extremişti palestinieni din Gaza, controlată de Hamas, a tirurilor de rachete asupra populaţiei civile din oraşele israeliene, a provocat critici acerbe.

Odată în plus, propaganda pro-palestiniană se cantonează în expresii de genul „circuitul” sau „spirala violenţelor”. Sintagmele imprecise, de acest fel, încearcă să acrediteze falsa impresie potrivit căreia vărsările de sânge n-ar fi fost provocate de terorişti.

Răul din regiune n-ar fi, ca atare, urmarea barbariei jihadiste şi a urii implacabile a extremiştilor palestinieni ci, mai degrabă, consecinţa politicii israeliene, respectiv a „ocupaţiei” şi a violenţei inerente măsurilor de autoapărare adoptate de guvernul statului evreu.

Mai nou, în această parte anti-sionistă a mass-mediei, s-a pus semn de egalitate între revendicările extremiştilor palestinieni şi cele ale maselor din Tunisia, Egipt şi alte ţări arabe.

Or, această comparaţie şchioapătă serios. Fiindcă nici în Gaza şi nici în teritoriile autonome palestiniene de pe malul apusean al Iordanului nu există libertate. După alegerile din 2006 nu s-au mai organizat scrutine. În ambele regiuni corupţia oficialilor arabi este în floare. Iar statul evreu continuă să fie unica entitate democratică din întregul Orient Mijlociu.

Că răsturnarea raportului dintre cauze şi efecte şi transformarea realităţii în mit şi viceversa nu contribuie de fel la aplanarea conflictului israeliano-palestinian e limpede. Dar profesioniştii propagandei anti-sioniste din mass-media apuseană nici nu doresc această aplanare, ci delegitimarea şi desfiinţarea statului evreu.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Rodica Binder