1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Raportul Senatului privind tortura va ajuta politica externă a SUA

Raportul Senatului SUA referitor la tortura practicată de CIA este crucial. Cei care critică demersul şi acuză că acesta va afecta negativ politica externă şi de securitate americană nu au dreptate, crede Michael Knigge.

Dianne Feinstein şi şeful CIA, John Brennan

Dianne Feinstein şi şeful CIA, John Brennan

Ceea ce a început ca un efort bipartizan în urmă cu mai mulţi ani - cum se întâmplă des în ultima vreme în Congres - s-a transformat rapid într-o luptă din care nimeni nu va ieşi cu faţa curată, după ce Senatul de la Washington va da publicităţii raportul privind activităţile de tortură ale CIA în timpul preşedinţiei lui George W. Bush.

Politicienii de la Washington continuă să se angajeze în neînsemnate conflicte partizane pe această temă crucială, în loc să se prezinte în faţa americanilor drept un for unitar şi decis să analizeze în detaliu şi să corecteze erorile comise după atacurile de la 11 septembrie 2001 de una din instituţiile-cheie ale administraţiei.

Abatere de la temă

Republicanii se opun vehement prezentării publice a acestor concluzii şi vor lansa propriile campanii mediatice pentru a contrazice rezultatele investigaţiei. CIA va da publicităţii de asemenea propria sa evaluare a raportului. Ceea ce o va obliga pe senatoarea Dianne Feinstein, şefa comisiei Senatului privind serviciile de informaţii, alături de Casa Albă, să apere publicarea rezumatului raportului împotriva barajului format de criticii acestui demers.

Michael Knigge

Michael Knigge

Este păcat, pentru că toată tevatura nu face decât să abată atenţia de la problema principală: nu dacă raportul trebuie sau nu dat publicităţii, ci ce anume conţine acesta privind tortura practicată de CIA şi ce învăţăminte se pot trage.

Declanşator de consecinţe

Unul din argumentele-cheie al criticilor este că publicarea documentului i-ar putea pune în pericol pe unii americani din străinătate şi ar putea afecta negativ întreaga politică externă americană.

Din nefericire, cei care susţin această poziţie au înţeles exact pe dos.

Este important de notat că nu decizia de a publica raportul este ceea ce va declanşa consecinţele negative, ci conţinutul investigaţiei privind actele de tortură comise de agenţii americani. Şi mai este la fel de important de subliniat că, exact pe dos faţă de cum susţin criticii, publicarea raportului ar putea chiar salva imaginea politicii externe americane.

Un fapt de la sine înţeles

Cum ar putea America, superputerea globală, care se vede şi este văzută drept bastionul libertăţii, exemplu pentru toată lumea, să critice alte ţări privind felul în care tratează drepturile omului, când nu este în stare să facă lumină în ceea ce priveşte propriile abuzuri?

Nu poate. Pentru a-şi recâştiga credibilitatea pe plan internaţional, pierdută din cauza acţiunilor CIA şi ale altor instituţii şi persoane în timpul administraţiei Bush, este crucial ca Washingtonul să recunoască şi să accepte responsabilitatea pentru aceste fapte.

Concentrarea doar pe aspectele internaţionale ale dosarului ar diminua însă importanţa întregii problematici. Aceasta este mult mai importantă. Într-un stat de drept democratic, tortura nu îşi are pur şi simplu locul. Publicând raportul Senatului privind tortura, SUA fac un pas important în a recunoaşte un lucru care ar fi trebuit să fie de la sine înţeles.