1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Războiul din Ucraina n-a trecut

În estul Ucrainei există un acord de încetare a violenţelor. Dar pace nu va fi, atât timp cât Rusia vrea să modifice graniţele, este de părere jurnalistul DW Bernd Johann.

Până mai ieri, în estul Ucrainei se duceau lupte, în timp ce la Minsk părţile implicate în conflict puneau la punct un plan de încetare a focului. Cu ajutor masiv din partea Rusiei, separatiştii înaintaseră zilele trecute până în Mariupol, la sud de Doneţk. Sub o asemenea presiune militară, conducerea de la Kiev a fost de acord cu încheierea unui armistiţiu. Pentru oamenii din regiune, dar şi pentru soldaţii ucraineni - o veste bună.

Ucraina n-a avut de ales. Pratic a capitulat în faţa marii puteri, Rusia. Trupele militare ruse, tancurile şi rachetele cu care Federaţia îi sprijină pe insurgenţi au devenit prea numeroase. Cinic, Kremlinul continuă să nege orice implicare. Dar, între timp, se ştie clar cine duce acest război. Mulţi militari ruşi au fost capturaţi până acum şi mulţi luptători din aceeaşi tabără, căzuţi pe front, au fost îngropaţi în cimitirele ruseşti. Între timp, posturile şi publicaţiile ruseşti ceva mai îndrăzneţe nu se feresc să informeze publicul, inclusiv pe cel din Feedraţie.

Poroşenko acţionează corect şi de nevoie

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a fost nevoit să încheie armistiţiul. A fost rezonabil şi, mai ales, n-a avut încotro. Prin forţă militară Ucraina nu poate câştiga acest război. Liderul de la Kiev e conştient de toate acestea, tocmai de aceea doreşte ca vărsarea de sânge să înceteze.

Iar Rusia îşi spune pretenţiile: Doneţk-ul şi Luhansk-ul să rămână în mâinile separatiştilor. Dorinţa Kremlinului este înfiinţarea unei "zone de securitate" din care armata ucraineană să se retragă. Astfel, Moscova mai face un pas către scopul său final: Kievul să piardă controlul asupra regiunii.

Deutsche Welle REGIONEN Osteuropa Ukrainisch Bernd Johann

Bernd Johann

În Ucraina, Poroşenko a început să fie criticat. Până şi Guvernul său îi reproşează câte ceva. Prin rapoarte false, multă vreme ar fi fost întreţinută iluzia că războiul poate fi soluţionat pe cale militară - se spune.

Faţă de decizia preşedintelui nu protestează numai naţionaliştii. Şi mulţi ucraineni de rând sunt dezamăgiţi. Unii afirmă că Poroşenko şi guvernul pro-european de la Kiev ar fi eşuat. Cu câteva săptămâni înaintea preconizatelor alegeri parlamentare din Ucraina, climatul politic se deteriorează, iar procesul reformelor se clatină.

O mică pauză

Pentru separatişti şi pentru forţele speciale ruse, armistiţiul e numai o pauză. Îşi trag puţin sufletul şi, eventual, se reorganizează. La fel de bine, în tot acest timp, ar putea pune la cale noi atacuri asupra altor regiuni din estul Ucrainei. Acesta ar fi marele pericol, dacă acordul de încetare a focului nu se va transforma într-un armistiţiu pe termen lung.

Este posibil ca Vladimir Putin să fi ordonat deja noi acţiuni militare. Recent, liderul de la Kremlin a pus din nou sub semnul întrebării statalitatea Ucrainei şi a vorbit despre "noua Rusie" - teritoriul ce s-ar putea întinde de la Doneţk şi Luhansk la Odessa. Fostă parte a Imperiului Rus, teritoriul nu a format niciodată un stat. Astfel, Rusia ar putea avea o cale terestră către Crimeea - până acum accesibilă numai pe calea aerului sau pe cea maritimă.

În aceste condiţii, Ucraina are nevoie de sprijin din partea comunităţii internaţionale şi în continuare. La Kiev nu puţini vorbesc deja despre trădare şi înţelegeri între occident şi Rusia. Europa şi SUA nu se implică militar în conflictul din estul ţării. Până şi echipamentul defensiv, aparatura pentru comunicare şi vestele anti-glonţ le sunt livrate ucrainenilor cu chiu, cu vai. Rezervele occidentului sunt justificate. Nimeni nu-şi doreşte un război cu Rusia. Ucraina nu prea are de ales. Războiul cu Rusia există, iar actualul armistiţiu nu înseamnă şi că furtuna a trecut.