1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: Refugiaţii trebuie să aibă voie să muncească

Sutele de mii de refugiaţi care vin în Germania ar putea fi o povară pentru sistemul social al ţării, dar şi o sansă, crede Andrey Gurkov. Clasa politică este chemată să acţioneze.

S-a spus că preluarea în număr mare a refugiaţilor ar putea, în 2016, să coste statul german aproximativ 10 miliarde de euro. Suma pare într-adevăr enormă, însă ea reprezintă exact excedentul bugetar realizat până la jumătatea anului acestuia de Germania, pe fondul economiei stabile şi a ratei scăzute a şomajului.

Prin urmare, valul de refugiaţi nu periclitează în niciun fel, cel puţin deocamdată, ambiţiosul ţel al guvernului de la Berlin, respectiv menţinerea echilibrului bugetar. Chiar şi în situaţia în care acest deziderat se dovedeşte a fi o povară prea mare, Germania poate împrumuta fără probleme bani de pe piaţa de capital în condiţii foarte avantajoase. Aşadar, putem exclude şi pericolul majorării taxelor.

Gurkov Andrey Kommentarbild App

Andrey Gurkov

Aceste 10 miliarde vor fi folosite pentru îngrijirea refugiaţilor, construirea de cămine, plata şoferilor de autobuze, a medicilor, translatorilor şi a altor categorii profesionale. În acest context putem vorbi despre un program clasic de investiţii: bani publici pompaţi în piaţa internă.

Ţările din zona euro aflate în criză au solicitat în repetate rânduri Berlinului să demareze un astfel de program. Sigur, aceste miliarde de euro - bani publici - ar fi putut fi investite în lucruri ceva mai inovatoare decât căminele pentru refugiaţi. La fel de sigur se poate spune şi că avantajele macroeconomice nu vor fi foarte mari. Cu toate acestea, pe termen scurt, preluarea refugiaţilor nu va cauza nicio pagubă socială Germaniei.

Pe termen mediu, situaţia ar putea suferi modificări substanţiale. Dacă sute de mii de oameni vor fi îndreptăţiţi să rămână în Germania şi să beneficieze de ajutoare sociale, costurile vor exploda. Problemele se vor acutiza mai ales dacă nou-veniţii se vor mulţumi să trăiască din ajutorul oferit de stat, fără a încerca să îşi găsească un loc de muncă. Nu putem decât spera că aceşti oameni, care îşi riscă sănătatea şi chiar viaţa pe mare, şi care parcurg distanţe impresionante pe jos, nu intenţionează să trăiască până la adânci bătrâneţi pe spinarea statului german.

În actualul context, nu este vorba doar despre modul de a gândi al nou-veniţilor, ci şi despre ceea ce poate face statul german pentru a reduce riscurile la adresa sistemelor sociale.

Până acum, solicitanţii de azil nu au primit dreptul de a munci în Germania. Această abordare desuetă îşi are rădăcinile în vremuri apuse, în care amploarea unor fenomene precum depopularea sau îmbătrânirea societăţii era incomparabil mai mică decât cea din zilele noastre.

Cu mult timp înainte de criza refugiaţilor, experţi din mediul de afaceri au avertizat că lipsa forţei de muncă pune la grea încercare nu doar prosperitatea din Germania, ci şi pensiile. Cei mai mulţi refugiaţi nu au profilul ideal pentru a ocupa locurile de muncă disponibile, însă, în acest moment, prioritatea este mai degrabă salvarea unor oameni. Cele 40 000 de posturi de ucenicie disponibile în cadrul firmelor germane dovedesc faptul că există capacitatea de a începe, deja, cu instruirea noii forţe de muncă.

Se înţelege însă că firmele nu ar trebui să accepte să instruiască oameni despre care nu ştiu cu siguranţă că vor avea voie să rămână în Germania. Politicienii germani sunt aşadar chemaţi să găsească soluţii de prelucrare mult mai rapidă a dosarelor de azil, dar şi să impulsioneze construirea de locuinţe sociale, inclusiv prin relaxarea anumitor standarde în materie. Un eventual boom în construcţii ar avea reverberaţii pozitive în întreaga economie germană.

Cu cât mai repede nou-veniţii vor găsi un loc de muncă sau vor învăţa o meserie, cu atât mai mari sunt şansele de amortizare, măcar parţială, a problemelor de natură culturală şi religioasă. Ar trebui să se înceapă, deja. Vorbim nu despre câţiva ani, ci despre câteva luni.