1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Comentariu: Politica externă germană, între reticenţă şi curaj

Germania ia în calcul livrări de armament pentru luptătorii kurzi peshmerga din Irak. O decizie istorică, care însă nu trebuie să închidă discuţiile despre soluţiile politicii externe, este de părere Melinda Crane

Este o vară turbulentă în lumea occidentală şi în Orientul Apropiat. În Germania, Verzii au manifestat înţelegere faţă de decizia guvernului de a înarma luptătorii kurzi din Peshmerga, în timp ce Obama s-a exprimat precum partidele de opoziţie din Bundestag: "Soluţia crizei din Irak nu este una militară".

Între timp, la Berlin au loc discuţii aprige despre avantajele unei soluţii militare "Made in Germany". La numai o zi după ce a respins categoric trimiterea de armament într-o zonă de conflict, guvernul federal a anunţat că analizează oportunitatea trimiterii în regiune a unor echipamente neletale, cu scopul de a ajuta Irakul să facă faţă grupării jihadiste care luptă pentru înfiinţarea "Statului Islamic".

Melinda Crane auf dem Global Media Forum 2014

Melinda Crane

Prin urmare, Germania ar putea trimite căşti, veste antiglonţ, vehicule blindate, echipamente destinate operaţiunilor nocturne şi materiale sanitare, a declarat ministrul Apărării, Ursula von der Leyen. Însuşi ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier a semnalizat disponibilitatea autorităţilor de la Berlin în acest sens.

Schimbare importantă

Aceste anunţuri, defel neimportante, marchează o schimbare foarte importantă de abordare, într-o discuţie apărută, deja, la începutul lunii februarie în cadrul Conferinţei pentru Securitate de la München. De altfel, încă de atunci, atât von der Leyen, cât şi preşedintele Gauck au spus că Germania trebuie să aibă un rol mai activ pe scena politică internaţională. În iunie, Gauck a făcut încă un pas înainte, declarând că, "uneori, ultima soluţie este soluţia militară".

Politicienii de stânga l-au criticat dur pe Joachim Gauck, iar sondajele au arătat, într-adevăr, că germanii preferă păstrarea vechiului "status quo", bazat pe ambiţii economice şi reţinere din punct de vedere diplomatic şi militar.

Însă conflictele complicate din Ucraina şi Orientul Apropiat pun la grea încercare o abordare foarte prezentă în politica externă germană de după 1989. Publicul german crede cu tărie că prăbuşirea Zidului a marcat trecerea către o lume în care violenţa este doar rezultatul unor evoluţii iraţionale, iar soluţionarea conflictelor rezidă în soluţii mai degrabă umanitare, decât strategice sau militare. Poate acesta este motivul pentru care termenul de "genocid" apare atât de des în discuţiile actuale privind livrările de armament.

Retorica umanitară poate că face un pic mai digerabile soluţiile militare într-o societate care manifestă scepticism faţă intervenţiile armate. Însă cu siguranţă nu le face mai eficiente. Nicio altă regiune nu ilustrează mai bine potenţialul pentru "recul" ca Orientul Apropiat, unde armele încap, deseori, în mâinile unor indivizi, care luptă tocmai împotriva scopurilor celor care i-au înarmat. Livrarea de echipamente neletale poate genera premisele folosirii de arme mortale. Or, dacă Berlinul va continua să susţină Irakul cu actualele sale graniţe cu tot, trebuie să evite susţinerea militară de orice fel a unei grupări care urmăreşte crearea unui stat kurd independent.

Exporturile de armanent nu înseamnă politică externă şi nu au nicio legătură cu responsabilitatea strategică la care făcea trimitere preşedintele federal.

În ultimele luni a devenit clară împărţirea rolurilor politice la nivel internaţional. În timp ce SUA şi-au asumat o bună parte a provocărilor din Orientul Apropiat, Germania joacă un rol diplomatic important în imediata sa vecinătate, unde încearcă să evite izbucnirea unui război deschis între Kiev şi Moscova. Iar asta nu-i deloc puţin.