1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu privind procesul NSU: Victima care face victime

Multe dintre victimele atentatelor NSU suferă în continuare. Teribilele amintiri ale momentelor trăite nu le dau pace. Mărturiile lor sunt însă deosebit de importante în proces, consideră Marcel Fürstenau.

Începând de marţi, terorista de extremă dreapta, Beate Zschäpe, acuzată de uciderea a zece persoane şi de numeroase tentative de omor, se află la doar câţiva metri distanţă de victime sau rudele acestora, invitate să ia parte la procesul împotriva Subteranei Naţional-Socialiste (NSU). Nu se ştie, încă, dacă va exista contact vizual între Zschäpe, acuzată de atentatul din 9 iunie 2004 de la Köln, şi martorii la proces.

La ce s-or gândi oamenii a căror viaţă a fost dată peste cap de perfidul atentat cu bombă din faţa frizeriei de pe Keupstraße? Simt ei, din postura de victime, în majoritatea lor de origine turcă, ură împotriva acuzatei şi a complicilor ei, Uwe Böhnhardt şi Uwe Mundlos? Îi macină setea de răzbunare? Din punct de vedere uman, atare trăiri ar fi de înţeles. Însă, pentru acuzaţii principali, până la proba contrarie, este valabilă prezumţia de nevinovăţie.

Sânge rece, zero milă

Într-un proces desfăşurat într-un stat de drept, nu este, formal vorbind, loc pentru emoţii. Enunţul pare dur, însă nu este. Luciditatea şi păstrarea cumpătului sunt imperios necesare în încercarea, deloc uşoară, de descoperire a adevărului. Or, în acest sens, mărturiile victimelor atentatului de acum mai bine de 10 ani, sunt esenţiale. Este greu pentru toţi cei afectaţi de acest teribil eveniment să vorbească deschis, public, despre momentele cumplite pe care le-au trăit, să îşi amintească de bubuitura auzită, de sânge, de arsuri.

"Detalierea clipelor trăite îmi provoacă multă suferinţă", a spus, zilele trecute, frizerul, al cărui salon a fost aruncat în aer de o bombă montată pe cadrul unei biciclete. Nici celelalte victime nu vorbesc uşor despre umbrele unui trecut recent, greu de lăsat în urmă. Cu atât mai mare este respectul pe care îl merită aceşti oameni, care încearcă, atât cât pot, să relateze momentele tragice pe care le-au trăit. Mărturiile lor sunt însă şi o pată de ruşine pentru societatea germană, pentru că scot la iveală un aspect apăsător: eşecul autorităţilor.

Toate victimele de sex masculin ale atentatului au povestit că, la scurt timp după eveniment, poliţia i-a tratat ca suspecţi. Acest lucru este ştiut de multă vreme, însă depoziţia personală a celor vizaţi de suspiciunile poliţiştilor este binevenită. Una este să citeşti cărţi despre cum se colectează probele ADN şi cum sunt interogate, în chip umilitor, persoane nevinovate şi alta să auzi aceste grozăvii din gura celor umiliţi.

"Pentru mine, acest lucru a fost o a doua suferinţă", a declarat frizerul de pe Keupstraße, referindu-se la suspiciunile privind ipoteticele sale legături cu mafia locală sau cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan, formaţiune interzisă în Germania. Astfel de declaraţii sunt utile în demersul de înţelegere a dimensiunii sociale pe care o are procesul NSU, în contextul discuţiilor despre o formă de rasism despre care se credea că a dispărut din Germania. Prin aducerea la suprafaţă a adevărului, frizerul se simte "parţial reabilitat". Ce bine că va apărea, ca martor, în proces şi că va rosti această propoziţie.

Poate că atât el, cât şi celelalte victime vor reuşi să îşi găsească linişte sufletească. "Nu vreau să fiu permanent victimă", a spus Gamze Kubasik. Tatăl său, Mehmet, a fost împuşcat de NSU la Dortmund, la doi ani după atentatul de la Köln. Se poate observa foarte uşor zilele acestea, în cadrul procesului de la München, cât de greu le este acestor oameni să scape de rolul de victimă. Va cântări greu în proces dacă ei vor reuşi sau nu să găsească o cale de ieşire.

Pot spera la o achitare, însă ar putea fi dezamăgiţi. Barbara John, delegată de guvernul german să reprezinte victimele atentatelor NSU, a spus: "Durerea familiilor este şi durerea noastră, o rană deschisă în istoria postbelică a ţării noastre".