1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Prietenul meu, cotropitorul digital

Americanii spionează în ritm industrial. Îşi supraveghează prietenii şi aliaţii. Germania ar trebui să ia măsuri împotriva ocupaţiei digitale practicate de SUA.

Volker Wagener, redacția germană a DW

Volker Wagener, redacția germană a DW

Washington, 1972. Sediul central al Partidului Democrat este spart de persoane din anturajul preşedintelui republican al Statelor Unite, Richard Nixon. Încercarea de a afla, în mod fraudulos, despre strategiile de campanie ale adversarilor săi politici avea să îl coste pe Nixon, puţin timp după aceea, fotoliul de preşedinte. Watergate a devenit, de atunci, numele comun folosit în cazul oricărui scandal politic - nu doar în Statele Unite.

Handy-gate este termenul folosit de cei ce urmăresc îndeaproape evoluţiile din afacerea ascultării convorbirilor telefonice purtate de pe telefonul mobil de către cancelara federală Angela Merkel (unde "Handy" este echivalentul german al românescului "celular").

Seamănă intervenţia brutală în sediul democraţilor americani cu pătrunderea frauduloasă în telefonul cancelarei? În principiu, asemănarea este legitimă. Metodologia folosită este alta, acum, în epoca digitală; scopul final este acelaşi, însă.

Americanii profită de orice avantaj oferit de tehnologie, chiar dacă uneori e ilegal şi imoral. Şi nici măcar nu fac prea des un secret din această filosofie strategică. Barack Obama este cel dintâi apărător al intereslor naţionale ale SUA. Şi din acest punct priveşte lumea preşedintele Statelor Unite. Aşa cum spusese cândva fostul preşedinte francez Charles de Gaulle, statele nu au prieteni, ci doar interese. Iar interesele Americii au fost şi rămân globale.

Dacă informaţiile sunt corecte, SUA au 80 de centre de monitorizare a telecomunicaţiilor de jur împrejurul lumii. Dintre acestea, 19 sunt în Europa, două în Germania - unul în apropiere de Berlin, altul lângă Frankfurt, centrul financiar şi bancar al Republicii Federale (şi unul dintre pilonii Uniunii Europene). Cel puţin la o primă vedere, cele două obiective strategice nu par a oferi prea multe beneficii luptei împotriva terorismului. Mai degrabă e limpede că marile finanţe sunt cele ce au stârnit interesul Statelor Unite.

Germania de astăzi este ceea ce este în bună măsură datorită Statelor Unite: democraţia primită cadou, de exemplu; sau planul Marshall, prin care Republica Federală a ajuns gigantul economic de astăzi. Din acest punct de vedere, nu e greu de observat că Germania, chiar şi după reunificare, nu s-a emancipat de tot în relaţia politică cu Washingtonul. Cu mici excepţii, Germania a fost de partea "fratelui mai mare" fără comentarii - iar excepţia istorică se cheamă "nu"-ul lui Gerhard Schröder, rostit când s-a pus problema intervenţiei în Irak.

Poate tocmai pentru că prietenia este atât de intensă şi greu de zdruncinat nu ar dăuna ca Berlinul să profite de "handy-gate" şi să schimbe puţin tonul. Ocazii sunt: negocierile pe marginea acordului de liber schimb transatlantic sau iniţiativa germano-braziliană privind o posibilă rezoluţie ONU anti-SUA.

Mesajul ar trebui să fie clar: paharul s-a umplut. Dacă, la 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial şi la 23 de ani de la reunificarea Germaniei, SUA se comportă precum un ocupant digital, ar trebui luaţi în discuţie parametrii prieteniei.