1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Paşi mici la Bratislava

După şocul Brexit, UE trebuie să se reinventeze. Cetăţenii se îndepărtează, populismul de dreapta câştigă teren. Şefii de guverne oferă în schimb strategia paşilor mici. Şi nu e de ajuns, după cum crede Barbara Wesel.

Cine a crezut că se va schimba direcţia, că va avea loc o reorganizare din temelii a Uniunii Europene şi că aceasta va renaşte din propria cenuşă este cu certitudine dezamăgit acum. În Bratislava, nimeni nu vorbeşte despre vreun pas înainte. Există în schimb planuri pentru apărarea comună a graniţelor, mai multă colaborare în domeniul militar şi, în plus, câteva proiecte de combatere a şomajului în rândul tinerilor. Şefii de guvern întruniţi la Bratislava preferă politica paşilor mărunţi.

Fără patos

În zilele care au precedat summitului, nimeni nu s-a mai străduit să îşi ascundă depresiile generate de starea comunităţii. Situaţia din UE este critică, s-a afirmat la summit. Uniunea este periclitată, iar existenţa ei ameninţată. Summitul risca să eşueze pe fondul unei atmosfere apocaliptice. Dar UE a supravieţuit, deja, mai multor crize. În plus, cei mai mulţi politicieni consideră că ea este de neînlocuit.

Barbara Wesel

Barbara Wesel

Într-un punct însă au fost cu toţii de acord: cuvintele mari şi viziunile nu mai au adepţi. Bratislava înseamnă sfârşitul patosului în Europa. Şi nimeni nu îi va simţi lipsa, cu excepţia celor implicaţi în decernarea premiului Charlemagne, acordat celor mai vajnici europeni. Şefii de guverne îşi propun însă ceva revoluţionar: soluţii practice pentru probleme concrete. Oare vor reuşi?

Care cetăţean s-ar interesa de mult invocatul viitor digital sau de varianta 5G a telefoniei mobile, când în joc este chiar locul lui de muncă? În multe regiuni din Europa sunt necesare ample programe structurale pentru a netezi discrepanţele faţă de zonele prospere. Acolo nu mai e timp pentru planul de investiţii al UE, care mizează pe minunata înmulţire a banilor. Stabilitatea monedei unice este importantă, dar şi mai important este viitorul Europei. Politica de austeritate trebuie temporar relaxată, pentru că, fără bani, promisiunile de gen "fapte pentru cetăţeni" devin deşarte.

Motorul germano-francez repornit temporar

Pe scena europeană de la Bratislava a fost repornit motorul germano-francez, care însă nu demarează încă. Dar la imagine dă bine. Angela Merkel şi Francois Hollande cred că puţină mişcare este mai bună decât repaosul total şi vor să colaboreze mai mult la capitolele siguranţă internă şi apărare. Încercarea are însă un termen de valabilitate: în mai au loc alegerile din Franţa. În fond, încercările de reformă nu au sens. UE trebuie să depăşească, într-un fel sau altul, anul 2017. Au loc alegeri în Olanda, Franţa şi Germania. De abia după aceea, se poate elabora un fel de nouă ordine europeană.

Nemulţumirea rămâne

Viktor Orban a anunţat la finalul summitului că întrunirea a eşuat, dat fiind că politica de azil a Bruxellesului rămâne neschimbată. Premierul ungar cu ale lui declaraţii populiste de dreapta este momentan copilul problemă al UE. Fără a ajunge la consens, Orban se transformă în forţa răului din cadrul comunităţii.

Dar nici italianul Matteo Renzi nu a plecat încântat spre casă. El este nemulţumit că nu a primit nici aprobarea pentru investiţii, nici vreun ajutor consistent în criza refugiaţilor. Ambele teme au fost ocolite cu graţie. Pe sub armonia de suprafaţă rămân adânci divergenţe de opinii. Pacea de la Bratislava va rămâne doar temporară. Nimic nu a fost cu adevărat soluţionat aici.