1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Problema nu este credinţa

Atentatele sângeroase comise de terorişti islamişti în Franţa şochează Europa. Dar că prin asta se încearcă discreditarea islamului şi, în general, a credinţei în Dumnezeu, nu este acceptabil, consideră Felix Steiner.

A venit vremea să o spun răspicat: Sunt creştin catolic. Şi mă bucur că sunt asta. Credinţa îmi dă putere. Şi îmi dă sentimentul plăcut că sunt mai mult decât o toană a naturii, mai mult decât o întâmplare biologică, ivită din neant şi care se va întoarce cândva în neant. Sunt o făptură după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, numit de evrei Iahve şi de musulmani Allah. Aşa stă scris în Cartea Genezei, care este sfântă pentru evrei şi pentru creştini. Şi de aceea am, la fel ca toţi oamenii, demnitatea mea. O demnitate care este intangibilă. Respectarea şi protejarea ei este obligaţia tuturor instituţiilor statului. Nu degeaba aşa stă scris în primul articol al legii fundamentale germane.

Statul îmi apără credinţa

Cine nu are nevoie de reazemul credinţei n-are decât. Societăţile libere ale occidentului nu obligă pe nimeni să creadă ceva anume sau să creadă în ceva. Dar chiar dacă statului german îi este absolut indiferentă credinţa mea, el se află de partea tuturor celor credincioşi. Fiindcă statul este obligat să asigure trăirea nestingherită a convingerilor religioase. Şi asta scrie în legea fundamentală. Din acest motiv nu trebuie, de exemplu, să accept ca o tânără despuiată să sară în toiul slujbei de Crăciun pe altarul Domului din Köln şi să strige "I am God". Dimpotrivă, mă pot bucura că justiţia a condamnat-o la plata unei amenzi substanţiale.

Deutsche Welle Felix Steiner Zentrale Programmredaktion

Felix Steiner

Dar altele trebuie să le accept. Chiar dacă mă scot câteodată din sărite, fiindcă sunt atacate lucruri pe care le consider importante, ba chiar sfinte. Mântuitorul Hristos sau Papa sunt adesea batjocoriţi în presă şi nu numai. Dar pentru asta nu este sancţionată nicio companie media sau instituţie artistică din Germania, fiindcă astfel de provocări sunt apărate de libertatea de expresie. Eu, în calitate de creştin practicant, mă pot însă feri de ele. Nu trebuie să mă uit la satire blasfemiatoare. Pot să închid televizorul, pot să nu intru sau să părăsesc o sală de spectacol. Pot să nu citesc şi să nu cumpăr anumite reviste. Un citat din Goethe mă consolează. El a scris cândva: "Oamenii nu-şi trădează prin nimic mai bine caracterul decât prin ceea ce li se pare hazliu".

Toate acestea sunt moştenirea unei perioade, numită de istorici "iluminism". Simplificat, este vorba de o afacere bazată pe reciprocitate. Eu primesc libertatea de a crede ce vreau şi accept pentru asta libertatea celorlalţi de a spune despre asta ce le trece prin cap. Sau, şi mai pe scurt, îmi primesc drepturile în schimbul toleranţei faţă de cei care gândesc altfel. Numai personal nu are voie să mă jignească nimeni. Iar lăcaşurile de închinare, indiferent că sunt biserici, sinagogi, moschei sau temple budiste, sunt edificii protejate. De aproximativ 300 de ani, Europa şi America de Nord au făcut experienţe cu totul extraordinare în baza acestui principiu.

"Occidentul secularizat" nu poate şi nu are voie să facă rabat de la acest principiu. Asta înseamnă că toţi cei care vor să trăiască aici trebuie să accepte aceste reguli. Nu este un abuz, chiar dacă uneori aşa li se pare creştinilor conservatori sau musulmanilor radicali. Iar cine recurge la violenţă pentru a-şi impune ţelurile religioase sau pentru a elimina adversarii credinţei proprii, acela s-a desprins în anul 2015 de lumea civilizată. Nu numai creştinii europeni văd lucrurile aşa în covârşitoarea lor majoritate, ci şi 90 la sută din musulmanii care trăiesc în Germania. Aceştia au înţeles demult că dacă ar fi valabile în Germania regulile din ţările lor islamice, ei nu şi-ar putea trăi nestingheriţi religia nicăieri în Europa. Musulmanii ştiu să preţuiască toleranţa europenilor.

Dar ceea ce îi deranjează pe musulmanii credincioşi la fel de mult cum mă deranjează şi pe mine, este că acţiunile violente ale câtorva dezaxaţi radicalizaţi sunt instrumentalizate pentru a compromite o religie în întregul ei, ba chiar pentru a compromite însăşi noţiunea de om religios. În zile ca acestea pe care le trăim, se face afirmaţia că o lume fără credinţă în Dumnezeu ar fi o lume mai bună, deoarece religiozitatea ar conduce în cele din urmă la radicalism. Consider că aceste afirmaţii sunt inacceptabile şi le resping cu fermitate. Credinţa mea îmi este de mare preţ şi nu voi lăsa pe nimeni s-o ia de la mine. De altfel, vecinul meu musulman vede lucrurile identic.