1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Plecaţi din Turcia!

În Turcia, universităţile sunt aduse pe linie. Numeroşi oameni de ştiinţă sunt concediaţi şi promovaţi delatorii. Turcia este ameninţată de un exod de creiere cu consecinţe dintre cele mai grave, susţine Judith Hartl.

Încercările de intimidare ale guvernului turc nu sunt noi. Oamenii de ştiinţă sunt şicanaţi deja de ani buni. Cu mai mulţi ani în urmă, consiliul universitar din Turcia, Yök, a demarat acţiunea de a-i schimba pe rectorii universităţilor şi a-i înlocui cu oameni de ştiinţă fideli doctrinei guvernamentale. Patru rectori au rezistat până acum în funcţii dar au fost siliţi şi ei să-şi dea demisia. Odată cu ei au trebuit să plece şi aproape 1600 de decani de facultate.

Tuturor acestor oameni din mediul academic li s-a interzis plecarea din ţară. Nimeni nu mai are voie să participe la congrese, conferinţe, să efectueze călătorii de studii sau să plece la bursă în străinătate. Nici oficial şi nici privat. Afectată de aceste măsuri draconice este şi Universitatea Turco-Germană (TDU) din Istanbul, inaugurată în 2014 şi plină de succes până în prezent. În plus, oamenilor de ştiinţă aflaţi în străinătate li s-a cerut să se întoarcă de urgenţă în Turcia.

Este promovată poliţia spirituală a AKP

Este lesne de anticipat ce va urma: Decanii vor fi înlocuiţi cu fideli ai formaţiunii de guvernământ AKP, a căror misiune va fi supravegherea ideilor exprimate de la catedră. Deja sunt încurajate delaţiunile de tot felul. Cine îndrăzneşte să facă aluzii critice este dat afară. Motivul? Universităţile "împânzite" cu simpatizanţi ai lui Gülen trebuie "curăţate".

Hartl Judith Kommentarbild App

Judith Hartl

Ce se întâmplă este un dezastru. Nu numai că e vorba de tragedii personale, de viaţa unor specialişti disperaţi, ale căror cariere au fost spulberate şi care ştiu precis că nu mai au niciun viitor în ţară în situaţia politică actuală. Dar este un dezastru pe termen mediu şi lung în primul rând pentru Turcia. Ţara va pierde numeroase creiere luminate, indispensabile unei Turcii moderne şi democratice. Ţara va rămâne fără profesori, academicieni, intelectuali, creatori. Aceştia nu vor sta prea mult pe gânduri şi vor pleca în exil. Chiar dacă îşi iubesc patria şi li se frânge inima. Numai în străinătate îşi vor putea continua carierele fără cenzură şi fără teamă că pot fi daţi afară sau chiar arestaţi pentru cea mai măruntă aluzie critică.

Ştiinţa europeană trebuie să ia atitudine

Turcia îşi va pierde intelectualii câtă vreme va fi la putere Erdogan. Iar speranţa că preşedintele îşi va da seama de asta în timp util nu se prea justifică.

Oameni de ştiinţă şi profesori universitari vor pleca din Turcia iar comunitatea academică germană şi europeană trebuie să ia atitudine. Nu numai să critice ce se întâmplă rău în Turcia sau să-şi exprime îngrijorarea ci să ofere ajutor celor afectaţi. Trebuie să le spună clar colegilor turci că sunt bineveniţi la ei. Preţioasele cunoştinţe de specialitate ale acestor oameni, ideile şi viziunile lor nu trebuie să se irosească din cauza unei puteri politice discreţionare şi temporare.