1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Pâine, nu bani

Pe fondul creşterii numărului de refugiaţi în Germania, ministrul de Interne, Thomas de Maizière, înaintează propunerea acordării de bunuri în loc de bani acestor persoane. Christoph Hasselbach o consideră o idee bună.

143 de euro lunar. Atât primeşte un solicitant de azil, ca bani de buzunar, în prima fază. Banii sunt destinaţi să acopere anumite nevoi personale - ca mobilitatea sau comunicarea. Cazarea, masa, îmbrăcămintea şi produsele de igienă corporală sunt asigurate de către centrele pentru refugiaţi.

După depunerea cererii de azil, sprijinul acordat refugiatului constă mai mult în bani. O persoană singură primeşte lunar 359 de euro, inclusiv banii de buzunar. În Germania, cu o asemenea sumă nu prea faci mare lucru. Cei aproape 360 de euro ar trebui să-i asigure refugiatului un minimum de trai pe perioada prelucrării dosarului său. Nici mai mult, nici mai puţin.

Banii de buzunar de aici - salariul minim în altă parte

Pentru mulţi refugiaţi, suma primită lunar în Germania până la clarificarea statutului lor reprezintă echivalentul - sau poate chiar mai mult - unui salariu în ţările de provenienţă. La toate acestea se adaugă lipsa oricăror perspective în ţările pe care le-au părăsit. Ca atare, e de înţeles de ce caută azil în Germania. Cu toate acestea, nu toţi au şansa de a rămâne. Cel puţin în privinţa imigranţilor din Balcanii de Vest, legislaţia prevede numai urmărirea politică drept motiv de recunoaştere a statutului de refugiat.

În prezent, 40% dintre refugiaţii din Germania provin din Balcanii de Vest. În ciuda legislaţiei destul de restrictive, aceştia trec prin toate procedurile de acordare a azilului - de la procesarea dosarelor, la cazare şi hrană. Costurile sunt suportate de la fondurile pentru refugiaţi de război.

Bilet de autobuz sau bani de bilet?

Hasselbach Christoph Kommentarbild App

Hasselbach Christoph

Ministrul federal de Interne, Thomas de Maizière, se gândeşte acum să înlocuiască o parte din suma acordată lunar fiecărui solicitant de azil cu bunuri. Îl deranjează mai ales practica anumitor landuri care le dau banii în avans, pe mai multe luni, refugiaţilor. În opinia sa, solicitanţii se azil se folosesc de aceşti bani pentru a-şi achita datoriile la călăuzele care i-au adus în Germania.

Propunerea ministrului este bună şi nu aduce nicidecum atingere demnităţii persoanei - cum susţin unii adversari ai ideii. Demnitatea nu se cântăreşte în provenienţa biletului de autobuz: ţi l-au oferit autorităţile sau ţi-au dat bani ca să ţi-l iei tu singur. În plus, dacă statul oferă biletul de autobuz sau cartela de telefon, scade şi tentaţia de a mai cere azil în Germania (în ciuda şanselor reduse de a-l obţine) numai pentru a beneficia de unele avantaje. Mesajul în sine ar fi extrem de important.

Recuperarea imaginii statului

Oricum, nu e cazul să ne facem iluzii: Curtea Constituţională a stabilit limpede cuantumul beneficiilor acordate refugiaţilor şi a limitat posibilitatea de modificare a acestuia. Aşadar statul nu poate reduce mult sumele acordate solicitanţilor de azil. Chiar dacă aceşti oameni ar primi mai multe bunuri şi mai puţini bani, statul tot nu le-ar risipi disperarea faţă de situaţia din ţările de provenienţă.

Balcanicilor bine pregătiţi profesional mai bine li s-ar da posibilitatea să muncească. N-ar avea nicio legătură cu azilul, însă Germania şi-ar putea procura forţa de muncă de care are nevoie. Foarte important: despre o migraţie controlată a forţei de muncă se va putea vorbi abia după ce reglementările privind azilul politic vor fi într-adevăr puse în aplicare.

În prezent, în relaţia cu refugiaţii domneşte o mărinimie greşit înţeleasă. Aproape fiecare străin care vrea cu orice preţ să rămână, rămâne. Sau măcar trage de timp. Germanii au senzaţia că statul a cam pierdut controlul în chestiunea refugiaţilor. Din această cauză scade disponibilitatea oamenilor de a-i mai accepta şi pe alţii. Propunerea ministrului Thomas de Maizière ar fi un pas simbolic, prin care statul ar arăta că îşi recuperează puterea de proiecţie.