1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Reacţionarii americani cu gândire simplistă

Cercuri influente din SUA privesc cu neîncredere spre Germania. Spre ţara în sine şi spre persoana Angela Merkel. Este cu totul nejustificat şi explicaţiile se află în cu totul altă parte, consideră Miodrag Soric.

Germanii nu sunt în stare, pur şi simplu. Nu au fost în stare niciodată în ultimele decenii. Nu dispun de personal în acest scop. Nu deţin experienţă. Le lipseşte priceperea şi personalul în domeniul militar şi de aceea nu pot fi luaţi în serios pe scena internaţională. Iar dacă Angela Merkel încearcă totuşi să facă ceva în această privinţă, acţiunile ei sunt considerate la limita hybris-ului, a supraaprecierii forţelor proprii în lupta cu destinul. Cam aşa comentează mulţi la Washington eforturile şefei executivului german de a rezolva concomitent două crize. Criza financiară din Grecia şi conflictul din estul Ucrainei.

Dispreţul şi neîncrederea faţă de Germania sunt cu atât mai stranii cu cât America nu are în Europa un aliat mai de nădejde decât această ţară. În plus, germanii au fost încurajaţi odinioară de preşedintele Bush (senior) să preia conducerea, în vederea soluţionării problemelor de politică externă din Europa. Acum, un sfert de secol mai târziu, când Berlinul îşi asumă în sfârşit o responsabilitate mai mare pe continent, politicienii de la Washington se întrec în critici şi contestări.

Neîncredere sau admiraţie disimulată?

Criticile provin cu precădere din partea intervenţioniştilor americani. Explicaţiile par să fie multiple. Mai ales într-un conflict cu Moscova, americanii nu sunt obişnuiţi ca altcineva să preia în locul lor iniţiativa. Dar Merkel se situează pe poziţii de comun acord stabilite cu aliaţii europeni şi americani. Abia când poziţia este pe deplin armonizată, şefa guvernului de la Berlin trece la acţiune. Din acest motiv, autoritarul lider de la Kremlin nici nu a reuşit până acum să dezbine tabăra occidentală.

Zentrale Programmredaktion Miodrag Soric

Miodrag Soric

Dar tocmai de această perspectivă se tem unii politicieni de la Washington, a căror mentalitate este încă marcată de războiul rece. Aceştia se tem că Germania ar fi tentată să se elibereze din chingile alianţei occidentale şi să realizeze pe termen lung un parteneriat cu Rusia. De felul celui convenit la finele Primului Război Mondial, prin acordul de la Rapallo. Dar acea înţelegere, între tânăra Republică de la Weimar şi revoluţionara Uniune Sovietică, a fost semnată cu aproape 100 de ani în urmă. Iar actuala politică germană este total diferită de scopurile urmărite atunci. De altfel, Angela Merkel a subliniat că nu va exista parteneriat de modernizare cu Rusia, atât timp cât Kremlinul îi sprijină pe separatiştii din estul Ucrainei.

Dar poate că neîncrederea faţă de Angela Merkel are şi alte explicaţii. Poate că izvorăşte din invidie. Invidie că ea poate sta de vorbă cu Putin, în vreme ce preşedintele SUA, Barack Obama, nu mai poate. Pe de altă parte, este posibil să izvorască şi dintr-o admiraţie ascunsă, provocată de faptul că ea nu se pripeşte să traseze "linii roşii", dincolo de care orice dialog devine imposibil, pentru a da mai târziu înapoi, de îndată ce pare oportun. Americanii sunt mai experimentaţi din acest punct de vedere. A nu se uita că Obama a ameninţat cu o intervenţie militară în Siria, în cazul în care trupele preşedintelui Assad vor recurge la arme chimice pentru a-i combate pe rebeli. Mai târziu, când armele chimice au fost folosite, urmările s-au lăsat aşteptate. Până azi.

Merkel vrea soluţii europene

Este adevărat că stilul Angelei Merkel de a face politică este unul neobişnuit din perspectivă americană. Şefa executivului de la Berlin trebuie întâi să se consulte cu partenerii din UE. Abia după aceea poate acţiona, indiferent că e vorba de Ucraina sau de Grecia. Iar această procedură durează câteodată zile şi chiar săptămâni. O pierdere de timp, din perspectivă americană.

Americanii iubesc soluţiile simple. Merkel se teme de ele. În cazul Greciei, de exemplu, nu e de acord cu ştergerea datoriilor, fiindcă alte ţări ar putea ridica mai târziu aceeaşi pretenţie. Iar în cazul Ucrainei, Merkel nu e de acord cu livrările de arme către trupele fidele Kievului, fiindcă ştie că acestea ar amplifica doar suferinţele oamenilor din estul Ucrainei. Dacă occidentalii ar livra arme regimului Poroşenko, şi Vladimir Putin i-ar înarma pe separatişti până în dinţi.

Înainte ca americanii să o critice pe Merkel ar face mai bine să privească la rezultatele propriei lor politici externe. În Afganistan, Irak sau Libia, SUA au câştigat, ce-i drept, nişte bătălii, dar au pierdut războiul în cele din urmă. Nu există garanţii că Merkel va avea succes în Grecia sau în Ucraina. Dar este în interesul americanilor să o sprijine. Cât priveşte dispreţul politicienilor americani, a căror mentalitate nu reuşeşte să ţină pasul cu mersul istoriei - pe acesta Merkel nu l-a meritat niciodată.